Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va elimina cota aplicată tranzacţiilor realizate pe piaţa de capital de formatorii de piaţă şi va reduce contribuţiile asigurătorilor pentru supravegherea, controlul şi monitorizarea poliţelor RCA, din 1 august, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Documentul menţionează: "Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa din 13 iulie 2016, implementarea, începând cu data de 1 august 2016, a unei noi etape din procesul de diminuare a costurilor de reglementare şi supraveghere suportate de entităţile care operează pe pieţele financiare nebancare, hotărând eliminarea cotei aplicate tranzacţiilor realizate pe piaţa de capital de formatorii de piaţă (market makers) şi reducerea contribuţiilor asigurătorilor pentru supravegherea, controlul şi monitorizarea poliţelor RCA. Astfel, amendamentele, cu intrare în vigoare începând cu 1 august 2016, conduc la modificări substanţiale ale costurilor instituţiilor de intermediere din piaţă".
Potrivit sursei citate de Agerpres, se vor reduce cu 25% contribuţiile directe şi indirecte aferente asigurărilor obligatorii auto (RCA), ca urmare a scăderii cu încă 12,5% a cotelor pentru asigurători şi cu 33% a cotei pentru brokeri (de la 1,6% la 1,2% total contribuţii, respectiv la 1% contribuţie consolidată pentru asigurători şi 0,2% pentru brokeri).
De asemenea, vor fi menţinute reducerile de contribuţii operate în 2015 pentru fondurile de investiţii, incluzând scăderea cu 6% a cotei aplicabile activului net al organismelor de plasament colectiv (de la 0,1% la 0,0078%), concomitent cu reducerea cu 62,5% a tarifului aferent tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate.
ASF menţionează: "La nivelul pieţei pensiilor private, din 2015 a fost redusă cu 20% (de la 0,38% la 0,30%) cota lunară din valoarea contribuţiilor brute încasate de fondurile de pensii din Pilonul II. De la 1 ianuarie 2016, a scăzut cu 50% (de la 0,02% la 0,01%) cota din valoarea activului net al fondurilor de pensii facultative - Pilonul III, tot cu 50% (de la 0,50% la 0,25%) fiind diminuată şi cota din valoarea contribuţiilor brute încasate de această categorie de fonduri. Structura de cote şi contribuţii aplicabile fondurilor de investiţii şi fondurilor de pensii urmează să fie reanalizată pentru anul 2017, în funcţie de evoluţia pieţelor. Noua formă a Regulamentului 16/2014 privind veniturile ASF urmează să fie publicată în Monitorul Oficial".