Directorul Moderna crede că pandemia de coronavirus se va încheia peste un an

G.B
Miscellanea / 23 septembrie 2021

Directorul Moderna crede că pandemia de coronavirus se va încheia peste un an

Directorul general al grupului farmaceutic american Moderna Inc, Stephane Bancel, a declarat astăzi că, în opinia sa, pandemia de coronavirus ar putea să se încheie peste un an, în condiţiile în care creşterea producţiei de vaccinuri asigură o aprovizionare mondială, informează Reuters, citată de Agerpres.

"Dacă vă uitaţi la extinderea capacităţilor de producţie la nivelul întregii industrii în ultimele şase luni, suficiente doze ar trebui să fie disponibile la mijlocul anului următor astfel încât toţi locuitorii planetei să poată fi vaccinaţi. De asemenea, doze suplimentare vor fi posibile dacă va fi nevoie", a declarat Stephane Bancel într-un interviu pentru cotidianul elveţian Neue Zuercher Zeitung.

Vaccinarea ar urma să fie în curând disponibilă chiar şi pentru copii, a spus Stephane Bancel.

"Cei care nu se vaccinează se vor imuniza natural, pentru că tulpina Delta este foarte contagioasă. În acest fel vom ajunge într-o situaţie similară cu cea a unei gripe. Poţi fie să te vaccinezi şi să ai o iarnă fără probleme. Sau nu te vaccinezi şi rişti să te îmbolnăveşti şi posibil chiar să ajungi la spital", a apreciat şeful Moderna.

Întrebat dacă asta înseamnă o revenire la normal în a doua jumătate a anului următor, Stephane Bancel a răspuns: "Peste un an începând de astăzi, cred că da".

Bancel a mai spus că se aşteaptă ca guvernele să aprobe doze suplimentare pentru persoanele care au fost deja vaccinate pentru că pacienţii cu grad mare de risc care au fost vaccinaţi în toamna anului trecut vor avea nevoie, "fără îndoială", de o nouă doză. Compoziţia dozei suplimentare va rămâne identică cu originalul în acest an pentru că Moderna nu a avut suficient timp pentru a o modifica.

"În prezent testăm variante de vaccin optimizate pentru tulpina Delta. Acestea vor forma baza pentru dozele suplimentare din 2022. Testăm de asemenea o variantă Delta plus Beta, următoarea mutaţie care potrivit cercetărilor este posibilă", a spus Stephane Bancel.

Moderna poate utiliza actualele linii de producţie pentru noile variante ale vaccinului la fel ca şi pentru vaccinul iniţial iar preţul vaccinării va rămâne acelaşi, a declarat şeful grupului farmaceutic american

Moderna susţine că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%, potrivit rezultatelor ultimei etape a studiilor clinice (faza a 3-a).

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. s-au invatat cu bani din nimic si cred ca vor mai prelungi

    1. vrea sa zica ca se va termina "la anul si la multi ani",

      dar deocamdata a spus doar prima parte a ceea ce gandeste, la anul o sa zica tot "la anul" ca oricum omul are multe pe cap si uita si tot asa pana cand prostimea se va uita in trecut si va concluziona ca de fapt era vorba de "la multi ani" 

    merita sa-l scuipam in toate rugaciunile de seara

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb