DEOARECE NU AU FOST ACCEPTATE PROPUNERILE PC DE MODIFICARE A CODULUI FISCAL Vicepremierul George Copos a demisionat din Guvern

Ziarul BURSA #Politică / 2 iunie 2006

Vicepremierul Geor-ge Copos a anunţat ieri, la Palatul Par-lamentului, că şi-a depus la cabinetul primului-ministru demisia din funcţia pe care o deţine pentru că, după un an şi jumătate de guvernare, formaţiunea din care face parte nu şi-a putut promova priorităţile legislative stabilite pentru anul 2006.

Acestea vizau, în principal asigurarea stabilităţii şi integrităţii mediului de afaceri şi au fost inconstant sprijinite de guvern, a afirmat Copos.

"Picătura care a umplut paharul" a fost, pentru George Copos, neacceptarea de către Guvern, după aproape două ore de discuţii, a unei propuneri menite să completeze noul Cod fiscal care ar fi asigurat, în opinia conservatorilor, protecţia microîntreprinderilor. Propunerea fusese discutată şi negociată, în prealabil, de Geor-ge Copos cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai patronatelor, detaliile acesteia fiind dezbătute şi cu prilejul Forumului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii,care a avut loc săptămâna trecută. "Soluţia cu care am venit în faţa Guvernului presupunea menţinerea pe o perioadă de doi ani a unui sistem de impozitare aplicat acestei categorii de agenţi economici cu introducerea unor amendamente referitoare la cei care realizează venituri de peste 100.000 de euro pe parcursul unui an fiscal. Propunerea era motivată de faptul că, din totalul întreprinderilor româneşti, 95 % conform modificărilor care au fost aduse sunt IMM-uri şi în cadrul acestora microîntreprinderile au o pondere de circa 80 %. Din punctul nostru de vedere, un semnal de încurajare pentru micii întreprinzători ar fi fost realizat", a spus Copos. Vicepreşedintele PC a explicat că, potrivit legislaţiei actuale privind impozitarea, microîntreprinderile pot opta fie pentru plata unei cote de 16 % aplicate la profitul realizat, fie pentru aplicarea cotei de 3 % asupra veniturilor obţinute din orice sursă. El a arătat că în 2005 au optat pentru varianta de 3 % un număr de 218.987 microîntreprinderi.

În aceste condiţii, soluţia susţinută în discuţiile de miercuri de la Guvern viza, potrivit lui Copos, menţinerea acestei posibilităţi de opţiune fără modificări pentru microîntreprinderile care realizează venituri de până la 100.000 euro în cursul unui an fiscal. Potrivit propunerii conservatorilor, dacă o microîntreprindere care a optat pentru 3% realizează venituri de peste 100.000 de euro urmează să plătească un impozit mai mare calculat prin aplicarea unei cote de 16 % asupra diferenţei cu care se depăşeşte valoarea de 100.000 de la data depăşirii acestei sume, a detaliat George Copos. În opinia sa, o asemenea măsură ar fi fost de natură să consolideze moralitatea în afaceri şi să diminueze tendinţele speculative concomitent cu protecţia efectivă a întreprinzătorilor oneşti. De asemenea, George Copos consideră că măsura ar fi continuat politica de sprijinire a micilor întreprinderi care dezvoltă afaceri cu adevărat productive şi ar fi sancţionat concomitent activităţile speculative şi moralitatea îndoielnică de afaceri, conducând la îmbunătăţirea mediului de afaceri. "În schimb, impozitarea microîntreprinderilor cu cota de 16 % pe profitul realizat, aşa cum prevede Codul fiscal care a fost discutat şi aprobat ieri în şedinţa de guvern, nu numai că nu aduce venituri semnificative la bugetul statului, ci descurajează şi spiritul întreprinzător. Din păcate, propunerea pe care am formulat-o nu a fost acceptată, deşi am discutat o oră şi 45 de minute împreună cu ministrul economiei Codruţ Şereş cu argumente pentru aceasta", a spus Copos.El şi-a exprimat regretul că guvernul a respins şi alte propuneri pe care le consideră de importanţă strategică pentru mediul de afaceri, între acestea fiind măsuri de stimulare a mediului IT, a pieţei de capital, reducerea TVA la produsele alimentare de bază. "În ceea ce mă priveşte, neacceptarea propunerii privitoare la microîntreprinderi constituie picătura care a umplut paharul. Între priorităţile pentru acest an a fost şi finalizarea Legii 31 privind societăţile comerciale şi introducerea guvernanţei corporatiste, care din păcate a întârziat foarte mult, legea aprobării tacite care nu a fost aprobată nici până acum în guvern, ca să nu mai spun de legea holdingului şi de legea investiţiilor", a mai spus vicepreşedintele PC.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat ieri că nu există o justificare economică şi morală pentru a se accepta o diferenţiere suplimentară a impozitelor în ceea ce priveşte microîntreprinderile - propunere susţinută de vicepremierul demisionar George Copos -, în contextul în care România are cel mai scăzut nivel de impozitare din Europa. "Există o cotă unică de impozitare, se bazează pe o filozofie diferită, care este neutralitatea stimulentelor fiscale faţă de toţi operatorii economici", a afirmat şeful executivului. Tăriceanu a spus că susţine propunerea ministrului finanţelor care este una corectă, punct de vedere împărtăşit şi de ceilalţi membri ai cabinetului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb