DNA solicită PE, prin ministrul Justiţiei, ridicarea imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin

Ziarul BURSA #Politică / 6 aprilie 2011

Adrian Severin

Adrian Severin

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis ieri ministrului Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, membru al Parlamentului European, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în vederea transmiterii acestei solicitări preşedintelui Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek.

Solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal.

La data de 21 martie 2011, în urma unor materiale audio-video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în Parlamentul European.

Cătălin Ivan: PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Severin în PE

Preşedintele delegaţiei PSD din PE, Cătălin Ivan, a declarat ieri că eurodeputaţii PSD vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, demers necesar pentru a permite justiţiei să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia eurodeputatului. "Comisia de specialitate din PE, în acest caz JURI, îşi va da avizul şi apoi plenul Parlamentului European va vota asupra ridicării imunităţii", a precizat europarlamentarul PSD, citat de Mediafax.

"Era de aşteptat, nu este o surpriză. Cazul trebuia anchetat şi soluţionat", a spus Ivan, referitor la cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin. El a adăugat că membrii delegaţiei PSD din PE vor vota pentru ridicarea imunităţii.

"Adrian Severin nu mai este acum membru al PSD sau al grupului S&D. Nu mai este treaba noas-tră, el trebuie să-şi dovedească nevinovăţia. Dar noi oricum am fi votat pentru ridicarea imunităţii pentru că oricine are o problemă cu jus-tiţia trebuie să şi-o lămurească individual", a spus Ivan, şeful delegaţiei PSD din PE.

El a subliniat că nu PE stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia prin ridicarea imunităţii, ci acesta este un demers necesar pentru a permite instanţelor abilitate să facă investigaţiile necesare pentru stabilirea adevărului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb