Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Craiova l-au trimis astăzi în judecată, în stare de libertate (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) pe Marius Bogdan Diaconescu, la data faptelor judecător la Secţia Penală a Tribunalului Dolj, bănuit de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale).
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2007-2009, Marius Diaconescu, în calitate de judecător la Secţia Penală a Tribunalului Dolj şi preşedinte al completului de judecată învestit cu soluţionarea unui dosarul penal, ar fi pretins şi primit de la 2 inculpaţi, în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, direct şi indirect, pentru sine şi pentru alţii, bani şi alte foloase care nu i se cuveneau. Concret, sumele de bani şi foloasele respective au fost primite pentru a îndeplini favorabil, celor 2 inculpaţi din cauza penală pe care o avea spre soluţionare, unele acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu: de a înlocui sau revoca măsurile preventive luate împotriva acestora; de a dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor firmelor în care aveau interese; de a le aplica o pedeapsă cât mai blândă, eventual cu suspendarea executării pedepsei.
În ianuarie 2007, prin intermediul unui martor denunţător, Diaconescu ar fi pretins de la 2 denunţători 20.000 euro ca să înlocuiască sau să revoce măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în executarea căreia se aflau. Din suma pretinsă, prin aceeaşi persoană, Diaconescu ar fi primit 15.000 euro cu câteva zile înainte de termenul de judecată din 17 ianuarie 2007, când judecătorul a dispus înlocuirea acestei măsuri preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Între aprilie 2007 şi mai 2008, judecătorul Marius Diaconescu ar fi pretins şi primit de la aceiaşi denunţători, direct sau prin acelaşi intermediar, pentru sine şi persoane din anturajul său bunuri (alimente, băuturi, haine) şi finanţarea unor servicii (transport, hoteliere), în valoare totală de 45.000 euro şi 4.000 lei. În primăvara anului 2007, magistratul ar fi acceptat şi promisiunea remiterii sumei de 50.000 euro pentru a dispune ridicarea sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţineau unor societăţi comerciale. "Această sumă de bani nu a fost remisă, întrucât niciuna din hotărârile pronunţate de inculpat, prin care a ridicat măsurile asigurătorii la datele de 20.06.2007, 19.09.2007, 23.01.2008 şi 16.04.2008, nu a rămas definitivă, fiind desfiinţate de Curtea de Apel Craiova", susţin procurorii DNA.
În ianuarie 2009, magistratul ar fi pretins de la aceiaşi denunţători 200.000 euro ca să pronunţe pe fondul cauzei o hotărâre favorabilă acestora.
"Suma pretinsă nu a fost remisă, respectiv primită, cauza fiind soluţionată pe fond de un alt judecător.. În concluzie, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins de la martorii denunţători în scopul menţionat mai sus suma totală de 270.000 euro, din care a primit efectiv 15.000 euro şi a pretins şi primit de la aceiaşi denunţători bunuri şi servicii în valoare totală de 45.000 euro şi 4.000 lei", conchide comunicatul DNA.
În cauză, procurorii au dispus indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru asigurător, până la concurenţa sumei de 60.000 de euro şi 4.000 lei, asupra unui imobil situat în oraşul Balş, judeţul Olt, aflat în proprietatea inculpatului Diaconescu Marius Bogdan.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Pe 30 ianuarie, foştii judecători de la Tribunalul Dolj Bogdan Diaconescu şi Laurenţiu Anghel au fost condamnaţi definitv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru fapte de corupţie. În septembrie 2012, Diaconescu şi Anghel (primul judecat după ce a primit mită 15.000 euro, iar celălalt pentru că a intermediat acţiunea) au fost condamnaţi de Curtea de Apel Cluj la patru ani şi jumătate, respectiv patru ani de închisoare, alături de ei fiind condamnaţi doi avocaţi, Ion Militaru şi Octavian Ciucă, care au primit pedepse de câte un an şi jumătate, respectiv un an de închisoare, pentru trafic de influenţă. ICCJ a hotărât, pe 30 ianuarie 2014, ca Diaconescu să rămână cu pedeapsa cu închisoarea de patru ani şi şase luni, iar pedeapsa primită de Anghel a fost majorată, ajungând tot la patru ani şi şase luni.