DEŞI INSPECTORII AIEA NU AU DOVEZI PRIVIND FAPTUL CĂ PROGRAMUL NUCLEAR AR FI DE NATURĂ MILITARĂ  George W. Bush: Iranul trebuie să suporte consecinţele

C.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2006

Iranul nu a renunţat la activitatea de îmbogăţire a uraniului până ieri 31 august, data limită stabilită de ONU pentru suspendarea acestui proces, a anunţat, ieri, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Un reprezentant al AIEA a declarat însă că inspectorii agenţiei nu au dovezi privind faptul că programul nuclear al Iranului ar fi de natură militară.

Astfel, Iranul riscă impunerea de sancţiuni internaţionale, în conformitate cu prevederile Rezoluţiei 1.696 a Consiliului de Securitate al ONU. Consiliul de Securiate al ONU ceruse Iranului să suspende, până ieri, 31 august, procesul de îmbogăţire a uraniului, ameninţând, în caz contrar, cu impunerea de sancţiuni.

Preşedintele american, George W. Bush, a declarat, ieri, că Iranul trebuie să suporte consecinţele faptului că nu a respectat termenul limită de 31 august pentru suspendarea activităţilor nucleare. "Este momentul ca Iranul să facă o alegere", a declarat Bush, adăugînd:

"Vom continua să cooperăm cu aliaţii noştri, pentru găsirea unei soluţii diplomatice, dar trebuie să existe consecinţe pentru sfidarea Iranului şi nu trebuie să permitem Iranului să dezvolte arma nucleară".

Ţiţeiul s-a tranzacţionat peste 70 de dolari pe baril

Ţiţeiul cu livrare în luna octombrie s-a tranzacţionat ieri la peste 70 de dolari pe baril. Ieri dimineaţă, preţul petrolului brent nerafinat a atins chiar 70,50 de dolari pe baril. Analiştii consideră că impunerea de sancţiuni economice şi diplomatice impuse Iranului ar putea afecta stocuri de ţiţei pe plan mondial, ceea ce ar determina creşterea preţului petrolului. Iran este al doilea producător de ţiţei în OPEC după Arabia Saudită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb