Despre neguvernabilitate

Alegerile parlamentare din Italia au readus în discuţie problema neguvernabilităţii democraţiilor contemporane, în general şi a situaţiei politice din Peninsulă, în special. Şi totuşi, de ce alegerile din Italia ar fi o veste atât de rea ? De ce Mişcarea 5 stele (Il MoVimento 5 Stelle - M5S) a lui Beppe Grillo a produs tânguirea tragico-comică a bocitoarelor "muribundei democraţiei italiene"? De ce votul împotriva politicilor de aus­teritate promovate de Mario Monti este aşa de uşor de catalogat ca populism? Dacă peste 50% dintre alegătorii italieni au votat cu Grillo şi Berlusconi chiar înseamnă că Italia s-a întors spre o stare de spirit mussoliniană?

În fond, ideile şi lamentările privind efectul negativ al intrării "poporului" în politică nu sunt chiar atât de noi. Frica de poporul iresponsabil, emotiv şi manipulabil era deja prezentă de la îndepărtatele începuturi ale democraţiei ateniene. Şi discursul antidemocratic nu a evoluat deloc între timp! Acum 2500 de ani frica de demos dădea naştere unei ideologii pe care o putem urmări pe parcursul istoriei occidentului european trecând prin diferite forme, de la manipularea acelui popolo minuto des­compus moral la sfârşitul evului mediu până la temerea de iresponsabilitatea poporul asistat de astăzi. Există o veche tradiţie a ostilităţii faţă de democraţie, iar argumentele au rămas aceleaşi din vreme lui Socrate. Iar una din cele mai clare atitudini antidemocratice a fost cea exprimată pe la anul 430 înaintea erei noastre de anonimul pe care istoria îl reţine drept Bătrânul Oligarh (confundat multă vreme cu Xenofon). Într-un pamflet în care analiza democraţia ateniană, numit impropriu Republica ateniană (poate fi tradus la fel de bine şi "Constituţia ateniană"), Bătrânul Oligarh critica democraţia atât din punct de vedere moral, ca pe o viziune perversă asupra lumii, cât şi politic, ca o formă eronată de organizare a societăţii. Revenind la discuţia noastră privind neguvernabilitatea, argumentul principal era deja acela că democraţia este neguvernabilă pentru că asigură participarea la conducerea "republicii" a celor săraci şi neinstruiţi.

Aşa că spaima produsă de Beppe Grillo şi de electorii săi sărăciţi de criză nu e nouă. Faptul că aşa-zişii miniştri-experţi ai guvernului Monti, pe care îi regăsim şi la noi în actualul guvern, au fost dezavuaţi de o manieră atât de categorică prin votul universal, justifică discursul despre "neguvernabilitate"? Ori problema desfiinţării retribuţiei pentru funcţiile publice şi participarea politică - misthophoria inventată de democraţia ateniană - era pentru "bătrânii oligarhi" ca şi pentru urmaşii lor "tehnocraţi" de astăzi, o prioritate.

Rezultatul recentelor alegeri legislative din Italia, chiar mai mult decât al celor din Franţa sau Româ­nia de anul trecut, aduce în discuţie disponibilitatea reală, ideologică şi practică, a social-democraţilor actuali de a schimba orientarea şi a renunţa la deja clasicele politici social-liberale. Partidul Democrat italian nu mai convinge o parte a foştilor săi alegători datorită ambiguităţilor guvernelor Prodi care nu s-au îndepărtat de linia social-liberală. În Italia, o parte a "poporului", acel sfert din electorat care a votat cu M5S, şi-a manifestat neîncrederea că partidele - sistem ar mai putea schimba ceva. Iar cererea pentru o "nouă politică", privită de unii simplist ca tendinţă iraţională către neguvernabilitate, nu este decât o altă faţetă a democratizării din ce în ce mai rapide a societăţii. Manifestată deja prin "indig­nare", iar mai apoi şi prin vot, neîncrederea în partidele clasice le obligă pe acestea la o reacţie ceva mai coerentă ideologic.