Un număr de 550 de salariaţi urmează să fie disponibilizaţi de la RAFO Oneşti, în conformitate cu Articolele 68, 69 şi 72 din Codul Muncii, potrivit unei noti-ficări pe care conducerea rafinăriei a depus-o la Inspectoratul teritorial de muncă. Fără a preciza perioada disponibilizărilor, conducerea RAFO jus-tifică măsura prin faptul că această societate comercială profilată pe producţia de benzine şi motorine trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi financiar. Ion Marian, liderul sindicatului "Rafinorul", a declarat pentru Rompres că "nu se pune, deocamdată problema restructurării de personal", deşi recunoaşte că există un excedent de personal în comparaţie cu alte unităţi similare din ţară sau Europa. "Noi avem 3.228 de salariaţi, în vreme ce la Petromidia, de exemplu, sînt 1.400 de angajaţi" - spune Ion Marian.
La finele acestei săptămîni, afirmă surse de la RAFO, cei cinci directori ai rafinăriei ar urma să facă o analiză pe baza căreia se va şti cînd vor avea loc disponibilizările colective. În cazul în care conducerea RAFO Oneşti va constata că este necesară reducerea numărului de salariaţi, "disponibilizaţii vor primi între două şi 13 salarii compensatorii", declară Ion Marian, liderul sindicatului "Rafinorul", ce acţionează pe platforma rafinăriei.