• Update 15:25 Judecătoarele erau mituite cu petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti
Potrivit rechizitoriului, în perioada februarie 2010 - mai 2011, soţii Gherbovan Silinescu şi afaceristul Gabriel Chiriac au oferit judecătoarelor Puşoiu şi Bîrsan mai multe foloase, sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti, a achitării unor excursii în străinătate, a unor deplasări cu avionul, dar şi sub forma folosinţei unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri (poşetă, pantofi "ale unei renumite case de modă"), în schimbul facilitării ori soluţionării favorabile a unor cauze aflate pe rolul ICCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ascunde natura foloaselor necuvenite, avocatul Radu Gherbovan Silinescu a determinat o angajată a unei firme de turism să întocmească documente care atestau, în mod nereal, achitarea unei excursii de către Iuliana Puşoiu.
În timpul instrumentării acestui dosar, fostul judecător al Curţii Supreme Pandrea Anton, după ce a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, prin complicitatea Corinei Corbu, le-a anunţat pe Iuliana Puşoiu, Claudia Gherbovan Silinescu şi Gabriela Bîrsan că formează obiect al măsurilor de interceptare.
Unele dintre societăţile comerciale controlate de omul de afaceri Gabriel Chiriac au avut pe rolul ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, diverse litigii în perioada 2010 - 2011. Avocaţii Gherbovan Silinescu au asigurat asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică pentru unele societăţi comerciale ale lui Chiriac.
"Concret, în perioada 2010 - mai 2011, avocata Gherbovan Silinescu Claudia împreună cu omul de afaceri Chiriac Gabriel au oferit judecătoarei Bîrsan Gabriela Victoria, în calitate de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai multe foloase necuvenite, în schimbul influenţei pe care aceasta a lăsat să se creadă că o are asupra judecătorilor desemnaţi în compunerea completului învestit cu soluţionarea dosarului nr. 3509/2/2008 al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă societăţii la care acţionar era Chiriac Gabriel. Foloasele necuvenite oferite de Chiriac Gabriel au constat în achitarea petrecerii la Paris, la Moulin Rouge, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament în Paris, format din două camere, pentru o perioadă de 2 luni în cursul anului 2010 pentru fiul judecătoarei; la rândul ei, Gherbovan Silinescu Claudia i-a oferit judecătoarei o poşetă şi pantofi confecţionaţi de o renumită casă de modă. Interesul cumpărătorilor de influenţă Chiriac Gabriel şi Gherbovan Silinescu Claudia în soluţionarea favorabilă a recursului pe care societatea comercială l-a declarat în dosarul nr.3509/2/2008 a fost determinat de faptul că autoritatea fiscală i-a imputat societăţii respective suma de 1.289.797,68 lei, iar prin sentinţa civilă nr.3138/2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o. Soluţionarea favorabilă a recursului declarat de societatea aparţinând lui Chiriac Gabriel, în dosarul nr.3509/2/2008, prin intermediul traficului de influenţă al judecătoarei Bîrsan Gabriela Victoria, procura acestuia un avantaj patrimonial, constând în suma de 1.289.797,68 lei imputată de autorităţile fiscale, pe care, astfel, nu ar mai fi achitat-o", se mai arată în comunicatul DNA.
Pe 18 februarie 2010, judecătoarea Iuliana Puşoiu a făcut parte din completul de judecată al ICCJ care a judecat dosarul 483/42/2009, având ca obiect recursul declarat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în care intimata, o societate comercială, a fost reprezentată de avocatul Radu Gherbovan Silinescu. Ulterior soluţionării acestui dosar de către completul de judecată, Puşoiu i-a pretins avocatului, prin soţia lui, organizarea petrecerii de ziua ei. Avocatul a acceptat solicitarea, transmisă prin soţia lui, organizându-i şi achitându-i judecătoarei, la data de 13 februarie 2011, costul petrecerii de la un restaurant din Capitală.
La data de 4.03.2010, judecătoarea Puşoiu Iuliana a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal care a judecat dosarul nr. 669/1/2010 în care o societate comercială a solicitat strămutarea judecării dosarului nr.2596/102/2009 al Tribunalului Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în care avea calitatea de reclamant, iar Consiliul Concurenţei avea calitatea de pârât. Astfel, în această cauză, societatea reclamantă a fost reprezentată de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu care s-a prezentat în faţa instanţei de judecată din care a făcut partea judecătoarea Puşoiu Iuliana. Acelaşi avocat, după soluţionarea dosarului, a plătit excursia pe care judecătoarea Puşoiu Iuliana a efectuat-o în Malaezia în perioada 20 aprilie 2011 - 27 aprilie 2011(atât costurile de transport cât şi cazarea). Banii folosiţi pentru achitarea excursiei judecătoarei Puşoiu Iuliana în Malaezia au provenit de la o societate comercială controlată de omul de afaceri Chiriac Gabriel care, la solicitarea avocatei Gherbovan Silinescu Claudia, a transferat suma de 51.917,56 lei (1860 euro) în contul societăţii de avocatură Gherbovan/Silinescu. La solicitarea avocatei Gherbovan Silinescu Claudia, suma de bani necesară plăţii excursiei a fost ridicată de Gherbovan Silinescu Radu care a achitat costul excursiei judecătoarei Puşoiu Iuliana. Pentru a împiedica identificarea destinaţiei sumei oferite cu titlu de mită, la solicitarea şi cu sprijinul soţilor Gherbovan Silinescu, omul de afaceri Chiriac Gabriel prin intermediul societăţii comerciale, a încheiat un "contract de asistenţă juridică" fictiv.
În plus, disimularea primirii foloaselor necuvenite de către Puşoiu Iuliana sub forma achitării excursiei în Malaezia, a fost realizată de avocatul Gherbovan Silinescu Radu prin comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin aceea că i-a solicitat agentei de turism să întocmească factura fiscală din 30.04.2011 prin care a stornat contravaloarea biletului de avion şi, în cadrul aceleiaşi operaţiuni de disimulare, suma stornată de 1860 euro a figurat ca fiind restituită avocatului Gherbovan Silinescu Radu. În aceeaşi zi, a fost întocmită factura fiscală din 30.04.2011 pe numele numitei Puşoiu Iuliana pentru suma de 1860 euro.
În perioada 2010 -2011, omul de afaceri Chiriac Gabriel, printr-una din societăţile sale comerciale, a transmis avocaţilor Gherbovan Silinescu Radu şi Gherbovan Silinescu Claudia, prin intermediul cabinetului de avocatură unde sunt asociaţi, sume de bani, respectiv 113.707,83 lei (echivalentul a 27.000 euro la cursul din anul 2010 ) cunoscând că încheierea şi justificarea sumelor prin folosirea unor contracte care atestau prestare de asistenţă ori consultanţă juridică reprezintă doar o disimulare a destinaţiei banilor. În realitate, acele sume erau transmise/respectiv primite pentru a fi însuşite în nume propriu de către soţii avocaţi sau folosite pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă în legătură cu soluţionarea unor dosare de contencios administrativ. În aceeaşi perioadă, cei doi avocaţi au primit, de la o altă societate comercială, suma de 393.411 lei(echivalentul a 88.576,16 euro) şi, în baza aceluiaşi mecanism descris anterior, au folosit suma respectivă de bani în scopul mai sus menţionat.
În perioada ianuarie - decembrie 2010, încălcarea atribuţiilor de serviciu de către Bîrsan Gabriela Victoria în legătură cu soluţionarea succesivă a cererilor de suspendarea a unui dosar, până la soluţionarea cererii de strămutare a acestuia, a asigurat un folos acesteia, dar şi unei societăţi comerciale asistate juridic de avocata Gherbovan Silinescu Claudia. Dosarul respectiv 2595/102/2009 privea o societate comercială controlată de omul de afaceri Chiriac Gabriel, pe de o parte şi Consiliul Concurenţei, pe de altă parte. În acest sens, avocata Gherbovan Silinescu Claudia a depus repetat cereri de strămutare pentru ca, suspendarea dosarului antemenţionat să dureze cât mai mult, cu consecinţa asigurării unui folos firmei controlate de Chiriac Gabriel.
Sub acest aspect, fapta avocatului Gherbovan Silinescu Radu, care a dobândit sumele de bani menţionate pe baza unor contracte de asistenţă juridică ce atestau în mod formal prestarea unor servicii de consultanţă juridică pentru a fi folosite la darea de mită, cu scopul obţinerii de soluţii judecătoreşti favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.
În timpul instrumentării prezentului dosar, Pandrea Anton a admis cererea procurorilor DNA şi a autorizat interceptarea comunicaţiilor judecătoarelor Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana şi a avocatei Gherbovan Silinescu Claudia. După ce a dispus această măsură, Pandrea Anton, judecător învestit cu soluţionarea acestei solicitări, i-a divulgat judecătoarei Corbu Corina Alina că Gherbovan Silinescu Claudia, avocată şi prietenă a sa, "este interceptată". Judecătoarea Corbu Corina Alina, la rândul său, a înlesnit aflarea, de către judecătoarele Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana şi de către avocata Gherbovan Silinescu Claudia, a acestui fapt.
La data de 18.10.2011, cu ocazia audierii sale ca martor, Ionescu Florian, şofer la I.C.C.J, a susţinut o versiune nereală a faptelor referitoare la achiziţionarea unor bilete de avion pentru Bîrsan Gabriela Victoria. Ulterior, în zilele de 9.10.2012 şi 10.09.2012, aceasta a prezentat o altă versiune, care s-a dovedit la fel de neadevărată.
Procurorii DNA mai menţionează că, în cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, după cum urmează:
- până la concurenţa sumei de 559.036,39 lei, asupra unui teren şi a unei clădiri aflate în coproprietatea inculpaţilor Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, în vederea confiscării speciale
- până la concurenţa sumei de 5010,46 euro, asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpatei Bîrsan Gabriela Victoria, în vederea confiscării speciale
- până la concurenţa sumei de 1860 euro, asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpatei Puşoiu Iuliana, în vederea confiscării speciale.
---
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus astăzi începerea urmăririi penale faţă de Gabriela Victoria Bîrsan şi Iuliana Puşoiu, actuală, respectiv fostă judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), învinuite de luare de mită.
Astfel, Gabriela Bîrsan (judecător la ICCJ, fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal) este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
La rândul ei, Iuliana Puşoiu (fost judecător la ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în prezent notar) este suspectată de luare de mită şi uz de fals.
În acelaşi dosar, DNA i-a pus sub urmărire penală pe soţii Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu, avocaţi, pentru cumpărare de influenţă, complicitate la dare de mită, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani, precum şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, respectiv pentru dare de mită, spălare de bani şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Totodată, procurorii anticorupţie îi urmăresc penal pe omul de afaceri Gabriel Chiriac (cumpărare de influenţă şi spălare de bani), pe fostul judecător al ICCJ, secţia penală, Anton Pandrea (pentru favorizarea făptuitorului), pe Corina Corbu, judecător la Înalta Curte, secţia de contencios administrativ şi fiscal (bănuită de complicitate la favorizarea făptuitorului) şi pe Florian Ionescu, angajat al Curţii Supreme (suspectat de mărturie mincinoasă).
1. Justitie chioara !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 16.06.2014, 16:02)
In Romania Justitia este chioara !