Doi ani de retrageri masive din fondurile Franklin Templeton

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 februarie 2017

Doi ani de retrageri masive din fondurile Franklin Templeton
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Strategia de administrare activă, comisioanele mari şi ponderea mare de clienţi retail - principalele motive pentru retragerea investitorilor

    În condiţiile în care managerii de investiţii care urmăresc structura indicilor bursieri reprezintă o parte tot mai mare din comunitatea de investiţii, administratorii activi au pierdut tot mai mult teren, performând mai prost decât piaţa, pe fondul unei volatilităţi mai ridicate.

    Cel mai lovit, în 2016, a fost Franklin Templeton (prezent şi la noi ca administrator al Fondului Proprietatea), care a ocupat prima poziţie în topul retragerilor din fonduri, cu ieşiri de 64,5 miliarde de dolari, conform unei analize Morningstar. Pe locul al doilea la retrageri s-a clasat Natixis Global Asset Management, cu ieşiri de trei ori mai mici faţă de lider, de numai 19,1 miliarde de dolari.

    În acelaşi clasament, pe primul loc în topul intrărilor se află Vanguard, ce şi-a mărit activele aflate sub administrare cu aproximativ 200 de miliarde de dolari.

    Doar 39% din fondurile de acţiuni administrate activ reuşiseră să bată indicii, în ultimii cinci ani, potrivit unui raport Morningstar, citat de Bloomberg, pe 23 iunie 2016.

    În această perioadă, fondurile administrate pasiv au atras 1,7 trilioane de dolari doar în Statele Unite, în timp ce fondurile administrate activ au suferit retrageri de 5,6 miliarde de dolari. Nici managerii de obligaţiuni nu se descurcaseră mai bine, în ultimii doi ani calendaristici, trei sferturi din fondurile de obligaţiuni impozitabile urmăriseră mediile pieţei.

    "Realitatea este că strategia de urmărire a indicilor bursieri acaparează piaţa", a declarat Gregory Johnson, CEO al Franklin Templeton, pentru Financial Times la începutul lunii iunie 2016. Fondurile de acţiuni bazate pe indici au taxe de administrare de doar 0,05% pe an din activele aflate sub administrare, în comparaţie cu o medie ponderată de 0,82% pentru fondurile de acţiuni administrate activ, se mai specifică în articol.

    Într-un alt articol publicat în Barron's în 16 iulie 2016, se arăta că reţeta de succes a companiei Vanguard stă în livrarea produselor având costuri scăzute, de tipul fondurilor mutuale tradiţionale ce urmăresc indicii şi a ETF-urilor, adică a tipului investiţional cu o abordare preponderent pasivă. Spre deosebire, Franklin Templeton se bazează pe o filosofie investiţională preponderent activă.

    Administratorul de investiţii Franklin Templeton Investments, sub a cărui umbrelă se găsesc multiple fonduri compuse dintr-o gamă largă de instrumente financiare, cu plasamente în întreaga lume, anunţase că, în perioada 1 octombrie 2015 - 30 septembrie 2016, pierduse 63,2 miliarde de dolari din activele pe care le avea sub administrare.

    Având cea mai mare pondere a clienţilor din categoria celor de retail (73%), şi un portofoliu de 113 fonduri, împărţite în patru mari categorii după tipul instrumentelor financiare din care sunt compuse - acţiuni (41%), instrumente cu venit fix (39%), hibride (19%) şi numerar (1%), Franklin Templeton ocupa în octombrie 2016 locul 31 în lume după mărimea activelor aflate sub administrare.

    Principalele motive pentru retragerile masive din ultima perioadă au fost filosofia investiţională preponderent activă (ceea ce implică comisioane şi costuri ridicate de administrare), performanţa slabă a fondurilor din ultimii ani, în contextul unei volatilităţi ridicate a expunerilor şi a ponderii mari a clienţilor de tip retail.

    "Franklin Templeton este un administrator de fonduri mutuale din Statele Unite de foarte mare succes, dar dacă ne uităm la date, majoritatea covârşitoare a activelor sale sunt plasate în fonduri cu o structură ridicată a costurilor (comisioanelor). Firme precum Franklin se află în faţa unor provocări majore" , a declarat pentru Financial Times, în iulie 2016, directorul executiv al unui administrator de active rival din Statele Unite, ce a dorit să rămână anonim.

    Managerii de fonduri ce se bazează pe o administrare activă au de-a face cu o perioadă dificilă, fiind loviţi de anxietatea investitorilor, incertitudine politică şi controlul supraveghetorilor, potrivit unui articol din Financial News, publicat pe 6 decembrie 2016 .

    Managerii ce se bazează pe acest tip de abordare aveau performanţe investiţionale slabe, comisioane mari şi o competiţie limitată a preţurilor, potrivit unui raport pentru sectorul de administrare activă a fondurilor din Marea Britanie, din noiembrie 2016, făcut de Financial Conduct Authority.

    2015 şi 2016 - ani de pierderi masive pentru Franklin Templeton

    Valoarea activelor administrate de Franklin Templeton a înregistrat al doilea an de scădere, în 2016, după pierderile suferite în 2015, conform raportului anual pentru 2016 publicat de către companie.

    Astfel, la 30 septembrie 2016 (finalul anului fiscal din Statele Unite), compania avea sub administrare active în valoare de 733,3 miliarde de dolari, cu 4,88% mai mici decât la aceeaşi dată a anului 2015 şi cu 18,34%, faţă de 30 septembrie 2014.

    După cum se specifică în raport, aceste deprecieri au fost cauzate, pe de o parte de scăderea preţurilor de piaţă ale activelor administrate, iar pe de altă parte de retragerile masive de capital ale investitorilor din fondurile companiei.

    Datele raportului arată că cele mai mari retrageri au avut loc în anul 2016, situate la un nivel de 86,5 miliarde de dolari, cu 77,25% mai mari faţă de valoarea anului 2015, de 48,8 miliarde.

    Ţinând cont de distribuţiile reinvestite în fonduri, anul trecut, s-a ajuns la un flux net negativ de 63,2 miliarde de dolari, cu 211,33% mai mare decât pentru aceeaşi perioadă a anului 2015, care a fost de - 20,3 miliarde. Se observă că, dacă valoarea reinvestiţiilor nu a înregistrat modificări majore, retragerile aproape s-au dublat.

    Spre deosebire de ultimii doi ani, fluxurile noi nete din 2014 au avut o scădere de doar 4,6 miliarde, rezultat care, corectat cu distribuţiile reinvestite de 21,6 miliarde, ajunge la o creştere de 17 miliarde de dolari.

    O comparaţie a retragerilor relative din fonduri, după structura tipului de instrumente din care sunt compuse, raporTate la anul 2014, arată că cele mai mari pierderi au fost înregistrate de fondurile internaţionale: 30,61% pentru cele formate din instrumente cu venit fix şi 23,37% pentru cele formate din acţiuni, în 2016.

    Performanţa celor mai mari două fonduri ale Franklin Templeton, sub cea a benchmark-urilor, în condiţiile unei volatilităţi mai mari

    O comparaţie făcută de Morningstar între Franklin Income Fund (FKINX) cu Morning Moderate Target Risk TR (benchmark pentru fonduri cu risc moderat) arată că, în afară de primele trei trimestre ale anului 2016, fondul nu a mai depăşit performanţa benchmark-ului din 2012.

    Franklin Income Fund (manager Edward Perks) este un fond administrat activ, bazându-se pe o filosofie investiţională orientată pe valoare. Fondul include active nete în valoare de 81,06 miliarde de dolari, având în componenţă acţiuni cu dividende relativ ridicate şi obligaţiuni.

    Conform Morningstar, în ultimii trei ani, volatilitatea fondului a fost mai mare faţă de referinţă, în condiţiile unei rentabilităţi medii mai mici.

    Şi în cazul fondului Templeton Global Bond Fund (manager Michael Hasenstab), din comparaţia realizată de Morningstar între evoluţia sa şi Bloomberg Barclays US Aggregate Bond TR (benchmark pentru fondurile de obligaţiuni) reiese scăderea performanţei fondului faţă de cea a etalonului. Practic, ultimul an în care fondul a bătut benchmark-ul este 2013 (rezultatele pentru anul 2016 includ doar primele 3 trimestre ale anului).

    Templeton Global Bond Fund (TPINX) este un fond cu administrare mixtă, ce include active nete în valoare de 40,94 miliarde de dolari, constând într-o proporţie de aproximativ 80% din obligaţiuni, numerar şi alte titluri guvernamentale, restul fiind compus din valute, acţiuni şi instrumenete derivate.

    Volatilitatea TPINX din ultimii trei ani a fost mai mare faţă de cea a benchmark-ului, în condiţiile obţinerii unei rentabilităţi inferioare.

    Michael Hasenstab, manager în cadrul Franklin Templeton, pierzător pe obligaţiunile Ucrainei

    Printre pariurile pierdute de Franklin Templeton s-a numărat investiţia în datoria Ucrainei, de care este responsabil managerul Michael Hasenstab.

    "După ce a profitat de boom-ul pieţelor emergente din ultimul deceniu, managerul de fond (n.r. Michael Hasenstab) se confruntă, acum, cu un peisaj financiar complet nou - unul în care creşterea este mai lentă, profiturile potenţiale mai scăzute, volatilitea mai mare şi capcanele mai abundente", se arată într-un articol Bloomberg din 15 august 2016, care-l avea în prim plan pe Michael Hasenstab, manager în cadrul Franklin Templeton. Potrivit Bloomberg, de departe, cea mai mare lovitură pentru fondurile administrate de Hasenstab a venit după evoluţia proastă a pariului de multe miliarde de dolari pe datoria Ucrainei, în urma invaziei Rusiei în Crimeea, din 2014: "După ce a cumpărat aproape 40% din obligaţiunile Ucrainei, Hasenstab a văzut o mare parte a investiţiilor sale prăbuşindu-se, pe măsură ce conflictul cu rebelii pro-ruşi a adâncit recesiunea economică, ce a stors rezervele ţării".

    Experienţa ucraineană nu l-a oprit pe Hasenstab, care a pariat masiv pe creşterea ratelor dobânzilor după 30 de ani de scăderi, mai precizează agenţia citată: "Până acum, acest joc a fost un eşec: economia americană se străduieşte să îşi ia avânt, inflaţia se menţine sub ţintă, iar randamentul titlurilor de stat rămâne în apropierea minimelor record. Un pariu de 19 miliarde de dolari pe dolar împotriva yen-ului este de asemenea pierzător, în faţa unui comportament mai blând decât era anticipat al Federal Reserve şi a unuia mai agresiv faţă de aşteptări al Băncii Japoniei".

    Dacă tranzacţiile sale mari, contrariene, au funcţionat în favoarea lui Hasenstab, în cazul Irlandei şi al Ungariei, investiţia în Ucraina evidenţiază riscul, conform Bloomberg.

    Michael Hasenstab administrează portofolii formate preponderent din instrumente cu venit fix, cu expuneri semnificative pe pieţele emergente, care la data publicării articolului însumau 190 de miliarde de dolari. Începând cu 2013, activele administrate de către Hasenstab suferiseră deprecieri importante, scăzând cu aproximativ 60 de miliarde de dolari, adică 32%, pe măsură ce clienţii şi-au retras investiţiile.

    Schimbări la Franklin Templeton

    Performanţele în scădere ale Franklin Templeton au fost însoţite, anul trecut, de schimbări la nivel de management.

    FT a anunţat plecarea copreşedintelui Vijay C. Advani la finalul anului trecut, într-un comunicat din 15 decembrie 2016.

    Advani şi-a anunţat intenţia să se alăture TIAA Global Asset Management în calitate de preşedinte şi COO.

    La începutul anului 2016, Jamie Hammond, director general (managing director) la Franklin Templeton pentru Europa, a părăsit compania trecând la Alliance Bernstein.

    Conform Investment & Pensions Europe, atât TIAA Global Asset Management cât şi Alliance Bernstein sunt administratori de fonduri cu o abordare preponderent pasivă.

    Opinia Cititorului ( 2 )

    1. ce a ramas din fondul Proprietatea, carcasa?!

      1. mai au detineri in 7 emitenti bvb si 6 pe ats, dar o sa umfle cu hdr si apoi gata ...cortina

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9749
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb