Deutsche Bank ar putea ieşi de pe piaţa britanică în eventualitatea unui Brexit

Ziarul BURSA #Internaţional / 20 mai 2015

Deutsche Bank ar putea ieşi de pe piaţa britanică în eventualitatea unui Brexit

Cea mai mare bancă din Europa, Deutsche Bank, a înfiinţat un grup de lucru care va analiza dacă vor fi mutate unele divizii britanice în Germania, în cazul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană (Brexit), transmite BBC.

Grupul de lucru a fost înfiinţat, dar încă nu a fost luată nici o decizie; discuţiile sunt în stadiu preliminar, a afirmat un purtător de cuvânt al băncii germane.

Deutsche Bank are 9.000 de angajaţi în Regatul Unit.

Este prima unitate bancară care anunţă în mod public că analizează oficial potenţiala ieşire de pe piaţa britanică în urma referendumului, se arată într-un articol publicat de "Financial Times", primul care a prezentat ştirea, potrivit Agerpres.

Premierul David Cameron le-a promis alegătorilor că va convoca un referendum privind rămânerea Marii Britanii în UE. Totodată, printre obiectivele principalele pe care Cameron le va urmări în renegocierea relaţiilor cu UE se numără obţinerea unui drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naţionale britanice şi diminuarea fluxului imigranţilor est-europeni în Marea Britanie, în special prin adoptarea unor măsuri care să restricţioneze accesul acestora din urmă la sistemul britanic de asistenţă socială. O astfel de măsură ar fi îngheţarea timp de patru ani a ajutoarelor sociale pentru noii imigranţi,

Deutsche Bank a anunţat în aprilie că-şi va reduce costurile anuale cu 3,5 miliarde de euro şi se va retrage din mai multe ţări în care operează în prezent, în ideea de a-şi creşte profitabilitatea.

De asemenea, în cadrul unui program de restructurare programat până în 2020, a cărui implementare va costa 3,7 miliarde de euro, grupul Deutsche Bank intenţionează să reducă activele băncii sale de investiţii cu 200 miliarde de euro şi să închidă 200 dintre cele aproximativ 730 de sucursale.

Deutsche Bank operează în prezent în aproximativ 70 de ţări din întreaga lume şi în primul trimestru al acestui an a realizat un profit net de 544 milioane de euro, jumătate faţă de profitul de 1,1 miliarde de euro în perioada similară din 2014, după ce, luna trecută, a plătit o amendă record, de 2,5 miliarde de dolari, pentru manipularea dobânzilor Euribor şi Libor în perioada 2005 - 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb