Deputaţii au respins moţiunea PD-L privind termoficarea

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 10 septembrie 2008

Deputaţii au respins moţiunea PD-L privind termoficarea

Moţiunea simplă intitulată "Populaţia rămâne fără căldură la iarnă - criza sistemului de termoficare", iniţiată de un grup de 64 de parlamentari PD-L nu a trecut de plenul Camerei Deputaţilor, fiind respinsă cu 83 de voturi pentru, 76 contra şi 4 abţineri.

În sală se aflau 220 de deputaţi, iar pentru ca moţiunea să fi fost aprobată erau necesare 125 de voturi favorabile.

Moţiunea este un moment care "necesită o atitudine tranşantă", a fost de părere liderul PD-L, Cristian Rădulescu, după ce deputaţii şi-au exprimat votul, comentând într-un mod ironic atitudinea PSD şi PC:

"Aici este vorba de putere şi opoziţie, un vot pentru sau unul contra.

Nu este de mirare că unele grupuri parlamentare nu au participat la acest vot, încercând să fie nici la putere nici în opoziţie, consfiinţind astfel atitudinea pe care o au de un an şi jumătate".

Deputatul PRM, Ioan Aurel Rus, a apreciat că, de fapt, moţiunea "a trecut": "Nu era nevoie de votul de astăzi ca să ne dăm seama că moţiunea a trecut, chiar dacă au votat mulţi împotrivă, chiar dacă nu au fost 125 de voturi pentru. Moţiunea, de fapt, a trecut pentru că şi-a produs efectul, întrucât Guvernul a alocat banii necesari de săptămâna trecută de când moţiunea a fost introdusă".

La rândul său, deputatul PNL Horea Uioreanu a susţinut, însă, că moţiunea a căzut "pentru că era prea subţire" şi tot "ce se scria acolo era o largă minciună".

În opinia sa, "noua alianţă formată între PD-L şi PRM" doreşte să "arunce" în Parlament "un val de moţiuni" pentru a bloca lucrările Parlamentului. "Numărul unu în contractul dintre PRM şi PNL este blocarea votului uninominal", a ţinut să precizeze Uioreanu.

Deputatul PC, Dragoş Dimitriu, a declarat că "evenimentul numit moţiune simplă" presupune o atitudine tranşantă.

"Lipsa votului nostru astăzi este o atitudine tranşantă de a nu participa la spectacole ieftine şi de a nu marşa alături de gesturile populiste, demagogice ale unora care au avut pe mână Agenţia Naţională de Reglementare a Serviciilor Locative şi a altora care timp de patru ani nu au fost interesaţi de această problemă şi acum hodoronc-tronc sunt foarte interesaţi de ea", a subliniat deputatul conservator.

Grupul PSD nu a participat la vot pentru că "PD-L încearcă pe ultima sută de metri să se disculpe şi să şteargă din memoria cetăţenilor că a participat la actul de guvernare", a declarat deputatul PSD, Aura Vasile.

În opinia sa, tot ceea ce este trecut în moţiune sunt documente care au fost puse în practică în perioada 2005-2006 "atunci când PD era la conducerea ministerului Administraţiei Publice şi Internelor, precum şi la alte agenţii care nu au rezolvat aceste probleme".

"Încercăm prin atitudinea noastră să readucem aminte cetăţenilor şi PD-L că sunt la fel de răspunzători ca şi cei care au rămas să guverneze, iar PSD amendează amândouă partidele - şi PNL şi Partidul Democrat cu liberal în coadă în numele minciunilor portocalii", a explicat Aura Vasile.

Aura Vasile a adăugat că nu toţi deputaţii PD-L nu au votat moţiunea propusă de colegii lor, subliniind în context că din 68 de deputaţi liberal democraţi au votat doar 57 favorabil şi o abţinere, restul neparticipând la vot. "Asta înseamnă că moţiunea PD-L nu a întrunit, în primul rând, voturile acestui partid", a conchis Aura Vasile.

Deputatul Arpad Marton i-a cerut preşedintelui Camerei Bogdan Olteanu să nu mai dea voie "să se facă de la microfoanele Camerei campanie electorală ieftină.

"Să vină cei care vor să-şi facă de aici campanie şi noi să mergem acasă", a spus deputatul UDMR. Acesta a adăugat că ar fi bine ca deputaţii să "mai voteze şi nişte legi".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PDL-ul a inteles printre altele ca marcketingul politic este un pic de stiinta politica si mult studiu al omului, candidat sau alegator, dar nu a inteles ca actuala

    criza imorala in care se scalda clasa politica , este generata de trei aspecte: 

    1.de strategia sinucigasa a celor care au criticat guvernul inca din perioada in care acestia erau la guvernare, perioada in care se numeau PD; 

    2.de opozitia fictiva a PSD-ului care a guvernat desi oficial este in opozitie, folosind santajul politic ca strategie de partid; 

    3.de guvernarea unui partid ultra minoritar, fara putere de decizie, dar supus permanent presiunilor venite din directia PSD, dar si din partea grupurilor de interese care impun linia politica si directia de urmat. 

    Cu acest trident al mortii, este firesc declinul si deficitul de imagine care caracterizeaza actuala clasa politica. Cetateanul onest, nu mai intelege DE CE un partid care a castigat alegerile este aruncat in opozitie de catre presedintele jucator, cetateanul nu intelege cum poate guverna un partid ultra minoritar cum este in acest moment PNL-ul. Pentru ca toate acestea nu sunt suficiente, opinia publica vede cum poate corupe puterea si ce inflienta au oameni care sponsorizeaza putera. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb