DESPRE PLAFONAREA TARIFELOR RCA Peter Braumuller, EIOPA: "Dacă o piaţă funcţionează, atunci intervenţia Guvernului trebuie să fie limitată"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 februarie 2017

Peter Braumuller, EIOPA: "Dacă o piaţă funcţionează, atunci intervenţia Guvernului trebuie să fie limitată"

Subiectul asigurărilor RCA este o problemă, pe piaţa de profil din ţara noastră, a remarcat şi Peter Braumuller, Managing Director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară din Austria (FMA) şi Preşedinte Supleant al Autorităţii Europene de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), ieri, în urma unei vizite la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Rugat să comenteze plafonarea, prin lege, a tarifelor RCA, din ţara noastră, domnul Braumuller a oferit un răspuns, la general: "Nu vreau să comentez situaţia particulară a României. RCA-ul este un subiect important şi în ţara mea, priveşte pe toată lumea, fiecare are o maşină. Noi supraveghetorii ne aşteptăm de la companii să evalueze riscul, să calculeze primele în consecinţă şi să facă rezerve, astfel încât să poată plăti daunele pe viitor, în special pe RCA.

Probleema este dacă, aşa cum am înţeles (n.r. că s-a întâmplat în România), ai prime care sunt la extrem, din diferite motive, iar clienţii sunt nesatisfăcuţi. Noi, ca supraveghetori, trebuie să ne uităm la lucrurile tehnice, nu la cele politice sau sociale. Trebuie să ne asigurăm că primele nu sunt prea mari, dar nici prea mici, astfel încât să le permită companiilor să facă un management al riscului adecvat".

Domnia sa a spus că societăţile de asigurări austriece, prezente la noi, i-au vorbit despre plafonarea RCA, dar că acest lucru nu le afectează rapoartele financiare, fiind o situaţie temporară.

Referitor la intervenţia Guvernului în problema RCA, prin plafonarea tarifelor timp de şase luni, şeful FMA a declarat: "Ca supraveghetor, mă limitez la a spune că, dacă o piaţă funcţionează bine, atunci intervenţia Guvernului trebuie să fie limitată. Nu ar trebui să fie o necesitate. Sunt momente în care Guvernul trebuie să intervină. Poate primele sunt prea mari sau prea mici. Întrebarea care se pune, şi este o întrebare politică, este de câtă intervenţie este nevoie. Ca supraveghetor, mă aştept să avem o piaţă care să funcţioneze fără prea multe intervenţii suplimentare, din partea Guvernului ".

În cadrul vizitei în România, Peter Braumuller a discutat cu preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, aspecte referitoare la modalitatea de implementare a regimului Solvabilitate II şi aplicarea cerinţelor de capital, având în vedere noua abordare în materie de solvabilitate în domeniul asigurărilor.

Toate companiile austriece prezente în România au făcut tranziţia la Solvency II, potrivit şefului FMA, care a precizat: "Nu este surprinzător că ratele de solvabilitate nu sunt atât de mari ca înainte, pe fondul noului sistem. Tranziţia a mers bine. Am fost atenţi la sănătatea acestor companii. Grupurile austriece au acum 100 de subsidiare, în 26 de ţări".

În opinia sa, ASF a făcut eforturi enorme să implementeze Solvency II: "ASF a făcut paşi care nu erau uşori, ca să consolideze şi să stabilizeze piaţa. România este pe drumul bun, din câte văd eu ".

Peter Braumuller a mai explicat: "Solvency II este una din provocările pentru piaţa asigurărilor, este un sistem focusat pe stabilirea profilului de risc al companiilor. Acestea au, acum, un grad mare de libertate, pot merge pe multe scenarii, dar provocarea este să înţelegem cum îşi fac afacerile, calculele, cum se confruntă cu riscurile. Nu este aşa simplu ca în trecut.

Noi, ca supraveghetori, trebuie să înţelegem modelele, să le spunem când îşi iau prea mult risc".

Peter Braumuller ocupă în prezent şi poziţia de Preşedinte Supleant al Autorităţii Europene de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), în cadrul căreia a deţinut şi alte poziţii, precum cea de membru al Comitetului Director, de Preşedinte al Panelului de monitorizare şi task force pentru revizuirea protocolului Siena. De asemenea, în perioada 2007 - 2009 a deţinut funcţia de Vicepreşedinte al Comitetului European al Supraveghetorilor de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (CEIOPS) - precursorul EIOPA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb