Astăzi a avut loc cea de a doua dintre cele patru dezbateri cu tema "Investiţii majore cu impact pe termen mediu şi lung în România - Roşia Montana", organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în contextul controverselor publice actuale privind protecţia mediului, conservarea patrimoniului naţional şi justificarea economică a acestui proiect, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. "Această dezbatere a fost iniţiată exclusiv de Camera bucureşteană, întrucât suntem interesaţi să identificăm corect, nu emoţional, proiectele de interes pentru România", a subliniat profesor universitar doctor inginer Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în deschiderea manifestării.
Dezbateri pe tema ,,Roşia Montana"
F.A.
Miscellanea / 21 aprilie 2011