DISCURSUL ŞEFULUI SRI, EDUARD HELLVIG: "N-avem nevoie de frizeri ca să cucerim Vestul"

MAKE
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 octombrie 2022

Sursa foto: facebook / Serviul Român de Informaţii

Sursa foto: facebook / Serviul Român de Informaţii

MAKE

Aşa grăit-a Hellvig!

Mamă, Doamne, şe­ful SRI a ţinut un discurs cutezător, la Universitatea Ba­beş-Bolyai, cu ocazia inaugurării anului universitar!

Eduard Hellvig a vorbit în public!

Wow!

Ce a spus?

Chestii foarte importante şi de foarte mare fineţe.

Adică?

Adică a transmis mesaje şi a dat semnale.

Deci?

Deci, nimic.

Tot discursul a fost un bla-bla prelungit pe vreo opt pagini (Arial, la corp 12), plin de platitudini, cu pretenţia că îi învaţă pe studenţi, şi pe care eu l-am citit pe tot, doar pentru că sunt antrenat să citesc Talmudul, căci un creştin normal nu ar face-o.

Deşi a zis că el nu le ţine lecţii, le-a dat lecţii: "La atâţia ani după ce m-am aflat în locul vostru, vreau să vă ofer o pers­pectivă asupra realităţii la care poate nu v-aţi gândit. Şi vreau să vă vorbesc despre libertate".

Hellvig a avut curajul să le spună studenţilor: "Cel mai important este să nu renunţaţi la ideile şi valorile în care credeţi, şi să luptaţi pentru ele mereu", o chestie ştiută de studenţi, din toate filmele americane difuzate "generaţiei PRO", (din care face parte cu mândrie Hellvig).

Mult mai expresiv au spus-o, în 2009, Puya feat. Kamelia & George Hora: "I can change the world".

Câteva mostre de platitudini: "Politica şi activitatea de culegere de informaţii nu trebuie să fie suprapuse"; "...echilibrul devine antidotul extremismelor"; "Ştirile bune nu fac rating. Iar mesajele pozitive pot părea plictisitoare".

De fapt, lista de platitudini ar putea continua, citând întregul discurs al şefului SRI, dar ea este întreruptă de unele care sunt stupidităţi rudimentare, cum este asta: " Eu, din păcate, am văzut mulţi prieteni din facultate care au renunţat la ideile generoase pe care le susţineam când eram studenţi, de dragul unor compromisuri pentru putere".

Nu, domnule, nimeni nu renunţă la nimic de "dragul unor compromisuri", ci direct pentru putere; se înţelege ce ai vrut să spui, dar această întorsătură discursivă pe după piersic arată o gândire înceţoşată şi faptul că în SRI nu există cap limpede.

Tot aşa arată şi fantezista opoziţie dintre democraţie şi naţionalism: " De aceea, nu cred că trebuie să existe o separaţie atât de mare între mândria naţională şi susţinerea principiilor democratice universale".

Ca mai încolo, să se dea în stambă cu noţiunea simpatică de "patriotism pro-occidental" (generaţia PRO, pentru care nu a contat rigoarea învăţăturii, nu ştie să-şi definească termenii şi de aceea, nu poate înţelege care noţiune din ce categorie face parte, ca în celebra exprimare "comuniştii şi evreii").

Dar, toate astea ar fi putut trece fără nici un comentariu, pentru că atitudinea de "mare înţelept", lungirea vorbei bătrâneşte, repetiţiile nejustificate din discurs şi prostiile spuse de la catedră, sunt defecte tolerabile, (dacă SRI, în realitate, şi-ar face treaba, ceea ce, pe piaţa de capital, este clar că nu şi-o face).

"Nu vreau să vă dau lecţii, şi vă rog să luaţi frazele următoare drept gânduri pe care vi le transmite un absolvent de ştiinţe politice", a spus Hellvig, după care ne-a trăznit cu Fukuyama: "Şi o teză interesantă asumată de el se referă la asumarea naţionalismului şi de către cei cu gândire liberală".

Să nu luăm în seamă repetiţia cuvântului asumat/asumare.

O neglijenţă.

La ţară, merge.

Dar, să vorbeşti despre "asumarea naţionalismului şi de către cei cu gândire liberală", înseamnă că liberalii s-ar considera incompatibili cu naţionalismul.

Ce?!

Ce absolvent de ştiinţe politice nu ştie că sloganul "Prin noi înşine", lansat în 1905 de liberalul Vintilă I.C. Brătianu, este un slogan al naţionalismului economic şi financiar?!

"Prin noi înşine!", exprimă concepţia bazată pe două coordonate: modernizarea sistemului fiscal românesc şi respectarea echilibrului bugetar.

Liberalii noştri au rămas sensibili la ideea unei independenţe economice naţionale, ca să devină parteneri egali ai străinilor, pentru emanciparea ţării.

Vorba lui Puya: "N-avem nevoie de frizeri ca să cucerim Vestul". De fapt, versul spune "N-avem nevoie de vize ca să cucerim Vestul", dar lung timp eu am auzit nu "vize", ci "frizeri", astfel că i-am admirat lui Puya creativitatea poetică şi virulenţa politică, că adică nu avem nevoie să ne ferchezuim.

Melodia se numeşte "Vestul salbatic" şi a fost lansată în 2011, cu unsprezece ani înainte ca neamţul Guido Reil, membru al grupulului eurosceptic "Identitate şi Democraţie" din Parlamentul European, să spună: "România este vestul sălbatic al Europei, un vest sălbatic în inima Europei. Prin urmare, întrebarea este: Cum este posibil aşa ceva? Cum se poate ca o ţară cu o infrastructură atât de proastă, cu un nivel atât de înalt al infracţionalităţii şi al corupţiei, să fie membru al Uniunii Europene? S-a uitat cineva sau a verificat cineva înainte de asta? Se pare că nu! Foarte mulţi bani au curs în ultimii ani şi s-a crezut că dacă sunt viraţi mai mulţi bani spre o ţară coruptă, lucrurile se vor îmbunătăţi".

Dacă discursul lui Eduard Hellvig ar fi un răspuns la acest atac, atunci răspunsul ar fi jalnic, dar cât de cât justificat.

Dar Hellvig este cel care a vorbit mai întâi, iar Reil după el, astfel că mai degrabă Reil îi răspunde lui Hellvig şi nu invers.

De fapt, Hellvig şi Reil nu au purtat nici o polemică; Marius Tucă, un jurnalist recent scos din hibernare de o televiziune minimalistă, consideră că şeful SRI a sondat publicul, cu intenţia să candideze la prezidenţialele din 2024.

Adică, el nu crede că Hellvig este sincer când spune "Politica şi activitatea de culegere de informaţii nu trebuie să fie suprapuse".

Eu fusesem sensibil doar la faptul că asta este o banalitate, adică eram îngrijorat de nivelul cultural scăzut de la vârful SRI, dar nu şi de nesinceritate.

Săracu' Hellvig poate că n-a scris el discursul ăsta defectiv de gândire.

Poate că nu este el vinovat.

Poate că, de fapt, l-o fi scris cel mai deştept individ din SRI.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Cred ca trebuie sa spunem mai răspicat . Nu piața de capital e furată . Averea investitorilor și a țării e furată . Cu Știrea sau protecția !? SRI. Dacă căutam bine in toate companiile strategice sunt foști sristi, sifurile la fel, asigurările , se știe . Toată averea țării este tranzacționată la bursa pe așa zisa piața de capital . O farsa. Cu un ASF politizat și condus de niște inepți . Hellvig e un penibil trahanache.

    Est unul dintre oamenii pentru care poti paria ca nu conduc ei. Stiu, sunt multe teorii conspirationiste, mai ales in Ro unde tot prostovanul crede ca exista mereu si mereu cineva in spatele cuiva, o retea, un Soros, un Gates, un interes....clar ca nu este asa. Dar in cazul Hellvig evidenta te izbeste direct in fata. Hellvig este evident o marioneta.Cred ca este compromisul intre vechii securisti si americani/NATO. Cumva "ne lasati sa ne facem mendrele intern si va sustinem cauza(americanilor) atat intern cat si extern". Pentru o tara si un popor ca al nostru, cred ca mai mult nu se putea.

    Securitatea si SRI sunt cei mai mari tra.a.datori ai Romaniei. Ar trebui judecati si inchisi pe viata. Bineinteles ca din aceeasi categorie sunt SIE, DIICOT, DNA, procurorii si judecatorii. Cu ajutorul lor si cu lipsa de indeferenta a noastra Romania a fost furata si distrusa.

    Doua art excelente despre acest omulet , care nu poate spune trei fraze fara sa se uite in foaie , asta scris de Make , cu ironii , dar prea delicat la cat ar fi meritat bursierul soros si cel scris de O Stireanu mai analitic . cred ca , cel care ii scrie discursurile , vrea sa-l infunde . daca ar fi un pic mai destept , helwig ar trebui sa taca , chiar daca deja a fost facut praf . asazisul discurs e plin de afirmatii total neexplicate , vorbarie goala , apa de ploaie , caracteristic , absolventilor de facultati de vorbe goale .

    Pe omul asta l-a numit parlamentul. La cererea lui KW iohanis. Oamenii ăștia au habar care le e rostul, fișa postului. Sigur nu. Dar stiu precis și pretind executarea exactă a privilegiilor. Girofare, girofare, spp și alte bazaconii, întruniri pompoase cu salturi slugarnice.

    o shaorma cu de toate de la seful sri, poate poate se mai calmeaza spiritele.

    Domnul Hellwig, probabil bine intentionat in pledoaria sa pentru schimbul de maine al generatiei de specialisti , nu a reusit decat sa arate ca idealurile morale in decursul vremii, privite temporal , nu reusesc intordeauna sa fie atinse, acele mici bonificatii de comoditate ajung la un moment oarecare sa iti schimbe telul pe care l ai avut la intrarea in facultate. Totusi cunosc de aproape un politician pentru care renuntarea la convingerile morale nu a fost o optiune. Mi aduc aminte cu placere de numeroasele conferinte de la sfarsitul sedintelor comisiei europene, unde un presedinte luat de val spunea in 2012, noi avem Albita, Olandezii Au Rotterdamul..Sau la Berlin cand a mentionat faptul ca unii bancheri care fura 10 Milliarde nu deranjeaza precum unii conationali ai nostri care fura din buzunar.. Avem si noi un politician pe nume Negrescu , gandul ma duce imediat la celenelebrulrul Hotel de la Nice , care va cere o luare de pozitie in PE. si nu in ultimul rand un politician pe nume Rares Bogdan care stie sa puna punctul pe J. E adevarat ca Inca nu reuseste sa ancoreze un tanc petrolier in rada portului Hercules din Monte. Carlo pentru a participa la o partida de Poker la casinoul monegas, totusi are exact ceea ce ii trebuie pentru a se face intai auzit si apoi sa devina convingator. Domnul Ciolacu se pare ca a inceput sa l copieze si arata la dezavantejele fermierilor romani in competitia granelor cu Ucraina. Se configureaza o cursa spre prezidentiale Ciolacu, Hellwig , totusi pe turnanta, direct la iesire din tunel s-ar putea sa l vedem pe Rares. Si vorbind mai devreme despre decorurile unui film in stil James Bond, imi aduc aminte cu placere de celebra Replica din productia vestului salbatic pe aceeasi tema si nume 'Un fleac, i am ciuruit'

    1. Ce-i drept Rares Bogdan e un patriot și un monument de integritate și nu un oportunist ordinar pus pe căpătuială ce minte cum respiră și e prieten de nădejde al securiștilor.

      Ce naiv! E un monument de pălăvrăgeală pură!

      Mesajul 7.1 e sarcastic.

    Ați vorbit vreodată la deschiderea unui an școlar?

    Nu e nicio inadvertenta, cred. Liberalismul este contraponderea la conservatorism; liberalismul este in general pentru deschiderea pietelor, comert liber si globalizare, conservatorii tind sa fie nationalisti si protectionisti. Imi pare rau ca nu am si un citat din marii ganditori Tuca, Cristoiu sau SRS pentru mai multa greutate.

    1. N-ai să găsești la Cristoiu un citat pentru tine !

      Pentru că ești pe invers!? Liberalii prin politica " prin noi înșine " erau pentru " închiderea granițelor " pentru protectionism, pentru dezvoltarea unei industrii românești! 

      Sper că la conservatori nu-l bagi pe celebrul Voiculescu- Antene !

      În apărarea ta acum e talmeș-balmeș și la noi și peste tot ! 

      Oricat talmes-balmes ar fi acum , nu poti sa exclami "vai ce idee interesanta are Fukuyama ca s-a gandit la un liberalism nationalist", cum face Hellvig, cand in tara ta proprie, ideea preexista din 1905 si a fost aplicata ca politica de stat in prima treime a secolului trecut.

      Hellvig a aratat ca este analfabet, tocmai cand vroia sa se dea mai doct. 

      Nu stiu ca liberalii nostri sa fi fost pentru inchiderea granitelor, poate vreun ratacit aciuat pe la ei sa fi fost, in schimb cu siguranta au militat pentru dezvoltarea capitalului autohton, ceea ce a fost, si este si acum garantul stabilitatii si dezvoltarii tarii pe termen lung. Capitalurile straine sunt indispensabile astazi, insa sunt volatile, ideal ar fi ca acestea sa completeze ceea ce capitalul autohton nu poate sa ofere.

    Puya zice ca "n-avem nevoie de viza sa cucerim vestul" nu e vorba de frizeri

    1. Ha, ha! La comentariul asta chiar ca nu ma asteptam! Prietene, esti total! Si ce mai zice Puya?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb