DNA extinde urmărirea penală faţă de Tudor Chiuariu

C.P.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 16 ianuarie 2015

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul teritorial Braşov au dispus ieri extinderea urmăririi penale faţă de Tudor Chiuariu, senator în Parlamentul României, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o altă infracţiune de trafic de influenţă.

Un comunicat DNA precizează: "În contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, la data de 12 aprilie 2013, după ce a încetat orice raport juridic între Paltin Gheorghe Sturdza şi Varga Ioan Gheorghe (coinculpaţi în prezenta cauză), la biroul SCA CHIUARIU ŞI ASOCIAŢII din Bucureşti a avut loc o întâlnire între Paltin Gheorghe Sturdza şi Chiuariu Tudor Alexandru. Cu ocazia acelei întâlniri, după ce Chiuariu Tudor Alexandru l-a asigurat pe Paltin Gheorghe Sturdza de influenţa sa avută asupra funcţionarilor publici din judeţul Bacău implicaţi în procedura de punere în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, i-a pretins acestuia suma de 3.000.000 de euro pentru a obţine, cu ajutorul influenţei sale asupra respectivilor funcţionari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha de pădure. Inculpatului Chiuariu Tudor Alexandru i s-au adus la cunoştinţă noua acuzaţie, la data de 15 ianuarie 2015, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală".

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă transmis săptămâna trecută, că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Senatorul PNL, Tudor Chiuariu, a decis recent să se autosuspende din Partidul Naţional Liberal până la clarificarea acuzaţiilor aduse împotriva sa în dosarul privind retrocedările ilegale, menţionând că face acest gest pentru a nu oferi prilejul unor atacuri la adresa PNL. Senatorul a spus: "Am luat decizia de a mă autosuspenda din Partidul Naţional Liberal, până la clarificarea situaţiei legate de acuzaţiile formulate săptămâna trecută. Fac acest gest pentru că nu vreau ca acuzaţii nefondate să fie prilej de atacuri politice împotriva PNL, partidul în care am intrat acum 18 ani şi de care se leagă întreaga mea activitate politică. Le mulţumesc colegilor pentru sprijinul moral. Rămân fidel ideilor şi valorilor liberale, pe care le-am promovat în toate funcţiile politice şi demnităţile publice pe care le-am deţinut".

Fostul ministru al Justiţiei a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul "Poşta Română".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb