Depăşirea blocajului politic european

Fără depăşirea actualului blocaj politic şi ideologic, degringolada UE riscă să se adânceas­că. Dar şansele unei reacţii politice decisive se lasă încă aş­teptate. Iar dacă soluţii la problemele cauzate de disfuncţionalităţile sistemului monetar internaţional - care se află la originea actualei crize financiare - au fost găsite, acestea nu s-au putut pune în aplicare din cauza lipsei de viziune sau de curaj a factorilor de decizie politică. Incapacitatea de decizie şi jumătăţile de măsură care au dat tonul pe întreg parcursul anului 2011 sunt cel mai bun indicator al vidului în care trăiesc politicienii. Simple produse ale marketingului politic, lipsiţi de voinţă proprie şi de capacitate de analiză, politicienii nu pot decât să mimeze decizia. Iar "pieţele", de la care se spera reechilibrarea, au devenit prizoniere ale speculatorilor şi nu pot asuma niciun fel de rol politic.

În aceste condiţii este vitală găsirea unui alt mecanism care să compenseze indecizia politicienilor. Un asemenea instrument ar putea fi reprezentat de un fel de cont de substituţie de tipul celui care func­ţionea­ză la FMI. Căci dacă după prăbuşirea, în 1971, a sistemului inaugurat la Bretton Woods, FMI a dispus totuşi de un mecanism care să reglementeze o eventuală criză a datoriei suverane a unor state, precum şi procedurile de declarare a "falimentului", ceea ce a asigurat stabilitatea economică mondială, astăzi absenţa unor mecanisme asemănătoare pentru reglarea situaţiilor de criză din zona euro a făcut ca un caz până la urmă marginal, precum cel al Greciei, să nu poată fi rezolvat. Un astfel de cont de substituţie ar oferi statelor cu excedent bugetar posibilitatea să-şi diversifice rezervele prin depunerea lor într-un astfel de fond, în schimbul obţinerii unor echivalenţi ai Drepturilor Speciale de Tragere de la FMI. Avantajul ar fi acela că s-ar putea permite o diversificare a rezervelor de schimb în afara constrângerilor "pieţei". Şi dacă, deşi create încă din 1969 pentru a oferi o alternativă la dolar, Drepturile Speciale de Tragere nu au reuşit să se impună (în special ca urmare a opoziţiei egoiste a Statelor Unite), un mecanism asemănător ar putea fi activat pentru găsirea unor surse de finanţare a deficitelor din zona UE. Revitalizarea DST ar fi o variantă simplă, dar cum acestea au debutat prost, iar interesul american nu s-a schimbat în cele patru decenii ce s-au scurs de la decizia lui Robert Nixon de a suspenda convertibilitatea dolarului în aur, este greu de anticipat dacă vor putea fi relansate.

Oricum, dacă, deşi abia creat, Fondul European de Stabilitate Financiară întâmpină deja serioase probleme în încercarea de a aduna de pe "pieţe" câteva miliarde de euro, recursul la FMI este o alternativă. Ceea ce a împiedicat adoptarea unei soluţii atât de simple şi la îndemână a fost frica de consecinţele distribuţiei riscului valutar între membri. Însă acordarea unor responsabilităţi sporite către FMI, pentru a monitoriza şi promova stabilitatea sistemului, este o decizie ce ar duce la deblocarea situaţiei. Chiar dacă, cel puţin în teorie, zona euro dispune de suficiente resurse financiare pentru a-şi sprijini membrii în dificultate, o astfel de soluţie ar putea asigura condiţiile ca actuala criză să nu degenereze într-un cutremur financiar mondial.