DESPRE SOLICITAREA SA DE DISJUNGERE A DOSARULUI DNA Ponta: "Nu vreau să aştept după un dosar care nu mă priveşte"

Alexandru Costea
Anticorupţie / 4 septembrie 2015

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că a solicitat disjungerea dosarului său din cel privind complexele Turceni şi Rovinari având în vedere că acesta "nu îl priveşte" şi vrea să îşi demonstreze nevinovăţia cât mai repede.

"Procurorul de cauză nu m-a acuzat de absolut nimic şi nici nu m-a întrebat. Azi, de exmplu, n-a pronunţat numele Turceni, Rovinari. E un dosar mare, complex, cu lucruri care nu mă privesc", a spus Ponta, explicând că a cerut disjungerea având în vedere că el este acuzat doar în privinţa contractului cu Dan Şova şi "cei 51.000 de lei buclucaşi".

"Eu sunt convins că sunt nevinovat şi vreau să am ocazia să închid acest dosar", a spus Ponta, precizând că dacă ar aştepta soluţionarea dosarului în care este cercetat Dan Şova ar putea trece "nu ştiu câţi ani".

Pe de altă parte, prim-ministrul a declarat că, şi dacă ar fi trimis în judecată, preşedintele Klaus Iohannis nu ar avea cum să-l suspende din funcţie în cazul acestui dosar. "Nu există acest drept constituţional", a spus Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb