Ministerul Muncii şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) discută soluţii pentru o piaţă a muncii competitivă şi echitabilă, conform Agerpres.
Marţi, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii AmCham pentru a aborda teme importante precum adaptarea programelor de formare profesională, asigurarea unui cadru legislativ predictibil şi sprijinirea angajatorilor în vederea creşterii competitivităţii.
"Avem un dialog direct şi axat pe soluţii cu AmCham, deoarece este esenţial să răspundem rapid şi eficient la nevoile angajatorilor, iar în acest sens formarea profesională a angajaţilor trebuie să fie în acord cu cerinţele actuale ale pieţei. Îmi doresc să aflu direct de la angajatori problemele cu care aceştia se confruntă şi să lucrăm împreună pentru a găsi cele mai bune soluţii care să fie echitabile atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori", a declarat ministrul Bucura Oprescu, potrivit Agerpres.
Ministrul a subliniat importanţa menţinerii avantajelor competitive ale pieţei muncii din România şi a evidenţiat rolul formării profesionale în alinierea competenţelor angajaţilor la cerinţele actuale ale pieţei.
Temele principale discutate au inclus Directiva 2023/970/UE privind egalitatea de remunerare între femei şi bărbaţi, simplificarea birocraţiei pentru agenţii de muncă temporară, măsuri pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă, modificarea Codului Muncii, angajarea persoanelor cu dizabilităţi şi adaptarea legislaţiei pentru regimul străinilor non-UE.
Opinia Cititorului