Directorul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Josef Aschbacher, a promis ieri "o transformare a sectorului spaţial în Europa" în anii care vor urma, informează Agerpres.
ESA se va sprijini mai mult pe industria de profil, care va deveni un veritabil "partener", a precizat Josef Aschbacher, cu ocazia unei importante reuniuni anuale a reprezentanţilor industriei spaţiale în oraşul american Colorado Springs.
Aceasta este şi strategia adoptată de NASA, ce prevede, de exemplu, trimiterea astronauţilor pe staţii spaţiale comerciale private, după ce Staţia Spaţială Internaţională (ISS) îşi va încheia funcţionarea.
Marile strategii ale Europei în domeniul spaţiului vor trebui să fie discutate în cadrul unui al doilea summit spaţial european, ce urmează să aibă loc în noiembrie la Sevilla.
Întrebat despre momentul în care vor fi cunoscute mai multe informaţii despre viitoarea viziune a Europei în sectorul spaţial, directorul ESA a răspuns astfel: "Aproape de summitul spaţial de la sfârşitul anului, cred că vom avea o imagine mai clară despre ambiţiile Europei pentru următorul deceniu. Sunt decizii pe care trebuie să le pregătim astăzi, pentru a putea să le realizăm. Se lucrează mult acum în Europa. Eu pregătesc scenarii pentru ca politicienii să poată să ia decizii. Va depinde de ei".
Josef Aschbacher a vorbit şi despre aceste scenarii: "Va fi o abordare progresivă. Desigur, primul pas constă în a transporta încărcături pe orbita terestră joasă, pentru staţiile comerciale - deoarece ISS va fi retrasă din funcţiune până la sfârşitul deceniului. Trebuie să avem o prezenţă europeană viitoare pe orbita joasă pentru a continua cercetările ştiinţifice. Al doilea punct este să transportăm astronauţi pe orbita joasă".
"Următorul pas este Luna. Mai întâi încărcături spre şi dinspre Lună, apoi şi astronauţi. Apoi există şi o perspectivă pe termen lung, spre Marte, dar este mai îndepărtată. Pentru aceste diferite scenarii, vom dezvolta arhitecturi. Ce înseamnă misiunea, ce echipament, ce cost. Este însă sigur că va fi o abordare destul de diferită în raport cu cea de astăzi. Va fi o transformare a sectorului spaţial în Europa, pe care o observăm deja de aici, din Statele Unite", adaugă acesta, potrivit sursei.
Invitat să explice mai bine ce înseamnă "transformare", directorul ESA a spus că industria spaţială europeană va fi încurajată să devină un partener, nu doar un prestator. "Iar noi, ESA, nu vom mai fi doar un client, ci un partener. Acest lucru înseamnă să dezvolţi tehnologie cu ei şi pentru ei. Ei se vor implica, se vor angaja. Noi furnizăm cadrul şi garanţia pe termen lung, suntem un client pe termen lung, dar ei trebuie să furnizeze soluţia. Vrem ca ei să fie mai mult un fel de motor în această arhitectură. Şi vrem ca ei să contribuie cu banii lor, proveniţi din resurse proprii. Este cu adevărat vorba despre o nouă manieră de a construi un program spaţial".