Despre albine şi alţi stakeholders (IV)

Doi cercetători germani - Grazyna Fosar şi Franz Bludorf - au scris în 2001 o carte intitulată "Inteligenţa conectată"(1). Cei doi susţineau atunci că ADN-ul individual este un fel de terminal sau consolă conectată la reţeaua globală de fiinţe vii construite şi ele din ADN şi că această reţea vie ar fi similară cu internetul, dar, totuşi, infinit mai complexă şi mai profundă decît internetul artificial (cel pe care, din 1991, îl cunoaştem ca pe o reţea globală de calculatoare interconectate şi pe care îl utilizăm ca atare). Fosar şi Bludorf susţineau că, în plus, această reţea, ca, de altfel, fiecare terminal, fiecare fiinţă vie care face parte din reţea, poate depozita, emite sau recepţiona informaţie în şi din această bibliotecă de început şi sfîrşit de lume. Cu un "motor de căutare" potrivit, această reţea ar putea fi accesată pentru a "descărca" şi utiliza orice informaţie depozitată acolo, precum şi pentru a depozita în vederea reutilizării propria informaţie. Mai mult, cei doi au susţinut că, tocmai de aceea, ADN-ul, substanţă cu care sunt scrise toate cărţile acestei fantastice biblioteci, poate fi influenţat şi re-programat prin cuvinte, sunete şi anumite frecvenţe vibraţionale. Pentru o astfel de reprogramare nu este nevoie de tehnici complicate şi invazive de secţionare sau de înlocuire a anumitor gene. Un embrion de broască ar putea fi reprogramat şi transformat într-o salamandră (o echipă de biologi şi biofizicieni ruşi chiar ar fi făcut asta, după afirmaţiile celor doi). Am putea numi astfel de fiinţe "trans-genetici". Dacă ar fi adevărat că e posibilă o asemenea reprogramare genetică prin cuvinte, atunci înseamnă că o boală genetică sau degenerativă ar putea fi vindecată, şi nu prin tehnici invazive, ci prin cuvinte şi vibraţii... Şi, dacă mi se permite trecerea în registru ironic, un dovleac ar putea fi transformat, printr-o mişcare de baghetp, într-o trăsură, şoriceii în cai şi vizitii şi călătoria la castel a Cenuşăresei ar fi gata, nu? Lucruri imposibile se întîmplă în fiecare zi(2) , par a ne povesti cei doi...

Cum se explică această "magie"? Fosar şi Bludorf pleacă de la constatarea unor geneticieni ruşi (o echipă condusă de biofizicianul Piotr Gariaiev(3)) după care doar o mică parte din ADN este activă. Undeva în jur de 10% din întreaga cantitate de ADN din corp se "ocupă" cu fabricarea de proteine, restul fiind, cel puţin în ştiinţa genetică acceptată, canonică, un fel de balast molecular (acest balast chiar este denumit, mai în glumă, mai în serios, junk ADN). Fosar şi Bludorf au preluat ipoteza de-a dreptul eretică a ruşilor după care, de fapt, acest trunchi ultramajoritar al ADN-ului din corp nu este nicidecum un balast, ci un depozitar, un receptor şi un emiţător de informaţii prin care se realizează comunicarea, atât între indivizi (comunicare verbală şi non verbală), cît şi între celulele aceluiaşi corp. Acest ADN exterior "fabricii" de proteine se comportă cam la fel ca internetul, numai că o face într-un mod infinit mai complex şi mai misterios, ca într-o magie de început şi sfîrşit de lume. Piotr Gariaiev afirmă că cromozomii vii funcţionează exact ca şi computerele holografice/solitonice, folosind radiaţie laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului. Din moment ce structura ADN-ului este aceeaşi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte şi propoziţii în mod direct pentru a influenţa ADN-ul, nefiind nevoie de nici-o decodificare. Se zice că acest lucru s-ar fi demonstrat experimental: ADN-ul viu (cel din ţesuturi, nu cel analizat "în vitro") reacţionează prompt la raze laser modulate prin cuvinte şi propoziţii, dar chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele corespunzătoare.

Mai departe, cei doi autori germani au expus ipoteza ruşilor, după care moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale obişnuite, semantice şi sintactice, folosite în toate limbajele umane. Limbajele umane nu au apărut "la întâmplare", ci sunt rezultatul ADN-ului; lumea este făcută din cuvinte, umanitatea e o bibliotecă, omul este o carte!

Se pare că ruşii au creat dispozitive care le permit să influenţeze metabolismul celular prin frecvenţe radio şi luminoase corespunzătoare şi astfel să repare anumite defecte genetice. Fosar şi Bludorf afirmă că Gariaiev ar fi "capturat" modele informaţionale dintr-un ADN şi le-ar fi transmis altuia, în acest fel reprogramând celulele pentru un alt genom: embrioni de broască au fost transformaţi în embrioni de salamandră...

Reprogramarea prin cuvinte şi sunete a moleculei de ADN nu este tot ceea ce ne spune această poveste. Hipercomunicarea prin ADN este şi mai interesantă.

Geneticienii ruşi consideră că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid (aşa-numitele moleculă - fantomă) şi produce aşa-numitele "găuri de vierme" magnetice. Acestea ar fi echivalenţele nanoscopice ale "podurilor" Einstein-Rosen care se găsesc în apropierea găurilor negre cosmice şi care fac legătura între două puncte foarte îndepărtate, un fel de scurtătură, o cută în spaţiu care reduce distanţele. Informaţia poate fi transmisă în afara legilor spaţiului şi timpului. ADN-ul atrage astfel de informaţii din macrocosmos şi le transmite conştiinţei noastre.

Hiperspaţiul care poate fi străbătut cu viteza hiper - luminică prin aceste "găuri de vierme" îşi are corespondentul în hipercomunicare. În concepţia celor doi, Fosar şi Bludorf, hiper-comunicarea utilizează ADN - ul pentru a comunica cu alt ADN, utilizînd "găurile de vierme" din curbura spaţiu - timp. Informaţia nu circulă de la ADN la ADN în mod necesarmente conştient. E, mai degrabă, un schimb de informaţii inconştient.

E cazul să ne punem nişte întrebări. Spre exemplu, ne dorim că reprogramarea genetică şi hipercomunicarea să devină tehnologii, adică ştiinţă aplicată? Pe mine m-au speriat foarte tare şi m-au pus pe gînduri episoadele din Star trek cu Borgul - acea conştiinţă - server sau main brain a cyborgilor care asimilau toate fiinţele inteligente şi toate informaţiile necesare asimilării, într-un continuum spaţio-temporal diabolic, după care le controlau de la distanţă prin hipercomunicare. Dacă ar fi practicabilă (pentru că, după câte se pare, este cât se poate de reală), ar fi calea cea mai sigură şi ineluctabilă către controlul minţii, ceea ce ar anihila total libertatea de opţiune, adică ceea ce ne defineşte ca oameni, ca persoane.

Biologul Glen Rein a descoperit experimental că furia, teama şi alte emoţii similare au puterea de a contracta molecula de ADN, comprimând-o. El a susţinut că, pe de altă parte, emoţiile pozitive, cum sunt bucuria, recunoştinţa şi iubirea, pot descătuşa şi decomprima ADN-ul expus acestor emoţii(4). Efectul este vizibil chiar şi dacă "emisia" acestor emoţii se realizează de la kilometri distanţă. Se spune că o adevărată "telecomandare" a emoţiilor umane fusese deja exprimentată de sovietici, care ar fi găsit mijlocul de determina de la distanţă efecte psihologice şi procese conştiente în "ţinte" umane, dar şi să trimită mesaje telepatice(5). Asemenea abilităţi şi tehnologii, în mâinile militarilor sau ale teroriştilor, ar fi arme letale, atotputernice, imbatabile, de-a dreptul anihilatoare, motiv pentru care trebuie să ne temem, la modul cel mai serios, de aceste dezvoltări.

Şi, în plus, ne putem întreba la modul foarte serios dacă se poate comunica prin telepatie, imagini sau prin acţiune şi nu exclusiv prin cuvinte? Limbajul se transmite şi se învaţă prin cuvinte, nefiind "inventată" o altă metodă de comunicare. Este posibil, totuşi, că la origini, comunicarea între oameni să se fi realizat prin imagini. Foarte probabil, oamenii aveau memorie fotografică şi nu memorie abstractă, noţională. Cel puţin asta sugerează Rudolf Steiner în discursul său despre Apocalipsa după Ioan. Comunicarea umană era imaginală (a nu se confundă cu imaginarul) şi nu noţională. Putem noi, oamenii, să comunicăm fără să folosim cuvinte? În cartea lor, "Inteligenţa conectată", Fosar şi Bludorf vorbesc şi de comunicarea non-verbală, prin imagine, acţiune (fapte) şi telepatie. Să nu uităm, totuşi, de limitările gândirii, trăirii, înţelegerii, de iluzii, inclusiv de cele intenţionate. Spre exemplu, pictura în trompe l'oeil este menită a-ţi juca feste manipulînd mecanismele gîndirii care recompun artificial realitatea, pornind de la o frîntură de imagine, pe care o "îmbracă" în haina conceptelor şi a cunoştinţelor pe care mintea le are deja despre acea imagine. Sau efectul "lanternă" îţi concentrează privirea asupra unui obiect care iese în evidenţă, de regulă imaginea de fundal fiind ignorată, întocmai cum se întâmplă când, pe scenă, se derulează un spectacol din care vezi doar personajele şi decorurile, fără să vezi ce se întâmplă în afara luminilor rampei.

Pe de altă parte, faptul că aceste aspecte pot fi dovedite (chiar şi parţial) prin experimente nu înseamnă că ele ies totalmente din domeniul metafizicii. Dimpotrivă, poate fi un serios subiect de analiză teologică. Pînă la urmă, în Evanghelia după Ioan se spune că la început a fost Cuvântul. Poate fi vorba de exact principiul coordonator care face ca acele hiper-minuscule găuri de vierme create de ADN şi care, în mod natural, rămîn stabile doar o fracţiune de nano-secundă, să rămână "deschise" suficient de mult pentru a se putea hiper-comunica de la un capăt la altul al Universului.

Este cert, însă, că natura foloseşte acest fel de hiper-comunicare de milioane de ani. În lumea animală, această hiper-comunicare este ceva natural. Spre exemplu, regina transmite furnicilor ce şi cum să facă, prin intermediul conştiinţei de grup, iar furnicile o ascultă orbeşte, neavând conştiinţa proprie. La fel, în călătoriile între nord şi sud, păsările migratoare se orientează după un instinct comun concentrat pe liderul grupului.

Albinele lucrează ghidate de un adevărat spirit al stupului, concentrat de regină (liderul grupului, "societăţii" albinelor). Acest instinct comun, acest spirit al stupului, este interesul social care le ţine laolaltă pe albine, chiar dacă persoana acestora este indiferentă stupului şi reginei. În cartea sa din 1911, intitulată La vie des abeilles (Viaţa albinelor), Maurice Maeterlink spunea că "albina este, înainte de toate, o fiinţă a mulţimii, a gloatei. Ea nu poate trăi decît la grămadă. Ea plonjează o clipă în spaţiul plin de flori dar, sub ameninţarea morţii, ea trebuie ca, la intervale regulate, să revină pentru a respira aerul mulţimii. Acumularea, cetatea, stupul, degajă pentru albină un element invizibil tot atât de indispensabil ca şi mierea(6)". Albinele lucrează chiar şi dacă regina a părăsit stupul, câtă vreme "ştiu" că regina este încă în viaţă. Regina poate trimite "planul de lucru" prin conştiinţa de grup, de oriunde s-ar afla. Tot ce trebuie să facă este să stea vie. După ce regina moare, nemaifiind înlocuită de altă regină, stupul moare, întrucât nu mai există nimic care să poarte şi să emane acest instinct (spirit al stupului). Nicio albină nu mai "ştie" ce să facă. Aşa că moare.

Omul modern mai cunoaşte doar o mică parte din această forţă de hiper-comunicare, sub numele de intuiţie. Arhimede a descoperit teorema care îi poartă numele prin intuiţie (de aici şi expresia Evrika). La fel a descoperit Newton gravitaţia. Se pare că tot prin intuiţie Einstein a descoperit teoria relativităţii (episodul cu orologiul oraşului care arată minute diferite în funcţie de mişcare fiind revelatoriu în acest sens). Unii gemeni ştiu când li se întîmplă ceva unuia dintre ei, oricât ar fi de departe unul de altul. La fel se întâmplă uneori cu persoanele legate puternic sentimental. Se pare matematicianul Stephen Hawking şi astro-fizicianul Edward Witten cred în veracitatea acestei hiper-comunicări, posibilă şi la fiinţele inteligente, cu conştiinţă individuală, şi nu numai la animale. În saga Star wars se zice că Forţa este ceea ce simt şi gândesc toate fiinţele vii din Univers. Atât aşa-numiţii Jedi, ca şi Lorzii Întunericului (Sith), simt Forţa şi o pot manipula sau canaliza prin această (hiper)comunicare verbală sau non-verbală. Iar de această hiper-comunicare ar fi "vinovaţi" aşa numiţii mitocloridieni, inteligenţe infra-moleculare vechi de miliarde de ani, care fac parte din toate fiinţele vii ...

În religia hindusă şi în cea budistă, hipercomunicarea este starea spirituală cea mai înaltă pe care o poate atinge o fiinţă umană, o stare în care nu mai există timp şi nici spaţiu: Nirvana. Practicanţii acestor religii susţin că Nirvana poate fi atinsă şi, deci, hipercomunicarea poate fi eficientă doar dacă omul reuşeşte să atingă o stare de relaxare senzorială profundă, aproape totală. Pentru omul de azi, aşa ceva e la ani - lumină distanţă. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstrucţionează acest proces, iar puţinele informaţii care ar putea fi primite ar fi distorsionate şi inutile.

Fosar şi Bludorf, încercând să explice aceste conexiuni comunicaţionale la nivel de ADN, susţin că la începuturile umanităţii, şi oamenii erau strâns conectaţi prin conştiinţa de grup, acţionând ca grupul, similar celorlalte fiinţe sociale (cum ar fi albinele sau furnicile). Am această certitudine şi eu, deşi este vorba de o simplă intuiţie. Aş supralicita adăugând că, poate, în timpurile acelea de început ale umanităţii, oamenii chiar comunicau cu "zeii" sau cu "îngerii", prin această hiper-comunicare, zeii sau îngerii nefiind altceva decît fiinţe din alte lumi. Poate că aşa primeau profeţii Cuvântul lui Dumnezeu. Comunicarea putea fi non-verbală, prin acţiune (fapte), prin imagini sau prin telepatie, nefiind necesare, neapărat, cuvinte. Pentru a-şi dezvolta personalitatea individuală, pentru a face loc "eu"- ului, oamenii au fost nevoiţi să uite aproape complet conştiinţa de grup, deşi aceasta nu a dispărut nicind, ci doar a intrat într-un fel de adormire. Prin accesul la informaţia de grup sau universală, "via" ADN, am putea, probabil, să redobândim această abilitate ancestrală a hipercomunicării. Nu doar cu semenii noştri, ci şi cu animalele sau cu persoanele non - umane (că tot e la modă conceptul). De altfel, într-o discuţie complet străină de subiectul de faţă, Marius Moga (celebru compozitor, cîntăreţ şi om de televiziune român) mi-a expus o idee pe care o consider chiar foarte interesantă: un om e cu atât mai inteligent cu cât intră în relaţii cu mai mulţi oameni, întrucât are acces la "mintea colectivă", la conştiinţa de grup, la informaţiile "stocate" acolo şi că, probabil, mult mai sus de conştiinţa de grup este conştiinţa cea mare, cosmică. Moga, de altfel, are o piesă celebră, foarte vizionată pe youtube, care se numeşte "Tot mai sus"...

Am, însă, o veste proastă pentru ultraş-ii capitalismului de tip corporatist: marea colectivitate în care lucraţi (şi în care, cîteodată, deţineţi acţiuni, ca să vă răsplătească fidelitatea) este ca un stup de albine, nici mai mult, nici mai puţin. Are lucrători şi furnizori (denumiţi stakeholders, în teoria guvernării corporatiste), are acţionari ne-semnificativi care, alături de stakeholders, sunt (cvasi) indiferenţi colectivităţii şi conducerii acesteia şi are, desigur, regine, overlorzi ai sistemului, care deţin şi controlează spiritul stupului. Nu aş vrea să comit o impietate la adresa albinelor, fiinţele cele mai benefice de pe Pământ, fără de care viaţa, aşa cum o ştim, nu ar exista: albinele polenizează plantele şi de aceea plantele se înmulţesc, susţinînd ca hrană animalele şi oamenii. Aşa că am să fiu mai precis şi mai tranşant şi am să spun că overlordul sistemului nu este o regină - albina, ci o regină - viespe, un simbiot nedorit al stupului de albine, dar cu mult mai acaparator. O regină malefică a stupului.

Voi, ultraş-ii, sunteţi albine care populează aceşti stupi conduşi de viespi. Cei ca voi, inclusiv (sau mai ales) comentatorii anonimi de pe forumuri on-line, care vor să rămînă albine în aceste stupuri, să rămână albine.

Ceea ce, în teoria guvernării corporatiste, se numeşte stakeholder nu este altceva decât un lucrător sau un furnizor al stupului - corporaţie. El este, desigur, dependent de stup. Nu poate trăi în afara stupului. Mai mult chiar, el este captiv în sistemul de relaţii din interiorul corporaţiei-stup. Pentru că există şi este promovat consumul pe credit, veniturile obţinute în corporaţie de lucrători sunt supuse permanentei servituţi a plăţii datoriilor făcute pentru a consuma şi chiar pentru a trăi. Ieşirea din stup, din acest motiv, înseamnă moarte civilă. Fostul lucrător nu mai poate consuma pe credit, deci nu mai poate consuma deloc, întrucât el este trecut pe listele negre de debitori neoperformanţi. Intrînd pe această pantă fatală a supra-îndatorării care nu mai poate fi finanţată prin credite, el îşi pierde casa şi, ulterior, familia.

Într-o anumită măsură, guvernarea corporatistă este o reclamă. Poate în mod involuntar sau poate ghidaţi de sentimente pozitive, teoreticienii gurvernării corporatiste vor să demonstreze că organizarea corporaţiei ca stup e bună, doar că trebuie îmbunătăţită, moralizată, umanizată. Sunt căutate (şi rareori găsite) metode de a feri acţionarii minoritari şi acţionarii indirecţi (stakeholder-ii) de capcanele stupului în care pot rămîne captivi, sunt căutate justificări ale sacrificării unor interese şi destine în ideea salvării interesului superior al supravieţuirii corporaţiei - stup, sunt construite (de cele mai multe ori, artificial şi nesustenabil) mecanisme de îmblânzire a abuzului de putere a stăpînilor stupului (proprietari şi manageri).

Am văzut de curând pe Naţional Geografic Wild un documentar despre modul în care se construieşte un cuib pentru o nouă colonie de furnici şi despre modul în care colaborează în acest scop 4 furnici - regine. După finalizarea muşuroiului, cele 4 regine depun ouă (cîteva sute de fiecare). Furnicile - lucrător eclozează şi primul lucru de adult pe care îl fac este să atace 3 din 4 regine. În timp ce una singură asistă, celelalte 3 sunt dezmembrate, la propriu, ulterior fiind consumate. Nu se ştie cum se face alegerea pentru regina cruţată, dar e cert că, ulterior, aceasta îşi construieşte un imperiu, pe care îl va conduce exclusiv şi absolut, emiţând, prin hiper-comunicare, semnalele necesare tuturor "supuşilor", care vor "şti" exact ce să facă atît timp cât regina este în viaţă (ea putând fi, de altfel, şi la distanţe kilometrice de muşuroi, fără că distanţa să fie un obstacol al comunicării şi supunerii). Instinctual, lucrătorii şi ceilalţi membrii ai societăţii furnicilor vor face tot ceea ce le dictează regina şi nimic din ceea ce nu vine de la regină. Odată ce regina dispare, fără ca altă regină să îi ia locul, muşuroiul moare, la propriu, întrucât nimeni nu mai "ştie" ce să facă.

Overlordul corporaţiei are cam aceeaşi poziţie şi comportament ca regina muşuroiului de furnici. Tot la fel cum reginele - furnici intră în competiţie pe viaţă şi pe moarte, la fel intră în competiţie şi corporaţiile. Şi tot la fel se fac alianţe temporare, după care overlorzii reintră în competiţie căutând să se ucidă reciproc. Este dramatic că lucrătorii sunt determinaţi să intre în aceeaşi competiţie şi ei, în interiorul stupului, pentru a urca pe treptele ierarhiei. Tragic este că lucrătorii consideră normal, benefic şi sănătos să între în această competiţie pe care le-o dictează viespea - regina.

Acest gen de corporaţie - stup a dus la declanşarea de către Hitler a celui de-al doilea război mondial. Stupii germani nu mai aveau "spaţiu vital" şi, deci, trebuia să îl ia cu forţă de la alţii. Actualmente lumea este adusă într-o asemenea foame de resurse şi într-o asemenea stare de supra-îndatorare, încât s-a ajuns ca lorzi ai războiului şi laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie să prezinte războiul ca ultima soluţie pentru salvarea omenirii. Pornind totul de la zero, desigur. Şi reconstruind lumea ca o încrengătură de stupi şi muşuroaie în care oamenii să nu mai fie controlaţi prin foamete, supra-îndatorare şi teama de catastrofe globale, ci direct, prin hiper-comunicare la nivel de conştiinţă de grup. Şi, desigur, să nu mai aibă drepturi, ci doar servituţi.

Important este ca această conştiinţă de grup să nu nege sau să nu neutralizeze conştiinţa individuală, să nu nege persoana. Altfel, am putea reveni la instinctul primitiv de turmă, putând fi (mult prea) uşor şi invaziv manipulaţi. Ideea controlului minţilor prin hiper-comunicare în interiorul conştiinţei de grup, foarte interesantă pentru cei care ne conduc şi ne controlează lumea, este extrem de periculoasă în condiţiile în care anihilează voinţa individuală şi liberul arbitru. Persoana are drepturi, are repere morale, are libertatea opţiunii, atâta vreme cât are individualitate. Albina este indiferentă stupului, furnica este indiferentă muşuroiului. Albina şi furnica nu sunt persoane, nu au drepturi, nu pot spune că sunt. Fără individualitate, omul nu există. Cîtă vreme nu vei putea spune Eu sunt cel ce sunt, condiţia de om va fi anihilată.

Dar dacă oamenii cu individualitate neştirbită, integrală, vor putea recîştiga conştiinţa de grup şi capacitatea de hiper-comunicare fără a-şi anihila individualitatea, atunci ei vor putea avea, similar unor zei, puterea de a crea, modifica sau modela mental lucruri şi fiinţe. Fosar şi Bludorf constată că există deja astfel de oameni. Ei folosesc formula copii indigo cu referire la persoanele născute în pragul mileniului trei şi care au individualităţi puternice, dar şi posibilitatea de a atinge mult mai uşor şi mai flexibil conştiinţa de grup. Copii indigo, cei născuţi după 2000, sunt văzuţi ca un fel de învăţători ai trecerii noastre către această conştiinţă superioară. Adevărul este că, pentru copiii născuţi după 2000, internetul, lumea virtuală, tehnologia care măreşte capacităţile motrice sau intelectuale, toate acestea sunt ca o a două realitate, o lume care pe noi încă ne sperie, dar pe ei îi face nu doar mai rapizi, mai inteleligenţi şi mai entuziaşti, ci şi mai capabili să facă saltul evolutiv la stadiul de ultra-om.

S-ar putea spune că e normal şi natural ca ADN-ul să reacţioneze la limbaj. Cel puţin la nivel de intuiţie o ştim, simţim asta de mii de ani. Învăţătorii spirituali şi esoterici cunoşteau de mii de ani faptul că acest corp uman este programabil prin limbaj, prin cuvinte şi prin gând. Omul modern, însă, trebuie să "lucreze" asupra proceselor interioare şi să obţină o anumită maturitate spirituală pentru a putea stabili o comunicare directă şi conştientă cu ADN-ul, date fiind marile riscuri de utilizare malefică a acestor abilităţi.

Există o serie de teorii, reunite sub denumirea de "ştiinţă a noeticii", care susţin că lumea fizică şi lumea mentală sunt interconectate. Conform acestor teorii, conştiinţa de grup poate ordona materia. Teoreticienii noeticii susţin că noosferă (= conştiinţa globală) are efecte în lumea fizică. Numere aleatorii, spre exemplu, pot fi puse într-o anumită ordine prin stări mentale şi emoţionale ale unui grup mare de oameni, cum ar fi mulţimea celor care merg pe stadion la un eveniment sportiv. Informaţii care, logic, ar trebui să fie aleatorii, sunt, de fapt, structurate în special atunci cînd sunt asociate unor evenimente globale majore care angajează mintea şi inima contemporanilor(7). Când un foarte mare număr de oameni sunt aduşi alături, fizic, mental şi emoţional, potenţialul de violenţă este redus sau chiar neutralizat. Aşa se întâmplă după un eveniment care afectează foarte mulţi oameni, aşa se întâmplă la Crăciun, de exemplu, când oamenii merg acasă, la familie. Aşa se întâmplă după o mare catastrofă trăită sau văzută la televizor (fanii noosferei au făcut o astfel de legătură între evenimentele de la 11 septembrie 2001şi conştiinţa globală... ).

Cercetătorii conştiinţei de grup au emis teoria civilizaţiei de Tip I: o umanitate care a dezvoltat o conştiinţă de grup nu va mai avea nici probleme de mediu, nici probleme de sărăcire a surselor de energie. O civilizaţie unificată utilizând forţa mentală de grup va controla în mod natural modul în care se consumă energia şi resursele planetei mamă, planeta domestică, de acasă, precum şi catastrofele naturale. Civilizaţia de Tip II, în schimb, va putea controla energia şi resursele întregii galaxii domestice. Triada casă, familie, viitor (home, family, future) va căpăta dimensiuni cosmice.

Cu asemenea puteri, omul ar trebui să îşi construiască repere morale înalte şi reguli juridice stricte, care să oprească indivizii care controlează lumea de la utilizarea lor malefică.

Este spectaculos să vezi acest imperativ moral în Biblie. Intuiţia celui care, acum 3000 de ani, a scris cele de mai jos, a fost uluitoare. În fapt, a fost atât de şocant de uimitoare, încât ai putea spune că a călătorit în timp.

"Şi a zis Domnul Dumnezeu : "Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să îşi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!" (Geneza, 3 : 22).

"...şi a pus heruvimi şi sabie de flacăra vâlvâitoare să păzească drumul către pomul vieţii" (Geneza, 3 : 24).

Pomul vieţii este conştiinţa colectivă a tuturor fiinţelor vii. Mâncând mere din Pomul vieţii, omul poate accesa cele mai tainice, cele mai ascunse informaţii şi cunoştinţe. Mărul este portalul către biblioteca universală unde sunt stocate şi sortate toate aceste informaţii, precum şi toate căile de comunicare cu toate celelalte fiinţe vii. De altfel, ideea acestei biblioteci şi a căilor de acces (gateway) în bibliotecă se regăseşte în religia hindusă sub denumirea de Cronica Akasha. Drumul către pomul vieţii nu e bătătorit, nu se găseşte cu GPS-ul, dar cu şerpaşi buni poate fi dibuit. Fenomenul ADN-ului "fantomă" poate fi un ghid. S-a observat că, după iradierea unor mostre de ADN cu raze laser, se imprimă pe suport o formă a mostrei, un tipar morfologic în vid care creează nono-tuneluri în timp şi spaţiu. După ce mostra este îndepărtată, forma sa remanentă încă se vede pe suport. Se pare că se întâmplă acelaşi lucru şi în cazul (presupus) călătoriei ADN-ului prin continuumul spaţiu - timp. E ca şi când energia acestei forme ar rămâne în memoria cache a calculatorului. E un drum care poate fi reconstruit şi, dacă drumul poate fi pus pe o hartă, atunci el va putea fi regăsit de oricine vrea să îl străbată.

În fine, de departe cel mai preocupant aspect al epigeneticii este posibilitatea prelungirii vieţii prin reprogramarea ADN-ului. Testele de laborator realizate de Carlo Ventura, profesor şi cercetător la Universitatea Bologna din Italia(8), au arătat că ADN-ul din celule poate fi modificat şi reprogramat invers folosind informaţia epigenetică obţinută prin intermediul câmpurilor magnetice, al vibraţiilor sonice şi al apei "coerente". Celula vie poate fi reprogramată pentru a fi adusă la starea sa iniţială. Potenţialul acestei descoperiri este uriaş. Practic, experimentul implică faptul că o celulă poate fi, prin programare inversă, readusă în starea iniţială, de celulă stem, nediferenţiată după funcţiunea pe care o are în mod obişnuit în organism. Celula stem este celula originară, "materialul" brut, lutul care poate fi modelat în orice tip de celulă (cerebrală, hepatică, panctreatică, sanguine etc.). Dacă acest experiment ar deveni o tehnologie, atunci aceasta ar putea fi calea către tinereţea veşnică sau către tinereţea redobândită de fiecare dată când se efectuează "reprogramarea".

Poate că este prea devreme să ne punem astfel de probleme, dar o viaţă de mii de ani ar ridica o sumedenie de probleme juridice şi etice. Pînă atunci, ar fi benefic ca acest gen de tehnici să fie folosite pentru eradicarea bolilor degenerative de genul diabetului, al Alzheimer-ului, al Parkinson-ului, sau al bolilor auto-imune, ca lupusul, ori al bolilor imunodeficienţei, de genul hepatitei C sau al HIV-ului.

Să nu uităm însă : după metafora lui Joseph Stiglitz, 1% din populaţia lumii deţine 99% din bogăţia şi resursele acesteia. De aici concluzia că 99% din populaţia lumii împarte doar 1% din bogăţia şi resursele acesteia. Cei 1% sunt viespii-regine ale stupilor-corporaţie. Avînd banii, toţi banii din lume, ei vor ajunge, curînd, să îşi pună la punct şi să îşi aproprie şi tehnologia necesară inversării procesului de îmbătrînire a celulelor proprii şi personale, ajung ca, în loc să îmbătrânească, să se bucure de procesul invers, de întinerire, exact că în Strania poveste a lui Benjamin Button.

Să vedem, în plus, dacă şi marile corporaţii multinaţionale producătoare şi distribuitoare de medicamente ar fi de acord ca această descoperire să se transforme în tehnologie utilizabilă pe scară largă.

Probabil că nu.

V-aţi întrebat de ce nu ştim nimic despre aceste cercetări care, mai mult ca sigur, sunt cunoscute de overlorzi, cei care au şi banii necesari pentru a le cumpăra şi a le experimenta pe ei înşişi? Nu ştiaţi că, pentru a-şi promova propriile medicamente fără prea mare eficienţă medicală, corporaţiile cer şi statul le permite ascunderea sub formă de patent sau trade mark a mii de formule, tehnologii şi medicamente noi, cu potenţial de eradicare a unor boli "incurabile"?

Juriştii care studiază drepturile omului consideră că dreptul la viaţă este ceva de la sine înţeles, care nu necesită nici explicaţii, nici garanţii suplimentare. Dar oare li se respectă dreptul la viaţă acelor persoane care sunt considerate incurabil bolnave şi, deci, condamnate, atunci cînd o tehnologie sau un medicament care le-ar putea salva viaţa sunt ascunse, ocultate sau, după caz, torpilate de industria medicamentului? Dacă există un astfel de drept la viaţă şi el este încălcat în acest fel insidios, greu de probat, cine răspunde pentru o astfel de încălcare, corporaţia sau statul - complice? Care stat, acela care face legile după dictare?

Problemele juridice şi morale ale unei vieţi de mii de ani nu se opresc însă aici. Enorm de multe şi incredibil de mari probleme vor fi ridicate de:

(I) proprietate, care este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu; un proprietar al stupului este şi va rămâne proprietar timp de atâtea mii de ani câte îi vor permite competiţia cu alţi proprietari; el va pierde proprietatea doar prin dispariţia stupului; micile proprietăţi, cele care, răspîndite pe scară largă, ar asigura coloana vertebrală morală şi economică a unei comunităţi, ar deveni relicve;

(II) contracte, care pot fi punctuale, ocazionale, dar şi încheiate pe termene lungi şi foarte lungi, cu potenţial de eternizare; prin contracte, oamenii îşi satisfac nevoi şi interese, dar, în acelaşi timp, se leagă de partea puternică a contractului ca şi când s-ar lega cu lanţul de un punct fix (juris vinculum, într-o traducere populară, înseamnă lanţ juridic);

(III) banii - datorie, care se creează din nimic şi se perpetuează atâta timp cât există creditare, accentuând starea de lucrător al stupului, dependent de regina purtătoare a instinctului comun, pentru orice persoană care se îndatorează creând bani - datorie prin simplul act al creditării;

(IV) fidelitatea, compasiunea, familia, care sunt legături emoţionale şi juridice explicabile prin referinţă la persoane concrete, contemporane sau imediat anterioare ori ulterioare celor în prezent; o fiinţă a viitorului în vârstă de 500 de ani, să zicem, care ar arată exact ca o persoană de 35 de ani a prezentului, s-ar putea căsători şi ar putea avea copii cu orice persoană de până în 45 de ani, capabilă de reproducere; dar cum ar putea trăi împreună cele două fiinţe cu trecut, prezent, viitor, memorie, emoţii şi moştenire epigenetică atât de fundamental diferite? Câte căsătorii şi câţi copii ar putea avea o fiinţă de 2000 de ani? Ce să mai zici de moravuri : în prezent, pare nelalocul lui ca un milionar de 80 de ani să se însoare cu o prezentatoare de modă de 25 de ani; dar dacă viaţa acelui milionar se va prelungi cu încă 500 de ani, nu-i aşa că la 80 de ani ar fi considerat un tinerel?

(V) moştenirea, care reprezintă mecanismul juridic prin care averea şi datoriile unei persoane decedate se transmit la succesori; cât ar putea aştepta un descendent al unei persoane de mii de ani momentul în care o parte din sau toată moştenirea tatălui să i se transmită? Câte clase de moştenitori, în funcţie de secolul în care aceştia se vor fi născut, va putea avea o persoană care va fi decedat după o viaţă de mii de ani? Vor fi egali în drepturi cei care, descendenţi ai aceleiaşi persoane fiind, vor fi despărţiţi temporal de câteva sute de ani?

Nu se va putea epuiza niciodată multitudinea de probleme juridice şi etice ridicate de o tinereţe fără bătrîneţe şi o viaţă fără de moarte. Este cert, însă, că nu toţi vor putea şi, mai mult ca sigur, nu toţi vor vrea să trăiască tineri şi veşnici.

Urmează repetarea istoriei războiului sau apariţia unui duşman eficient care să reducă populaţia la 5%, aşa cum îşi doresc autorii Revoluţiei globale, recte, şefii Clubului de la Roma? Foarte probabil, mai ales că cei mai mulţi dintre lucrători îşi doresc să rămână albine.

Ideea tinereţii veşnice şi a vieţii fără de moarte, foarte interesantă pentru posibilităţile pe care le creează celor care controlează lumea pentru a-şi perpetua specia (căci societatea nu face nicio afacere dacă permite degeneraţilor să îşi perpetueze ei specia, nu-i aşa?) este, într-adevăr, una dintre cele mai periculoase idei ale secolului XXI. Iar cu îmblânzirea acestei bestii se "ocupă" transhumanismul.