Dezunirea noastră cea de toate zilele

A trecut şi ziua naţională. Am avut şi parada militară pe sub Arcul de Triumf şi inaugurarea "bradului" din Piaţa Unirii. Şi dacă presa a încercat - parcă pentru a face măcar pentru câteva ore uitată tensiunea politică ajunsă la apogeu - să insiste pe spectacolul străzii, politicienii nu au pierdut ocazia pentru a ataca adversarii. Aşa că, de ziua României, românii nu puteau fi nici mai uniţi, nici mai fericiţi ca în celelalte zile. Festivismul formal şi marketingul agresiv nu au putut acoperi apatia generală, prin urmare, la o săptămână după nişte alegeri europene anoste şi eşecul referendumului prezidenţial, lecţia de modestie civică a fost repetată. Majoritatea tăcută a românilor a trăit o zi obişnuită, pe când politicienii au dorit să-şi impună sărbătoarea. Exerciţiul simbolic de putere a trecut, şi a rămas doar gustul amar. Dezunirea noastră cea de toate zilele ne-a năpădit odată în plus.

Că suntem dezuniţi în ţară, nu e o surpriză dar, să şi exportăm această stare de spirt în Europa, e o noutate. Cu doar câteva zile înaintea festivităţilor de 1 decembrie, preşedintele României aflat în vizită oficială în Spania îşi felicita gazdele: "Slavă Domnului ca voi, spaniolii, nu sunteţi ca italienii!". Nimic mai neobişnuit pentru un lider european decât să împartă Europa în buni şi răi. Subiectivismul naţional, oricum un lux pentru un şef de stat, chiar şi în declaraţiile şi acţiunile de politică internă, e contraproductiv în UE. Când liderii dreptei conservatoare poloneze au încercat o astfel de departajare, acuzând, la începutul verii, prin mai mulţi oficiali, inclusiv primul ministru de atunci, Germania, reacţia de respingere a acestei derive a fost sancţionată. E adevărat, atunci, pe la sfârşitul lunii iulie, fostul prim ministru polonez Jaroslaw Kaczynski a mers până într-acolo, încât a comparat Germania Angelei Merkel cu Germania care l-a adus la putere pe Adolf Hitler. Dar nici a împărţi Europa în funcţie de criterii subiective şi impulsuri naţionale nu e tocmai o atitudine pro-europeană.

Pe de altă parte, pe 1 decembrie nici măcar nu s-a încercat mimarea concordiei naţionale. Chiar în dimineaţa zilei, preşedintele României declara la radioul public că speră ca anul viitor de Ziua Naţională să existe un premier competent, cu care să poată colabora. Iar această declaraţie spontană venea ca răspuns la o întrebare despre cum vede preşedintele sărbătoarea naţională de la 1 Decembrie 2008. Pentru a nu rămâne în vreun fel dator, vicepreşedintele liberal Puiu Haşotti intra în acest joc al declaraţiilor, spunând că speră ca preşedintele Băsescu să demisioneze, astfel încât pe 1 Decembrie 2008 să nu mai fie la Cotroceni. Întrecându-se în afirmaţii şocante, obsedaţi doar de spectacolul politic, politicienii au probat lipsa lor de maturitate. Să ne mai mirăm că în aceste condiţii extrema naţionalistă a defilat de ziua naţională pe străzile capitalei cu lozinci xenofobe?

În interviul de la radio, preşedintele identifica drept cauză a dezinteresului pentru sărbătorirea zilei naţionale deprecierea simbolurilor şi valorilor naţionale datorită cultului personalităţii practicat în perioada comunistă. A venit timpul, spunea şeful statului, ca aceste complexe să fie depăşite. Reconstrucţia încrederii în instituţii, pe care preşedintele şi-a asumat-o ca prioritate pentru restul mandatului nu poate fi realizată, însă, doar prin evidenţierea demonstrativă a ceea ce ne desparte, ci a ceea ce ne uneşte. Altfel, discursul dezunirii noastre va fragmenta şi mai mult o societate strivită de prea multă tranziţie.