Preşedintele "Rompetrol", preşedintele filialei judeţene Prahova a PNL, Dinu Patriciu, a declarat, miercuri, că a fost "foarte fericit pentru votul francezilor şi olandezilor" care au respins Constituţia Europeană şi că speră că vor mai urma şi alte ţări.
Declaraţia lui Patriciu a fost făcută la conferinţa "Industria de petrol şi gaze prahoveană în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană", unde acesta a vorbit despre compania "Rompetrol" pe piaţa românească şi regională, dar şi despre impactul integrării României în UE, punînd accentul pe două "păcăleli" ale clasei politice europene: moneda unică europeană şi suprastructura politică de la Bruxelles.
Patriciu a spus: "Acesta este locul în care vrem să intrăm şi e un lucru care se comentează mult prea puţin în România astăzi şi cred că ar trebui să devină subiect de dezbatere. Integrarea europeană costă bani, nu e Moş Crăciun".
În opinia domnului Patriciu, Europa are faţă de America un mare handicap: un sistem social adoptat, într-o jumătate de secol de comunism care i-a distrus productivitatea: "Trăim într-o epocă de populism; statul haiducesc care zice că ia de la bogaţi şi dă la săraci distribuie prost de cele mai multe ori, pentru că nu poate fi decît corupt. Statul e cel mai prost administrator şi prin asta ne integrăm în ceea ce e mai rău în Europa. Noi ar trebui să adoptăm modelul american pentru a deveni competitivi în Europa, nu să copiem mimetic legislaţie doar din dorinţa de a bifa nişte capitole".