ZIARUL BURSA

16 ianuarie 2015
Ediţia din 20.12.2024
Darius Vâlcov: Soluţia la problema creditelor în franci este rescadenţarea

ZI ISTORICĂ PENTRU FRANC Darius Vâlcov: Soluţia la problema creditelor în franci este rescadenţarea

EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 16 ianuarie 2015

Actualizare 20:45

Rescadenţarea creditelor reprezintă soluţia la problema creşterii francilor elveţieni, a declarat astăzi ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, care a avut o consultare cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu despre francii elveţieni, care au ajuns la un salt de peste 30% în doar două zile.

"Există o soluţie la această problemă, rescadenţarea creditelor. E o Ordonanţă emisă de Guvern, care va merge şi în Parlament pentru lărgirea bazei celor care pot profita de această rescadenţare. Este vorba despre electorata, care se vede că nu a fost o măsură electorală", a comentat Darius Vâlcov.

Francul scade cu 3,94% faţă de dolar şi cu 1,88% faţă de euro

Dăianu (BNR): "Băncile ar trebui să fie interesate de o restructurare a creditelor"

Avocatul Piperea: "BNR ar trebui să stabilească un curs fix al leului faţă de franc"

BNR: Cotaţia francului elveţian s-a majorat din nou, la 4,4228 lei

PRIMA REACŢIE A UNEI BĂNCI: OTP reduce, temporar, marja de dobȃndă, cu pȃnă la 1,5 puncte pentru clienţii cu credite în CHF cu dobȃndă variabilă

Trafic cu informaţii secrete din dosarele DNA şi de la MAI

Trafic cu informaţii secrete din dosarele DNA şi de la MAI

C.I.Anticorupţie / 16 ianuarie 2015

Actualizare Surse: Mihai Şova şi Ingrid Mocanu ar fi sabotat dosarul EADS

Presa scrie, citând surse din MAI, că Ingrid Popa-Mocanu ar fi copiat, printre altele, solicitările şi notele DNA ajunse la minister în cadrul instrumentării dosarului penal "EADS - securizarea frontierelor". Informaţiile secrete ale DNA ar fi ajuns la Ingrid Mocanu prin secretarul general adjunct, Mihai Şova.

"Cred că domnul Geoană e poet sau crede că e poet"

DRAGNEA: "Cred că domnul Geoană e poet sau crede că e poet"

Politică / 16 ianuarie 2015

Actualizare 15:59 Geoană: "Ambasada SUA este în acord cu declaraţiile mele"

Senatorul Mircea Geoană a afirmat, azi, că punctul de vedere al Ambasadei SUA, potrivit căruia oficialii americani nu şi-au exprimat preferinţa pentru o anumită conducere politică din România, este în concordanţă cu declaraţiile sale, potrivit unui comunicat citat de presă.

Ambasada SUA: Nuland nu a vorbit chestiuni de politică internă cu Mircea Geoană

Iliescu, despre intenţia lui Geoană şi Vanghelie de a-şi face partid: "Un joc neserios"

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Alina Manole. Cal.

Ce fu, ce vine

Marius TiţaInvestiţii Personale / 16 ianuarie 2015

Nu, nu este vorba de vreun concept japonez de mare actualitate şi maxim interes, nici de adevăratul secret al omenirii, cheia unui viitor frumos şi dulce.

DNA extinde urmărirea penală faţă de Tudor Chiuariu

C.P.Anticorupţie / 16 ianuarie 2015

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul teritorial Braşov au dispus ieri extinderea urmăririi penale faţă de Tudor Chiuariu, senator în Parlamentul României, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit...

MACRO NEWSLETTER 16 ianuarie 2015

MACRO NEWSLETTER 16 ianuarie 2015

Internaţional / 16 ianuarie 2015

Producţia industrială din zona euro a înregistrat o scădere anuală de 0,4% în noiembrie 2014, după un avans de 0,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după o creştere de 0,3% în luna anterioară.

BERD, pe pierderi din cauza crizei ruso-ucrainene

BERD, pe pierderi din cauza crizei ruso-ucrainene

ALINA VASIESCUInternaţional / 16 ianuarie 2015

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va raporta, probabil, prima sa pierdere de la declanşarea crizei financiare globale, din cauza turbulenţelor din Rusia şi Ucraina, anunţă vicepreşedintele instituţiei, Andras Simor,...

Economia Germaniei a crescut cu 1,5% anul trecut

Economia Germaniei a crescut cu 1,5% anul trecut

ALINA VASIESCUInternaţional / 16 ianuarie 2015

Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a crescut cu 1,5% anul trecut, ritmul de avans fiind superior estimărilor oficiale anterioare, ceea ce sugerează că cea mai mare economie a Europei şi-a reluat expansiunea în ultimul trimestru din 2014,...

Cresc bursele europene

BURSELE DIN LUME Cresc bursele europene

ALINA VASIESCUInternaţional / 16 ianuarie 2015

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, cu excepţia celor din Elveţia, după ce banca centrală a acestei ţări a eliminat în mod neaşteptat plafonul minim impus cursului de schimb franc/euro.

O eroare de strategie?

Cornel CodiţăEditorial / 16 ianuarie 2015

Cornel Codiţă

Declaraţia Preşedintelui Iohannis, la plecarea spre Bruxelles, nu este o stîngăcie oarecare, nici o inadvertenţă de limbaj, ci un indicator clar al unei posibile alegeri strategice greşite.

Noul cod de măsurare deschide calea contoarelor inteligente

Noul cod de măsurare deschide calea contoarelor inteligente

ALINA TOMACompanii / 16 ianuarie 2015 /

Reglementatorul pieţei noastre de energie a dezbătut cu operatorii din piaţă noul cod de măsurare a energiei electrice, care se adresează tranzacţiilor pe piaţa de angro şi cu amănuntul, asigură posibilitatea efectuării de servicii energetice de...

REVISTA PRESEI 16.01.2015

Willy HomnerRevista Presei / 16 ianuarie 2015

ADEVARUL 

Klaus Iohannis, "jonglerii" la Bruxelles: preşedintele a vorbit, în trei limbi, despre Schengen şi MCV

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat ieri dimineaţă la Bruxelles, în prima vizită externă de la preluarea mandatului....

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 16.01.2015

V.R.Revista Presei / 16 ianuarie 2015

FINANCIAL TIMES

BP ar putea fi amendată cu 13,7 miliarde dolari pentru scurgerea din Golful Mexic

Compania petrolieră britanică BP se confruntă cu o posibilă amendă civilă de până la 13,7 miliarde dolari pentru scurgerea de ţiţei de care...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo