Departamentul de Control al Guvernului sesizat mai multe nereguli în activitatea Companiei de Autostrăzi

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 10 aprilie 2008

Departamentul de Control al Guvernului sesizat mai multe nereguli în activitatea Companiei de Autostrăzi

Departamentul de Control al Guvernului a sesizat mai multe nereguli cu privire la contractele de reparaţie a unor drumuri şi la modul în care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a angajat unele companii de avocatură. Potrivit controlului realizat de DCG în 2007 la CNADNR, compania a încheiat contracte de asistenţă juridică fără aprobarea Consiliului de Administraţie şi fără norme interne care să reglementeze procedura de atribuire a contractelor către cabinetele/societăţile de avocaţi. De asemenea, controlul a evidenţiat nereguli în cinci contracte de asociere încheiate în 2003 între societăţile Via Star şi Euro Construct Trading pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii de drumuri. Potrivit Departamentului de Control al Guvernului, Via Star s-a asociat, în 2002, cu societatea Euro Construct Trading 98 deşi era titulara contractului de concesiune încheiat cu CNANDR. DCG a constatat că aportul în asociere nu s-a făcut în concordanţă cu participaţia adusă în asociere. Deşi Via Star a avut cea mai mare contribuţie în cadrul asocierii (86,33 la sută ), administrarea şi gestionarea activităţii asocierii a fost realizată de Euro Construct Trading. Totodată, potrivit DCG, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în calitate de achizitor, a încredinţat direct cele cinci contracte cu Via Star, patru din cele cinci contracte fiind încheiate în iunie 2003, cu două zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate a contractului de concesiune. Ulterior, contractele au fost atribuite Euro Construct, fără acordul DRDP Bucureşti. Raportul a relevat că Euro Construct nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu societatea Via Star pentru efectuarea de reparaţii la Autostrada Bucureşti - Piteşti şi centura Bucureştiului, pe sectorul unde aceasta se intersectează cu DN 5 şi DN 6.

Licitaţia organizată de APIA pentru achiziţionarea maşinilor de teren nu a respectat normele legale

Licitaţia organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în 2007, pentru achiziţionarea de maşini de teren şi ATV-uri nu a respectat toate prevederile legale, relevă Raportul de Activitate pe anul trecut al Departamentului de Control al Guvernului (DCG). În urma controlului efectuat de DCG s-au constatat nereguli cu privire la fundamentarea procedurii pentru achiziţia de ATV-uri, precum şi în ceea ce priveşte neîndeplinirea de către ofertanţi a unor cerinţe minime de calificare solicitate de autoritatea contractantă. Potrivit raportului, fundamentarea necesarului de autovehicule a fost stabilită la nivelul aparatului central al APIA, pe baza unei analize interne, fără exis-tenţa unor solicitări primite de la sucursalele judeţene din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea unei astfel de achiziţii publice. De asemenea, oferta SC American ATV SRL nu a îndeplinit cerinţele minime solicitate în documentaţia de atribuire referitoare la cifra de afaceri şi experienţa similară. Pentru declararea ofertei ca acceptabilă, SC American ATV SRL a prezentat documente de calificare aparţinând unei alte societăţi comerciale, respectiv SC Ţiriac Leasing IFN SA, fără însă ca oferta depusă să fie comună. În cazul licitaţiei deschise pentru atribuirea contractului de livrare a autovehiculelor de teren (lotul 3A), aceasta a fost câştigată de SC Rădăcini Motors SRL, procedura de achiziţie a fost suspendată în urma contestaţiei depuse de SC Mit Motors International SRL, aceasta aflându-se în stadiu de soluţionare la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului de livrare a ATV-urilor (loturile 3B şi 3C) a fost câştigată de SC American ATV SRL, fiind încheiat contractul nr. 236 din 25 octombrie 2007. ATV-urile nu erau livrate la data controlului, întrucât APIA a solicitat efectuarea unor inspecţii şi testări, în conformitate cu prevederile contractuale. Raportul de control a fost transmis la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi la APIA în vederea analizării aspectelor constatate şi dispunerii de măsuri de remediere a deficienţelor şi de sancţionare a persoanelor responsabile, conform competenţelor legale. Totodată, a fost sesizată Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în vederea analizării aspectelor constatate şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

DCG a semnalat nereguli în activitatea CNPAS, în anii anteriori

Departamentul de Control al Guvernului (DCG) semnalează, în raportul de activitate pe anul 2007, mai multe nereguli în activitatea Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale /CNPAS/, însă acestea au fost remediate între timp sau nu intră în sfera de atribuţii a instituţiei. Potrivit raportului, contractele încheiate în anii 2005 şi 2006 de CNPAS cu şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru prestarea serviciilor de culegere, introducere şi prelucrare a datelor pe calculator, în vederea recalculării pensiilor, nu se justifică întrucât aceste atribuţii intră în sfera de activitate a caselor teritoriale de pensii. Preşedintele CNPAS, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, că, într-adevăr, casele teritoriale de pensii aveau aceste atribuţii, dar din cauza lipsei de personal, au fost angajaţi suplimentar în acea perioadă, pentru procesul de recalculare a pensiilor, mii de colaboratori, în baza unei Hotărâri de Guvern. DGC menţionează că CNPAS şi casele teritoriale de pensii nu desfăşoară activităţi de urmărire, analiză şi lichidare a debitelor înregistrate în evidenţa contabilă datorită, în principal, lipsei evidenţelor analitice a debitorilor, în special a angajatorilor, însă, începând cu anul 2004, evidenţele analitice ale contribuabililor bugetului asigurărilor sociale de stat au fost preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Soldul contului debitorilor bugetului asigurărilor sociale de stat înregistra la data de 31 decembrie 2005, ca efect al acumulării de debite din anii precedenţi, un sold de 14,461 miliarde lei (circa patru miliarde euro), reprezentând 82,1 la sută din totalul veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat realizate. Raportul DGC sesizează totodată că, până la data controlului, nu s-a desfăşurat nicio adunare generală a Consiliului tripartit, cu rol de avizare a actelor normative şi de îndrumare a activităţilor din domeniul de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, însă lipsa de activitate a fost determinată de faptul că sindicatele reprezentative la nivel naţional nu şi-au desemnat reprezentanţii în acest for, a precizat Câmpeanu. DGC a mai precizat că licitaţia deschisă, organizată pentru achiziţionarea serviciilor hoteliere şi la tratament balnear, pentru semestru I 2005, s-a făcut cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice. Preşedintele CNPAS a afirmat că în prezent se aplică o nouă procedură de licitaţie, care a fost supusă dezbaterii publice şi a fost agreată de partenerii sociali. Alte probleme semnalate în raport - nesepararea compar-timentului de audit şi nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte organizarea activităţii de primire, soluţionare şi expediere a răspunsurilor către petiţionari - au fost rezolvate între timp, a precizat Mariana Câmpeanu.

Deficienţe în privatizarea a trei societăţi din portofoliul AVAS

Departamentul de Control al Guvernului (DCG) a sesizat mai multe deficienţe în derularea privatizării a trei societăţi, Gerom Buzău, Termoelectrica Năvodari şi Institutul pentru Tehnică de Calcul Bucureşti, în urma controlului realizat în 2007 la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Potrivit Raportului de Activitate pe anul trecut, DCG a constatat că disponibilizarea celor 151 de salariaţi din cadrul Gerom Buzău s-a realizat la data de 4 martie 2003, dată la care cumpărătorul era înregistrat acţionar, iar procedura de privatizare a societăţii era deja încheiată. În această situaţie, salariaţii nu au beneficiat de măsurile de protecţie socială întrucât de acestea beneficiază numai salariaţii dis-ponibilizaţi din cadrul societăţilor cu capital majoritar de stat. DCG a efectuat un control şi în cazul privatizării uzinei Termoelectrica Midia Năvodari, care a a fost privatizată în 2005 fără a fi îndeplinite cerinţele din strategia de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, deoarece proiectul de hotărâre de Guvern pentru privatizare nu a fost avizat de Ministerul Justiţiei. Grupul Rompetrol a formulat acţiune în instanţă împotriva MEC, prin care solicită constatarea dreptului de a încheia contractul de privatizare a uzinei, sub condiţia publicării în Monitorul Oficial a HG privind aprobarea condiţiilor principale ale acestui contract. De ase-menea, Rompetrol a a acţionat în instanţă şi Guvernul so-licitând publicarea hotărârii. Referitor la Institutul de Tehnică de Calcul, DCG a constatat deficienţe în ceea ce priveşte întocmirea Dosarului de prezentare în vederea privatizării institutului.

Guvernul a sesizat nereguli în cazul complexului ANL din strada Fabrica de Cărămidă

Departamentul de Control al Guvernului a raportat deficienţe cu privire la situaţia complexului rezidenţial al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din strada Fabrica de Cărămidă, din Sectorul 1, constatate în urma controlului derulat în 2007. În Raportul de Activitate pe 2007, DCG a arătat că, la nivelul ANL, nu au fost elaborate, în perioada 2001-2004, proceduri/norme interne de publicitate sau vreun program publicitar special destinat efectuării de publicitate pentru complexul rezidenţial situat în strada Fabrica de Cărămidă. De asemenea, potrivit DCG, la finalizarea lucrărilor de construcţie ANL nu a monitorizat situaţia terenurilor conform prevederilor stabilite în Convenţie cu privire la dobândirea terenului de către beneficiari.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) nu avea obligativitatea monitorizării situaţiei terenurilor în cazul complexului Fabrica de Cărămidă deoarece acestea aparţineau dezvoltatorului privat implicat în proiect, a declarat ieri, directorul ANL, Gheorghe Popescu. "ANL nu avea obligaţia monitorizării terenurilor, deoarece acestea aparţineau unei companii private, iar situaţia acestora s-a rezolvat ulterior între companie şi beneficiari", a spus Popescu. Oficialul a precizat că în ceea ce priveşte publicitatea pentru complexul rezidenţial, ANL a realizat o campanie de informare deşi legea nu conţinea, în intervalul 2001 - 2004, prevederi exacte cu privire la publicitate.

Concluzia referitoare la contractele de promovare turistică a României, aşteptată în trei săptămâni

Dosarul referitor la sesizarea Departamentului Naţional Anticorupţie de către Departamentul de Control al Guvernului, în vederea efectuării unor cercetări cu privire la trei contracte de promovare internă şi internaţională încheiate de Autoritatea Naţională pentru Turism în 2006 se află, în prezent, la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), potrivit Ministerului pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. O concluzie în privinţa acestui dosar urmează să fie dată în cel mult două sau trei săptămâni, potrivit reprezentanţilor MIMMCTPL. Obiectivele controlului Departamentului de control al Guvernului au vizat modul de respectare a prevederilor legale referitoare la încheierea şi derularea contractelor de servicii de publicitate de către fosta Autoritate Naţională de Turism. În urma verificărilor efectuate de Departamentul de Control al Guvernului (DCG), au fost constatate nereguli cu privire la încheierea şi derularea contractului încheiat cu SC SM ART Advertising SRL, pentru achiziţionarea şi distribuţia materialelor destinate promovării şi informării prin mijloace audiovizuale, încheierea şi derularea unui contract încheiat cu SC SM ART Advertising SRL, pentru achiziţionarea serviciilor de difuzare media şi încheierea şi derularea unui contract încheiat cu SC Proema SRL Baia Mare, pentru realizarea proiectului "Catalog de promovare a Cimitirului Vesel".

DCG: Nereguli în contractele de modernizare a Aeroportului Băneasa

Departamentul de Control al Guvernului (DCG) a sesizat nereguli în derularea unor contracte pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Băneasa, potrivit Raportului de Activitate al instituţiei pe anul 2007. Controlul a relevat că Aeroportul nu a respectat criteriile de concurenţă în procesul de atribuire a contractului privind refacerea suprafeţelor de mişcare şi balizajului luminos. De asemenea, valoarea estimată a contractului iniţial de lucrări nu s-a determinat prin luarea în considerare şi a lucrărilor similare care pot fi achiziţionate ulterior. Totodată, lucrările nu au fost prevăzute a fi efectuate în anunţul de participare la licitaţie.Controlul a constat şi faptul că schimbul de terenuri între Aeroport şi Năstase Iulian Bogdan s-a realizat fără respectarea prevederilor legale şi fără a exista toate aprobările necesare din partea conducerii Ministerului Transporturilor şi a Aeroportului Băneasa.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb