DESPRE ACUZAŢIILE CĂ AR FI SPONSORIZAT CAMPANIA LUI BĂSESCU Dragnea: "Acuzaţii prosteşti, este exclus"

Alexandru Costea
Politică / 4 octombrie 2015

Dragnea: "Acuzaţii prosteşti, este exclus"

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, ieri, că acuzaţiile privind finanţarea campaniei fostului preşedinte Traian Băsescu sunt "prosteşti", făcute de un "infractor care umblă în libertate", adăugând că aşa ceva "este exclus", transmite Mediafax.

Liviu Dragnea a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Poiana Stampei, în judeţul Suceava, că aceste acuzaţii nu pot fi crezute "de niciun om normal din ţara asta", care ştie relaţiile sale cu Traian Băsescu şi care nu a uitat totuşi implicarea sa în referendumul de demitere a fostului preşedinte.

Dragnea a susţinut că miercuri seară, la un post de televiziune, i-au fost aduse acuzaţii din partea unui om "cu mari probleme", de care chiar îi pare rău şi care este cunoscut în Alexandria.

"Răul de fapt nu l-a făcut el, ci cel care l-a folosit", a afirmat Dragnea, referindu-se la declaraţiile făcute de Romică Părpălea, denunţătorul său în dosarul "Fraudă la Referendum", la Realitatea TV.

Ulterior, Dragnea s-a referit şi la afirmaţiile făcute joi seară, la acelaşi post de televiziune, de fostul prefect de Teleorman Teodor Niţulescu pe care l-a numit "un infractor care umblă în libertate".

"Se pare că are tot felul de probleme", a spus Dragnea, care a adăugat că oamenii din Teleorman "nu dau doi bani pe el", pentru că îl cunosc foarte bine.

"Întrebarea nu este de ce a apărut la televizor, pentru că ştim cu toţii de ce a apărut, ci de ce umblă în libertate", a mai spus liderul PSD.

Dragnea a exclus o finanţare a campaniei electorale a lui Traian Băsescu, în 2009.

"În rest ce naiba să comentez eu şi să răspund la acest fel de acuzaţii prosteşti, să finanţez eu campania lui Traian Băsescu. Este exclus aşa ceva", a precizat Liviu Dragnea.

Fostul prefect de Teleorman Teodor Niţulescu, fost lider al filialei judeţene a PSD, a susţinut, joi seară, la Realitatea TV, că Liviu Dragnea "a sifonat peste un miliard de euro în firma Teldrum, pe care a privatizat-o". El a mai spus că ştie de la Liviu Dragnea că acesta a sponsorizat, cu bani de la Teldrum, campania electorală a lui Traian Băsescu.

Traian Băsescu a comentat, vineri, la sediul PMP, afirmaţiile fostului prefect de Teleorman Teodor Niţulescu, spunând că Liviu Dragnea este "un mare mincinos", un "om pe care trebuie să-l ţii departe".

"Ce vă pot garanta este că Niţulescu este un om serios, un om la care nu am constatat să fi minţit. Am înţeles că Niţulescu a primit această informaţie de la Dragnea. Dragnea este un mare mincinos. El, ca să se pună bine cu Niţulescu, care era prefect la acea oră, a zis şi o minciună, că mi-a finanţat campania (din anul 2009, n.r.)", a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că i-a sunat atât pe trezorierul fostului PDL, cât şi pe Vasile Blaga, care au infirmat categoric existenţa unei sponsorizări a lui Liviu Dragnea pentru campania sa electorală. De asemenea, Traian Băsescu l-a atacat dur pe Liviu Dragnea, afirmând că "dacă ar avea partidul pe mână l-ar vinde ca să-i fie lui bine".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dragnea a furat, mult, si a devenit baron al PSD. Este incredibil cum PSDul si PNLul nu poat scapa de paduchii care le si ne devoreaza.

    Solutia salvatoare este de a nu mai vota pe niciunul dintre fostii sau actualii parlamentari.

    Doamne ajuta-ne! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb