DITL va începe executare silită a restanţierilor la plata impozitelor şi taxelor locale

F. A.
Comunicate de presă / 17 aprilie 2013

Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 3 (DITL) va începe, începând din 22 aprilie, o amplă acţiune de executare silită a restanţierilor la plata impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile prevăzute de Codul de Procedură Fiscală. Acţiunea are în vedere recuperarea impozitelor şi taxelor locale neachitate la termenele de plată, precum şi a amenzilor neachitate de către persoanele fizice şi juridice, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Conform comunicatului de presă, pentru executare silită vor fi parcurse următoarele etape: Comunicarea somaţiei şi titlului executoriu însoţite de o înştiinţare referitoare la totalitatea datoriilor pe care aceştia le au către bugetul local sector 3; În cazul în care după această etapă sumele restante nu vor fi achitate, se va proceda la instituirea de popriri asupra disponibilităţilor băneşti ale debitorilor (de natură salarială, pensii, chirii etc) precum şi poprirea conturilor bancare; Dacă după această etapă nu se vor încasa sumele restante, se va proceda la sechestarea bunurilor imobile şi mobile deţinute de către aceştia, bunuri ce vor fi valorificate ulterior prin vânzare prin licitaţie publică.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb