Deponenţii la CEC vor primi despăgubirile într-o singură tranşă

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 20 martie 2008

Toate persoanele fizice care au avut depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia vor primi despăgubirile la aceeaşi dată, într-o singură tranşă, conform modificărilor aduse de Guvern OUG 156/2007. În conformitate cu prevederile noului act normativ, titlurile de stat, în valoare nominală totală de 759.784.177,26 lei egală cu valoarea totală a despăgubirilor, sunt emise cu data 21 decembrie 2007 pe numele CEC, astfel încât la data scadenţei acestora, respectiv 21 decembrie 2008, să fie răscumpărate de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). Potrivit Biroului de presă al Guvernului, începând cu prima zi bancară imediat următoare scadenţei, persoanele fizice, care au dreptul la despăgubire, se pot prezenta la ghişeele CEC în vederea obţinerii sumelor cuvenite. Prin OUG 156/2007 s-a stabilit faptul că despăgubirea se va realiza printr-un mecanism ce presupune emiterea de titluri de stat de către MEF, valoarea nominală totală a titlurilor de stat fiind egală cu valoarea totală a despăgubirii calculată conform prevederilor art.2 al acesteia. Numărul total al deponenţilor este de 37.462.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb