Divizia fashion a RTC Holding estimează afaceri de 20 milioane euro anul acesta

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 1 octombrie 2007

Divizia fashion a RTC Holding estimează afaceri de 20 milioane euro anul acesta

Divizia fashion a RTC Holding ce cuprinde companiile AAV Group şi Fashion Retail Group estimează o cifră de afaceri totală de 20 de milioane euro până la sfârşitul lui 2007, consolidată pe cele patru francize pe care le operează în prezent, au declarat recent reprezentanţii companiei.

"RTC Holding a intrat pe piaţa de retail fashion, în martie 2006. De atunci afacerea s-a consolidat şi s-a transformat într-o divizie cu o puternică dinamică pe piaţă si care cuprinde două companii: AAV Group ce deţine francizele Esprit, Women"Secret şi Springfield şi Fashion Retail Group ce a adus în martie brandul Debenhams în România. AAV Group şi Fashion Retail Group se aşteaptă la un rulaj de 20 de milioane euro până la sfârşitul lui 2007, consolidat pe toate francizele pe care se operează, până acum. Rulajul de la începutul anului 2007, până acum a fost de 8 milioane de euro, consolidat", au explicat reprezentanţii RTC Holding, citaţi de NewsIn.

Divizia fashion a RTC Holding operează în prezent o reţea de nouă magazine ce cuprinde trei unităţi Esprit, trei Springfield, două Women"Secret ( în Plaza România şi complexul comercial Feeria din Capitală) şi un magazin Debenhams în Bucureşti. La sfârşitul anului trecut, rulajul francizelor fashion a fost de 3-4 milioane de euro.

Primul magazin Debenhams din ţară a fost deschis în Bucureşti Mall, în urma unei investiţii de 2,5 milioane euro şi are o suprafaţă de 2.500 metri pătraţi, urmând ca până la finele anului să mai fie inaugurat un magazin la Cluj. Pentru 2008, Debenhams plănuieşte să-şi extindă reţeaua, prima ţiintă a anului viitor fiind Cons­tanţa. Fashion Retail Groupe stimează anul acesta o cifră de afaceri de nouă milioane de euro prin comercializarea produselor Debenhams.

Atât Debenhams cât şi Women"Secret se aşteaptă până la sfârşitul lui 2007 la o creştere cu 10-12% pe segmentul de lenjerie intimă comparativ cu prima parte a anului. În ceea ce priveşte brandul Women"Secret, principalii concurenţi sunt Etam şi I.d Sarrieri.

RTC Holding, unul din cele mai mari grupuri de distribuţie şi retail din România, a încheiat anul 2006 cu o cifră de afaceri de 261 milioane euro, iar estimările pentru 2007 arată un rulaj de aproximativ 300 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb