Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut, ieri seară, pentru 24 de ore, pe Viorel Popescu, fost director general al RATB, acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 2.500 euro de la doi afacerişti, ca să intervină pe lângă unii funcţionari din instituţie, în legătură cu anumite contracte comerciale.
Potrivit comunicatului DNA, în decembrie 2011, înaintea Sărbătorilor de iarnă, Viorel Popescu ar fi primit cei 2.500 euro pentru sine, prin altă persoană, de la cei doi administratori ai unor societăţi comerciale. Banii i-ar fi fost daţi la sediul Regiei Autonome de Transport Bucureşti, susţine RATB.
DNA relatează: "În schimbul acestei sume de bani, inculpatul urma să intervină pe lângă funcţionarii competenţi din cadrul RATB, în scopul derulării în condiţii avantajoase, pentru firmele celor doi oameni de afaceri, a unui contract al cărui obiect îl constituia vânzarea de către această instituţie a unui număr de 232 de mijloace de transport casate (din parcul propriu în vederea dezmembrării şi valorificării ulterioare a deşeurilor rezultate), precum şi în vederea atribuirii ulterioare a unor alte contracte similare către societăţile celor două persoane".
Popescu va fi prezentat astăzi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, DNA urmăreşte penal şi alte persoane.
Viorel Popescu a fost deja trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pe 18 septembrie 2014, învinuit de: conflict de interese şi abuz în serviciu, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave.