DEZBATEREA NOULUI COD FISCAL / DARIUS VÂLCOV, MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE: "În 2018 vom putea gândi un alt sistem fiscal, pentru 2020-2030"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 martie 2015

"În 2018 vom putea gândi un alt sistem fiscal, pentru 2020-2030"

În anul 2018, când va putea fi efectuată o evaluare a impactului noului Cod Fiscal asupra mediului de afaceri, putem gândi un alt sistem fiscal pentru perioada 2020-2030, când vom avea companii însănătoşite, a afirmat, ieri, Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice.

Prezent la Conferinţa "Dezbaterea noului Cod Fiscal", organizată de ziarul BURSA, ministrul de resort a subliniat că proiectul noului Cod Fiscal va sta în dezbatere publică până pe 25 martie, urmând ca, după ce vor fi integrate propunerile preluate de la oamenii de afaceri, documentul să fie prezentat în Guvern şi trimis în Parlament, sub formă de proiect de lege, unde va sta aproximativ trei luni în dezbatere.

Oficialul estimează că proiectul rescris al Codului Fiscal va fi adoptat la finele primului semestru al acestui an.

"Avem 200 de specialişti care lucrează la acest proiect. Aşteptăm propunerile în scris, fie la registratură, fie pe fax sau e-mail. Până acum avem 1.000 de amendamente primite. Autorii propunerilor pe care le preluăm sunt anunţaţi de echipa noastră, care îi contactează şi pe cei cărora le-am respins amendamentele. Aceştia din urmă sunt invitaţi la cu minister pentru dezbateri suplimentare, ministrul finanţelor şi secretarii de stat, ca să le dăm şansa să îşi argumenteze ideile în dezbateri cu conducerea ministerului", a menţionat Darius Vâlcov, invitând companiile să trimită amendamentele în scris către ministerul de resort.

Ministrul de resort a subliniat: "Avem o companie numită România - aşa cum domnul Remus Vulpescu (n.r. moderatorul evenimentului) a spus - care, în ultimii 25 de ani, a avut de toate, mai puţin o viziune şi o strategie. Acum avem această viziune şi strategie", a mai spus ministrul de resort, subliniind că, în final, intenţia este ca ţara noastră să depăşească, în cel mult 10-12 ani, media europeană a PIB pe cap de locuitor şi să ajungă la o creştere economică de peste 5%.

"Până în 2019, ne propunem ca ţara să beneficieze de cea mai relaxată politică de taxe din UE", a spus Darius Vâlcov, precizând: "Nu ajunge un Cod Fiscal sau un Cod de Procedură Fiscală pentru a modifica tot acest sistem în care funcţionăm de peste 25 de ani".

Printre altele, prin implementarea noului Cod Fiscal, Guvernul doreşte să scoată la lumină locurile de muncă ce se regăsesc acum pe piaţa ilegală, impactul bugetar urmând să fie de 8 miliarde euro, pe o perioadă de cinci ani, punându-se accent pe intervalul 2015-1016, când impactul va fi de circa 16 miliarde de lei.

Ministrul de resort a ţinut să precizeze că, din 2010 şi până în 2014, execuţia bugetară arată o creştere constantă de 12 miliarde de lei pe an, evoluţie estimată şi pentru anii care urmează. Circa jumătate din această sumă va fi destinată, anual, măsurilor de relaxare fiscală, a anunţat ministrul Darius Vâlcov.

Vâlcov: "Cel puţin în următorii doi ani, nu vom avea impozitare progresivă, bazele ANAF nu permit"

Cel puţin în următorii doi ani, nu vom avea impozitare progresivă, întrucât bazele ANAF nu sunt atât de bine dezvoltate din punct de vedere tehnic astfel încât să suporte o taxare progresivă, a spus ministrul Finanţelor Publice.

Oficialul a reiterat că, până la finalul acestui an, vor fi reduse atât cota generală a TVA, de la 24% la 20% (urmând ca, din 2018, TVA să fie redusă până la 16%), cât şi taxa pe valoarea adăugată pentru produsele din carne, legume şi fructe, de la 24% la 9%. Totodată, vor fi reduse accizele şi va fi introdusă taxarea inversă în sectorul construcţiilor.

Guvernul va lua în considerare propunerea de aplicare a cotei de TVA de 9% şi pentru lapte, atunci când va exista un consens între fermieri şi producători, a declarat Darius Vâlcov, precizând că fermierii nu au dorit introducerea măsurii în prima variantă a Codului Fiscal.

"Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă (n.r. a proiectului de Cod Fiscal) a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru - au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. (...) Impactul bugetar nu este foarte mare, dar nu vrem să creăm în piaţă aceste dezechilibre şi contre între diferiţi actori. În momentul când vom avea un consens, aşa cum am avut la carne şi celelalte produse, vom lua în considerare această propunere, până atunci nu ar fi corect să facem acest lucru", a spus domnul Vâlcov.

Pe piaţa muncii, ar urma ca, din 2017, să fie reduse contribuţiile sociale atât la angajat, cu 3 puncte procentuale, cât şi la angajator, cu 2,3 puncte procentuale, iar deducerile pentru drepturile de autor vor creşte de la 20% la 40%, după cum a amintit ministrul de resort.

Domnia sa a mai spus, printre altele, că impozitele pe venit şi pe profit vor scădea, din 2019, la 14%.

În ceea ce priveşte accizele, una dintre modificări prevede eliminarea unui număr de zece astfel de taxe, întrucât produsele respective nu mai sunt considerate produse de lux, iar colectarea lor necesită un buget mai mare decât ceea ce se încasa din aceste accize, a subliniat Darius Vâlcov.

Fără taxă pe construcţii speciale, în următorii cinci ani

O nouă taxă pe construcţii speciale nu va mai fi introdusă în ţara noastră în următorii cinci ani, după ce s-a ajuns la concluzia că acest impozit, introdus la începutul lui 2014, a creat probleme mari agricultorilor, dar şi companiilor nevoite să plătească sume importante pentru instalaţii pe care nu le mai folosesc, potrivit lui Darius Vâlcov.

Domnia sa a subliniat, ieri, că încasările din "taxa pe stâlp" s-au situat, în 2014, la 1,5 miliarde lei, estimarea pentru anul acesta fiind de un miliard de lei.

Potrivit ministrului de resort, prin eliminarea impozitului pe construcţii speciale se va da o nouă şansă mediului de afaceri.

Darius Vâlcov a precizat, ieri, răspunzând unei întrebări, că Executivul va înfiinţa o structură administrativă, în cadrul Ministerului Justiţiei, care "va monitoriza şi coordona întregul proces de recuperare a prejudiciilor".

"Odată cu operaţionalizarea structurii naţionale, ANAF va solicita instanţelor de judecată să transmită deciziile şi structurii naţionale care va monitoriza şi coordona întregul proces de recuperare a prejudiciilor.

Potrivit ministrului Finanţelor Publice, faptul că deciziile instanţelor sunt comunicate direct unităţilor de administrare, fără să existe o bază de date la nivel naţional, reprezintă unul dintre motivele pentru care rata de recuperare a prejudiciilor este scăzută.

Darius Vâlcov a declarat: "Vom avea o prezentare a ANAF pentru că azi sunt 8.000 de dosare. Până acum, prejudiciile din penal şi din civil se luau la comun, acum am cerut să se facă această departajare clară, chiar şi pe instituţii, pentru a vedea exact situaţia în care ne află şi soluţiile, astfel încât să reuşim să recuperăm cât mai mult din aceste sume, care sunt disponibile".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Harnici baietii: la calendele grecesti,putem gândi un alt sistem fiscal .... mintea romanului, de pe urma??  

    1. Cresterea executiei bugetare intre ani 2010-2014 cu 12 mld.lei este o MINCIUNA a lui Valcov Daca aceasta crestere este de 12 mld.lei in fiecare an fata de anul precedent,inseamna ca in anul 2014 fata de anul 2010 am incasat la buget 48 mld.lei. Daca vom merge tot asa intr-o astfel de progresie aritmetica... vom depasi PIB-l din Germania.... O astfel de gandire si afirmatie este de poante de a lui "Gaga".... Toate aceste propuneri sunt populiste.... O sa urmeze iar necheltuieli de investitii ...fara autostrazi etc....si din nou vor fi alte taxe asa dupa cum a facut guvernul in anii precedenti.... Toata graba aceasta sa facut pe considerente populiste. Daca vor sa demonstreze ceva de ce nu reduc de la 1 mai 2015 accizele si taxa de stalp pe care au introdus-so in anii trecuti. Sau trezit si ei sa faca aceste propuneri deoarece au vazut ca PNL-ul lucreaza la un program de guvernare ...si ce-au zis " hai sa facem si noi ceva mai ponpos.) . Daca ar fi vrut cu adevarat sa demonstreze aceasta initiativa trebuiau s-o faca inca dela elaborarea bugetului pe 2015... Atunci trebuiau sa faca aceste propuneri.. ca doar vezi doamne si atunci stiau ca inca sarile la buget merg in progresie incepand din anul 2010. Si apoi daca au vazut ca exista astfel de incasari de ce au mai marit anul trecut accizele la carburanti si "taxa de stalp" ... Stimati concetateni cred ca nu ne pot prostii acesti indivizi. ..,.. Un eveniment dela 1 martie 2015 : deja ANAF preconizeaza ca vor fi probleme de acoperire buget pentru anii viitori si au inceput sa sigileze microsocietati care nu elibereaza "bon fiscal" ...Este primul pas de presiune fiscala.

      Situatia veniturilor Bugetului consolidat al statului in anii precizati este: 2010 - 169 mld lei; 2011 - 182 mld lei (+ 13 mld lei); 2012 - 193 mld lei (+ 11 mld lei); 2013 - 200 mld lei (+ 7 mld lei); 2014 - 214 mld lei (+ 14 mld lei). Media cresterii veniturilor bugetare este cam pe acolo pe unde spune specimenul asta simpatic, dar asta, avind in vedere fluiditatea diverselor situatii care formeaza realitatea, nu stabileste ca aceasta crestere este suficienta. Daca, datorita neghiobiei, tot n-au ce face cu banii, nu inteleg de ce nu restituie imprumuturile aproape inutile si dezastruoase facute. Probabil ca se se gindesc ca daca mai fac si cca 2 mld de euro/an economii cu dobinzile care se platesc in prezent au incurcat-o rau de tot: se vor ineca in mormanele de bani!

    Ar trebui mentionat ca orice tranzactie mobiliara sau imobiliara pentru care se intocmesc acte de catre o autoritate (inclusiv notarii publici/executori judecatoresti) sau care impun participarea unui organ al statului si care depaseste suma de 10.000 lei sa se efectueze in mod obligatoriu prin transfer bacar sub sanctiunea nulitatii absolute. In felul acesta toate tranzactiile in care organele statului, executori judecatoresti/notari publici/instante, etc. sunt implicate in orice mod sa contribuie la eliminarea evaziunii.

    ajunse conducatori ai statului n-au cum sa radiaze incredere.

    Ei, gunoaiele astea, par a fi batuti rau de tot in cap. Dupa ce au tot balmajit-o asigurindu-ne ca dezvoltarea economica a tarii se face prin cresterea taxelor, acum au luat-o invers, adica: cresterea economica, dezvoltarea tarii si prosperitatea cetatenilor va fi asigurata de scaderea taxelor. Nici unul din drumurile deschise de acesta filozofie economica n-are sanse de reusita atita vreme cit nu se pune stavila chltuielilor bugetare fara masura, atita timp cit statul mafiot face afaceri doar ca sa-si jefuiasca cetatenii. Statul a facut investitii de zeci de mld de euro si nu poate arata concret aproape nimic, acesta situatie mizerabila facind indreptatita si necesara intrebarea: Unde-s banii? 

    Statul si-a batut joc si a risipit in mod ticalos toate avantajele comparative care puteau asigura dezvoltarea tarii: o economie in dezvoltare in toate localitatile tarii, oameni bine calificati si prost platiti, un sistem energetic bine format, resurese naturale ieftine, adica o tara minunata. Toate aceste puteau sa atraga investitori care sa asigure dezvoltarea, daca acestia erau disponibili. N-a fost, rau intentionat!, nici o preocupare ca saa se puna in valoare aceste avantaje comparative favorabile si s-a preferat sa se asiste gura-casca cum “mina nevazuta a pietei” realizeaza nestingherita dezastrul tarii.

    Asa stind lucrurile doar Justitia si o minune mai poate pune scumpa noastra tara pe drumul cel bun. 

    1. Daca discuti despre problemele economice ale tarii fiecare economist are propriul punct de vedere(oamenii cand se nasc au in fata un orizont. Cu timpul oamenii sunt tot mai plini de ei(increzuti) ,astfel orizontul se micsoreaza pana devine un punct--punctual meu de vedere- Daca in capul lor e haos de ce ne mai intrebam de ce e tara in haos.

      Fiecare moment poate fi momentul unui nou inceput. Dar avind in vedere experientele dezastruoase la care ne-au facut spectatori este greu de crezut ca ne putem astepta la un nou inceput si bun. Cine stie, o minune, facuta posibila de o actiune inspirata, nu-i chiar imposibila!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb