Dezbinarea din "Ziua Unirii"

Există o continuă confruntare între politicienii români pentru monopolizarea sărbătorilor naţionale şi a evenimentelor cu caracter festiv: zile comemorative, inaugurări de tot felul, dezveliri de statui şi monumente sau depuneri de coroane şi omagii. Există, de asemenea, o continuă confruntare într-o bătălie pentru simbolurile cu încărcătură istorică. Culori, statui, monumente, vestigii istorice - care altfel nu interesează pe nimeni - devin brusc extrem de importante doar din cauză că politicienii le utilizează ca pretexte pentru confruntare.

La rîndul lor, politicienii nu se înfruntă în jurul statuilor sau a sărbătorilor naţionale doar pentru că nu au suficiente prilejuri să o facă. Ci, pentru că o bună parte dintre alegători sunt legaţi afectiv sau se consideră interesaţi atît de festivităţile cu caracter naţional, cît şi de amintitele statui, monumente şi relicve istorice. Sau cel puţin aşa cred politicienii.

De exemplu, în Ardeal, statuile par a juca un rol politic important. După războiul purtat de primarul Clujului cu reprezentanţii UDMR pentru statuia lui Avram Iancu înălţată în centrul oraşului, a urmat confruntarea - la un nivel superior - pentru statuia generalilor maghiari din Arad, confruntare care a angrenat, de data asta, guvernele celor două ţări - vecine şi, totuşi, prietene: România şi Ungaria. De altfel, în Transilvania, istoria medievală şi modernă continuă să joace un rol important în politica contemporană, după cum dovedesc, pe de o parte, băncile vopsite în culorile tricolorului din unele oraşe ardeleneşti şi recenta iniţiativă a secuilor de a re-înfiinţa "Ţara secuilor" (omiţînd, însă, dintr-o regretabilă eroare de informare istorică, să-i reînfiinţeze şi obligaţiile faţă de statul în care era integrată!). În Muntenia şi Moldova, mai importantă pare a fi istoria secolelor XIX-XX, cu reluarea obsedantă a unor teme precum Basarabia şi Bucovina, progromurile, robia ţiganilor şi, mai de actualitate, Unirea.

Controversatul lider al PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu a găsit alt mijloc mai bune de a-şi afirma filo-semitismul (filo-semitismul lui Vadim este strategia adoptată pentru schimbarea imaginii de anti-semitism care îi este asociată) decît prin aşezarea unei statui a unui lider israelian, altfel, laureat al premiului Nobel pentru pace, drept în mijlocul Braşovului. Un scandal politic de amploare a ieşit din asta, cu rezultatul că statuia acum există şi nimeni nu are curajul să o dea jos (ca să nu fie acuzat de anti-semitism), în vreme ce filo-semitismul lui Vadim a rămas îndoielnic.

În perspectivă imediată, principalii lideri politici din ţară par decişi să se confrunte la Iaşi cu prilejul aniversării Unirii Ţărilor Române. Unirea din 1859 a fost un eveniment istoric major în istoria naţională. Toţi elevii din România învaţă despre importanţa ei şi figura "Unificatorului" - Alexandru Ioan Cuza - a devenit suficient de legendară pentru ca în campania electorală din 1996 să fie utilizată ca termen de referinţă pentru candidatura lui Emil Constantines-cu la preşedinţie. Actualii candidaţi la preşedinţie par a fi fost convinşi că Unirea joacă un rol important şi intenţionează să se confrunte pe această temă tocmai la Iaşi şi tocmai de ziua Unirii.

Iată însă o confruntare pe care nu sunt deloc convins că electoratul o apreciază. La urma urmei, ce se va întîmpla la Iaşi pe 24 ianuarie 2004? Admiratorii lui Cuza şi Stolojan se vor confrunta cu admiratorii lui Cuza şi ai lui Iliescu-Năstase? Vom avea două adunări populare în care cetăţenii liberali ai Iaşiului se vor separa net de cetăţenii cu opţiuni social-democrate ale oraşului? Iar, în acest timp, ziarişti "imparţiali" vor număra absurd căciulile adunate în partea "liberală" în comparaţie cu cele din partea "social-democrată" pentru a le folosi ca bază de predicţie pentru rezultatul alegerilor din toamnă şi cu speranţa nemărturisită că cele două mulţimi se vor încăiera - măcar verbal - aşa încît vor avea ce pune pe prima pagină a ziarelor.

Nu cred că este bine şi sunt destul de sigur, fără nici un fel de numărătoare, că electoratul nu apreciază deloc o asemenea confruntare. Şi nu înţeleg nici calculele consilierilor acestor lideri politici. Singurul care iese în cîştig dintr-o asemenea confruntare este Alexandru Ioan Cuza. Toate taberele îi vor purta tabloul şi toţi liderii se vor întrege în a-i aduce omagii. Şi toate aceste omagii vor avea puţină legătură cu realităţile de acum 125 de ani şi mult mai multă cu realităţile de astăzi. Pe scurt, toţi politicienii vor încerca să tragă spuza lui Cuza pe turta lor.

Eu cred că, pentru statul român, Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost un eveniment istoric important şi merită ţinut minte. Mai cred, de asemenea că Unirea de acum mai mult de un secol nu are nici o relevanţă pentru politica actuală şi nu are rost să devină un prilej de confruntare electorală între partide. Şi că populaţia Iaşiului, ca de altfel întreg electoratul, preferă să separe net ceea ce au învăţat la şcoală despre Unire de ceea ce trebuie să aleagă pentru integrarea europeană la toamnă.

Căci, dacă politicienii români sunt, cu toţii, admiratori ai lui Cuza şi ai Unirii, nu are nici un rost să-şi separe admiraţia între două grupări ostile. Iar dacă concurează pentru viitor, atunci ar trebui să aleagă alte momente de confruntare decît aniversările naţionale. Căci, pînă la urmă, puterea şi opoziţia nu sunt altceva decît acea unică clasă politică românească, mai liberală într-una din părţi, mai social-democrată în alta, care în ansamblul său respectă Unirea şi figurile legendare ale predecesorilor (ei erau la fel de divizaţi şi conflictuali, dar timpul a şters aceste diferenţe) şi se confruntă în privinţa viitorului şi nu a trecutului. Simbolic vorbind, între tricolorul liberal şi tricolorul social-democrat nu există nici-o diferenţă cînd este vorba de trecut şi de tradiţie istorică. Diferenţele se referă exclusiv la viitor, adică la ce anume ar face fiecare dacă ar ajunge la guvernare. Dar aceste diferenţe pot foarte bine să fie subliniate pe 25 ianuarie, lăsînd ziua de 24 să rămînă ceea ce este în manuale - o zi a Unirii şi nu una a dezbinării.