DEPUTAT FUGAR ÎN DOSARUL ALINEI BICA Cazanciuc: "Nu ştiu unde se află Marko Attila"

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 februarie 2015

Cazanciuc: "Nu ştiu unde se află Marko Attila"

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, ieri, că nu ştie unde se află deputatul Marko Attila, arătând că nu este oportun să se facă negocieri, atât timp cât orice stat UE este obligat să respecte normele europene în ce privesc solicitările venite de la un oricare altă ţară membră.

Afirmaţia ministrului Robert Cazanciuc a fost făcută în contextul informaţiilor potrivit cărora deputatul Marko Attila, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi anchetat în dosarul disjuns din cel în care Alina Bica a fost trimisă în judecată, s-ar afla la Budapesta, sub protecţia premierului maghiar Viktor Orban.

Ministrul Cazanciuc a precizat, citat de Mediafax: "Nu ştiu exact unde se află domnul deputat acum. Putem face discuţii acum în măsura în care lucrurile sunt foarte bine bazate pe lege. Putem negocia dacă există un acord bilateral, reguli europene, putem negocia cu Ungaria. Nu cunosc exact unde se află domnul deputat în momentul de faţă, dar nu cred că este oportun să facem negocieri pe ceea ce legea prevede în mod obligatoriu. Autorităţile oricărui stat europeane sunt obligate să procedeze conform normelor europene, dacă sunt solicitări din partea altui stat".

Deputatul Marko Attila nu mai beneficiază de imunitatea parlamentară începând din 3 decembrie 2014, atunci când colegii săi au încuviinţat arestarea preventivă a deputatului UDMR, în dosarul de corupţie al fostului procuror şef al DIICOT, Alina Bica, privind despăgubirea de la ANRP pentru un teren supraevaluat.

Între timp, dosarul a fost trimis în judecată, însă procurorii au fost nevoiţi să disjungă cazul lui Marko Attila de cel al Alinei Bica, pentru că el nu s-a aflat în ţară şi nu a putut fi audiat.

În 4 decembrie 2014, avocatul lui Marko Attila, Eugen Iordăchescu, declara că deputatul UDMR se află în Budapesta, la o întâlnire a maghiarilor de pretitutindeni, motiv pentru care nu a fost prezent la DNA, unde fusese citat de procurori pentru a da explicaţii în dosarul despăgubirilor.

Judecătorii l-au găsit vinovat pe Marko Attila de faptul că, în 2002, a făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999. Alături de alte două persoane, deputatul a întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acuma uita limba romana si zice nemtudom despre puscaria care-l asteapta. Attila nu respecti numele, curajul tau e mic de tot in pantalonii de parlamentar...rusine ungurilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb