Distrugătorul american USS Ross intră sâmbătă în Marea Neagră

Elena Deacu
Internaţional / 22 mai 2015

Flota a 6-a a Statelor Unite a anunţat că distrugătorul USS Ross (DDG 71) va intra sâmbătă în Marea Neagră, pentru a promova pacea şi stabilitatea în regiune, potrivit unui comunicat dat publicităţii joi pe pagina de internet a Marinei americane.

Documentul citate menţionează că prezenţa USS Ross în Marea Neagră va reitera dedicarea şi angajamentul SUA pentru consolidarea parteneriatelor şi capacităţilor operaţionale comune în cadrul NATO şi cu partenerii regionali din zona Mării Negre.

"Prezenţa USS Ross în Marea Neagră va demonstra angajamentul Statelor Unite pentru securitatea colectivă a aliaţilor noştri din NATO. Vom acţiona îndeaproape cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a spori securitatea maritimă, pregătirea şi capacitatea navale şi pentru a promova pacea şi stabilitatea în regiune. Suntem angajaţi să menţinem siguranţa şi securitatea oceanelor lumii şi căilor maritime. Printr-un sistem consolidat de relaţii în Marea Neagră, ne aşteptăm la o creştere a păcii şi prosperităţii în întreaga regiune", a declarat comandantul distrugătorului american, căpitanul Tadd Gorman, potrivit Agerpres.

Intrarea distrugătorului american în Marea Neagră se înscrie în noua strategie a NATO, care trimite prin rotaţie nave militare în Marea Neagră, în contextul tensiunilor cu Rusia ca urmare a crizei ucrainene.

Asemenea navelor USS Cook şi USS Porter, USS Ross este un distrugător extrem de specializat multirol, dotat atât cu senzori şi capacităţi de interceptare antirachetă, cât şi cu capacităţi standard de atac terestru, antisubmarin şi de apărare antiaeriană.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb