Directorul AEM speră ca decizia pentru noul sediu să fie luată cât mai repede

A.C.
Internaţional / 5 aprilie 2017

Directorul AEM speră ca decizia pentru noul sediu să fie luată cât mai repede

Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) se pregăteşte să se mute de la Londra, după ce Marea Britanie a declanşat procesul de ieşire din Uniunea Europeană, iar directorul său executiv vrea ca o decizie privind noul sediu al instituţiei să fie luată cât mai repede posibil, relatează Reuters. Una dintre condiţiile cheie pentru noul oraş-gazdă este să aibă o infrastructură bună. România şi-a anunţat intenţia de a găzdui agenţia.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) are aproape 900 de angajaţi şi este însărcinată cu aprobarea şi monitorizarea siguranţei medicamentelor din Europa. Directorul său, Guido Rasi, se teme că mutarea sa i-ar putea perturba activitatea, în cazul în care nu este făcută cu foarte mare atenţie.

Miza nu este numai funcţionarea lină a procesului de aprobare a medicamentelor, care este vital pentru companii, dar şi siguranţa publică, în cazul în care EMA nu reacţionează la timp la un efect advers al unui medicament sau la o problemă de calitate.

"Îmi este teamă că se va întâmpla ceva exact în faza de tranziţie - acesta este pericolul real pentru sănătatea publică", a explicat Rasi într-un interviu acordat în biroul său de la Londra, citat de News.ro.

Mutarea EMA în cei doi ani până la ieşirea Marii Britanii din UE va fi dificilă, iar dacă politicienii nu vor lua rapid o decizie privind noua ţară-gazdă, situaţia va fi agravată.

"Un scenariu şi mai rău ar fi o decizie tardivă", a avertizat Rasi în primele sale comentarii după ce premierul Theresa May a lansat oficial divorţul de UE.

EMA, cea mai mare instituţie UE din Marea Britanie, se află la Londra de la înfiinţare, în 1995. S-a mutat în sediul actual, din Canary Wharf, în urmă cu mai puţin de trei ani şi a încheiat un contract de închiriere pe 25 de ani.

Cu un buget anual de 322 de milioane de euro şi atrăgând 36.000 de experţi anual pentru diferite reuniuni, găzduirea agenţiei ar fi un premiu pentru orice oraş.

Printre ţările care vor să o atragă se numără România, Italia, Danemarca, Suedia, Spania, Franţa, Irlanda şi Polonia.

Decizia pentru noul oraş-gazdă nu va fi luată de Rasi, ci de şefii de stat UE, în cadrul Consiliului European.

"Nu pot decât să mă uit la calendar şi să văd când va avea loc o reuniune (a Consiliului European - n.r.) şi să sper că se va întâmpla repede", a explicat Rasi. "Ştiu că o reuniune a Consiliului va avea loc în iunie, deci cu siguranţă există posibilitatea ca ei să ia o decizie rapidă", a adăugat el.

Până atunci, incertitudinea îşi face deja simţite efecte. Mai mulţi angajaţi-cheie ai EMA şi-au dat demisia, iar agenţia întâmpină dificultăţi în atragerea de recruţi noi. În plus, numărul cererilor pentru programme de practică a scăzut de la 2.000 de obicei, la aproximativ 700 anul acesta.

Una dintre condiţiile importante pentru păstrarea angajaţilor şi minimalizarea perturbărilor va fi alegerea unui oraş-gazdă cu infrastructură bună. Rasi a respins, însă, necesitatea existenţei unei industrii locale farmaceutice importante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb