DISCURSUL DESPRE STAREA NAŢIUNII Aşteptări mari, decepţii pe măsură

"Ştiu că mai toate căminele sunt marcate de îngrijorarea faţă de perspectivele economiei. Pe termen lung, americanii pot fi însă încrezători că economia va creşte". Cu aceste cuvinte, a încercat preşedintele Bush, luni seara, în ultimul său discurs depre Starea Naţiunii, să remonteze câte ceva din moralul în cădere liberă al americanilor.

A fost ca în bancul care spune că, pe termen lung, vom fi cu toţii morţi. N-a risipit nicio temere şi n-a convins pe nimeni, a iritat în schimb foarte multă lume, dovadă reacţiile politicienilor şi ale opiniei publice. Reacţii extrem de dure la adresa celui de al 43-lea preşedinte american. "Un dis­curs trist, plictisitor, retorică goală", "A avut vreodată Statele Unite vreun preşedinte atât de irelevant?", "Bush spune şi Bush face, chiar dacă nu prea există nicio legătură între una şi alta." S-au pierdut atâţia ani, atâtea vieţi şi atâtea şanse. E timpul să plece." "Mi-a plăcut când a spus că este nevoie de schimbare. Păi de schimbare e nevoie de prin anul 2000." Cam aşa au sunat opiniile americanilor de rând, postate pe forumurile electronice ale marilor cotidiane. Cu o economie instabilă, cu un război fără sfârşit previzibil, cu un pachet de măsuri economice neconvingător faţă de anvergura crizei care se întrevede la orizont, prestaţia lui Bush a fost înecată într-un val de critici acerbe. Doar în timpul celei mai îndârjite ofensive ideologice din vremea războiului rece a mai fost atât de blamat vreun preşedinte american în funcţiune, aşa cum s-a întâmplat luni seara.

E clar că americanii au aşteptat altceva de la preşedintele lor în ultimul său discurs de mare întindere. Recesiunea invocată cu tot mai multă insistenţă în ultima vreme a devenit coşmarul tuturor. Şi toţi vorbesc numai de ea. Doar preşedintele Bush a minimalizat-o, acordându-i puţine minute din cele 53 ale discursului său. A recunos­cut, ce-i drept, că economia americană traversează o perioa­dă de incertitudine, dar aşa cum a afirmat într-un interviu acordat postului de radio ABC, "nu crede că va fi vreo recesiune". Şi cu asta, problema crizei de care se tem americanii a fost rezolvată, în viziune prezidenţială.

Casa Albă promisese anterior că discursul despre Starea Naţiunii va privi înainte şi nu în urmă. A privit, după unii, cam prea înainte, acordând Irakului o atenţie disproporţionată în raport cu marea îngrijorare a americanilor privind evoluţia din perioada imediat următoare a economiei. Dar nici în drama irakiană Bush n-a fost mai precis, evitând să fixeze vreun calendar al retragerii, mai mult avertizând că orice pas precipitat în această privinţă poate destabiliza securitatea generală. N-a ezitat să tragă spuza pe propria turtă, felicitându-se pentru decizia de a mări în urmă cu un an efectivele americane din Irak, în pofida rezistenţei întâmpinate în Congres. Măsură care a permis să se administreze "lovituri dure" inamicului. Ceea ce nu trebuie în niciun caz să îndemne la o relaxare prematură a atenţiei solicitate de problema irakiană. Nici Iranul n-a fost ocolit de avertismentele sale explicite. Mesajul preşedintelui american n-a lăsat loc niciunei alte interpretări: liderii iranieni au fost practic somaţi să stopeze activităţile de îmbogăţire ale uraniului, dând astfel undă verde începerii negocierilor. Interesele Statelor Unite şi aliaţilor săi în zona Golfului nu vor fi puse niciodată în cumpănă, a mai precizat George Walker Bush.

Paradoxal, pentru că a fost vorba luni seara şi despre un paradox, discursul şefului Casei Albe, atât de criticat mai târziu, a fost întrerupt de aplauze de numai puţin de 70 de ori. Un record care ne aduce aminte de altă ţară şi de alte timpuri.