Acţionarii Depozitarului Central sunt convocaţi, pe 26 ianuarie, să decidă o serie de modificări la grila de tarife şi comisioane, printre care şi scumpirea tarifului perceput pentru distribuirea de dividende pentru emitenţi, la 3 lei/ operaţiune, conform unor surse din piaţă.
Din 2015, distribuirea dividendelor se face prin intermediul Depozitarului. Atunci, instituţia a explicat că, prin noua procedură de distribuire a dividendelor, un acţionar care este client al unui intermediar (participant al Depozitarului Central) îşi va primi toate dividendele în contul său deschis la intermediarul respectiv. În cazul în care un acţionar nu este client al vreunui intermediar, acesta îşi poate încasa dividendele fie în contul bancar personal indicat, fie în numerar, la ghişeele din întreaga ţară ale agentului de plată (instituţiei financiare), ales de fiecare emitent în parte. Pentru încasarea sumelor cuvenite în conturile bancare personale ale acţionarilor, aceştia vor trebui să transmită către Depozitarul Central o solicitare în acest sens.
Comisionul Depozitarului pentru fiecare plată era de 2 lei plus comisionul agentului de plată, în cazul plăţii prin brokeri sau 1 leu plus comisionul agentului de plată, în cazul transferului prin bancă.
Creşterea tarifului pune o problemă pentru milioanele de acţionari de la SIF-uri, aşa-numiţii cuponari, cu deţineri foarte mici, pentru care sumele aferente dividendelor nu acoperă tariful Depozitarului şi pe cel al agentului de plată.
În iunie 2015, Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, declara că este o specificitate a pieţei noastre faptul că mulţi acţionari nu sunt conştienţi că pot primi dividende şi, în final, nici nu primesc. Atunci domnia sa a făcut publică următoarea statistică: "Aproximativ 4 milioane de acţionari din Secţiunea I credem că au conturi bancare, au deţineri mai mari şi au potenţial să fie acţionari activi. O altă parte, de 4-5 milioane de oameni, au o deţinere medie de 60-70 lei. Aproximaţia este atât de mare pentru că nu avem toate actualizările. Dacă cineva a murit, poate succesorii nu sunt înregistraţi".
Directorul BVB a estimat că valoarea participaţiilor inactive era de 350 de milioane de euro, în 2015.
SIF-urile au fost printre emitenţii care au criticat faptul că dividendele se distribuie exclusiv prin Depozitarul Central, una dintre obiecţii fiind faptul că emitenţii trebuie să vireze Depozitarului integral suma aferentă.
Reprezentanţii Depozitarului Central nu ne-au precizat cuantumul tarifelor propuse spre aprobare în AGA, însă ne-au transmis câteva consideraţii despre acestea: "Cu privire la modificările propuse pentru distribuţia de dividende precizăm că acestea au avut în vedere faptul că noua modalitate de distribuire a sumelor de bani cuvenite deţinătorilor de instrumente financiare prin intermediul DC a impus - ulterior stabilirii în 2015 a cuantumului actual al acestor tarife - modificarea substanţială atât a procedurilor de lucru, cât şi a sistemului informatic utilizat de către DC. Acestea s-au concretizat în dezvoltarea aplicaţiilor software utilizate în scopul acomodării într-o măsură cât mai mare a solicitărilor primite de la emitenţi şi de la agenţii de plată aleşi de emitenţi, dar şi în achiziţionarea de către DC a unor echipamente hardware dedicate, necesare pentru prestarea în condiţii de eficienţă şi siguranţă a acestor servicii.
De asemenea, a fost luat în considerare şi numărul mic de plăţi procesate efectiv de catre DC în cursul anilor 2015 şi 2016, aferente deţinătorilor înregistraţi în Secţiunea 1 a DC (acţionari care nu sunt clienţi ai intermediarilor), aceştia nefăcând demersurile necesare pentru a intra în posesia sumelor cuvenite, respectiv nu şi le ridică de la ghişeele agenţilor de plată sau nu comunică DC sau emitentului contul de numerar în care ar putea încasa automat aceste sume. Pentru orice distribuţie de dividende, DC are nişte costuri fixe generate de operaţiunile pe care le desfăşoară în relaţia cu emitentul şi cu agentul de plată, indiferent de numărul plăţilor procesate".
Depozitarul a precizat că modificările tarifelor şi comisioanelor vor fi comunicate pieţei, ulterior aprobării acestora în AGA DC.
Referitor la celelalte tarife pe care intenţionează să le schimbe, Depozitarul Central ne-a transmis: "În principal, modificările ce vor fi aduse listei de tarife şi de comisioane practicate de către DC vizează servicii noi, ori facilităţi dezvoltate pentru optimizarea proceselor specifice mediului post-tranzacţionare.
Printre acestea pot fi regăsite, spre exemplu, operaţiunile aferente proiectului de implementare a standardelor de procesare a evenimentelor corporative, menit să armonizeze practicile utilizate pe piaţa românească de capital cu cele întâlnite pe pieţele de capital foarte dezvoltate, ori etapa a doua a conectării Depozitarului Central la platforma paneuropeană de decontare Target2 Securities, respectiv prin intermediul interfeţei automate - ca o etapă absolut necesară pentru a facilita decontarea în euro a tranzacţiilor încheiate la BVB - un alt proiect al Depozitarului Central aflat în curs de desfăşurare - sau implementarea unor cerinţe ale Regulamentului UE 909/2014 (CSDR), legate de disciplina decontării. Toate aceste servicii sau funcţionalităţi au fost dezvoltate de către Depozitarul Central ca urmare a solicitărilor primite de la participanţii la piaţă, pentru alinierea condiţiilor existente în piaţa românească de capital la cele din pieţele mature din Europa sau ca urmare a necesităţii conformării Depozitarului Central la cerinţele de reglementare aplicabile depozitarilor din UE.
Tarifele nou introduse au în vedere acoperirea progresivă a investiţiilor realizate de Depozitarul Central pentru implementarea acestor proiecte şi dezvoltarea noilor servicii, luând astfel în considerare condiţiile specifice în care îşi desfăşoară activitatea actorii pieţei româneşti de capital la momentul actual: emitenţii de instrumente financiare, intermediarii şi deţinătorii de instrumente financiare. Ca beneficiari ai noilor servicii, aceştia vor avea posibilitatea să-şi îmbunătăţească activitatea desfăşurată în relaţia cu propriii clienţi sau acţionari, după caz şi să fructifice la maximum drepturile ce li se cuvin în calitate de deţinători de instrumente financiare".
Acţionarul majoritar al Depozitarului este Bursa de Valori Bucureşti, cu un pachet de aproximativ 70%, în timp ce SIF-urile au o participaţie de circa 23%.
1. de mine cine o baga-n seama ?
(mesaj trimis de Trumpi în data de 23.01.2017, 03:01)
Bah generatie de luat cu japca bani nu va e rusine ?
Depozitaru asta nesimtit a despagubit pe cei carora le-au fost furate actiunile ?
Dar nu credeti ca la urmatoarea revolutie masinile alea smechere pot sa ia foc ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de Van în data de 23.01.2017, 10:36)
Majorarea (de 50%!) nu se justifica asa cum nici monopolul Depozitarului in distribuirea dividendelor nu se justifica. In conditii de monopol, pretul trebuie reglementat si nu dictat. Este necesara interventia ASF fie pentru reglementarea pretului, fie pentru spargerea monopolului.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.01.2017, 10:48)
Am vazut cu totii ce s-a intamplat cand erau o puzderie de registre...
3. MINCINOSII
(mesaj trimis de Investitor avizat în data de 23.01.2017, 16:41)
Adina, te rog verifica mai bine ordinea de zi a AGA la Depozitar. Acesta nu urmareste doar cresterea tarifelor pentru distribuirea de dividende ci cresterea mai multor tarife precum si introducerea unor comisioane noi. In raspunsul oferit de ei au evitat intentionat sa-ti spuna de comisioanele de custodie care sunt imense. Practic, orice investitor existent sau nou va trebui sa plateasca in plus in fiecare luna un comision de custodie consistent. Asta va conduce la o dublare a costurilor de tranzactionare deoarece oricine cumpara actiuni va dori sa le detina o perioada si va fi taxat de Depozitar.