Doi comisari europeni avertizează Ungaria că închiderea graniţelor încalcă libera circulaţie în UE

A.P.
Internaţional / 1 septembrie 2020

Doi comisari europeni avertizează Ungaria că închiderea graniţelor încalcă libera circulaţie în UE

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, şi cel pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, au anunţat marţi că vor transmite o scrisoare guvernului Ungariei în care vor atenţiona că măsurile de protecţie anti-pandemie luate de Budapesta trebuie să respecte legislaţia europeană şi principiile Zonei Schengen, conform g4media.

Scrisoarea celor doi oficiali europeni vine după ce Ungaria a închis de astăzi graniţele pentru cetăţenii străini, argumentând că vrea să prevină apariţia unui nou val de infectări cu Covid-19.

Cu toate acestea, guvernul a anunţat că va permite trei excepţii - pentru turiştii care vin din Cehia, Polonia şi Slovacia, adică cele trei state care fac parte alături de Ungaria din Grupul de la Vişegrad. Restul cetăţenilor europeni - inclusiv cetăţenii români - nu pot intra în Ungaria decât pentru tranzit sau pentru micul trafic de frontieră.

Comisia Europeană este îngrijorată că, la fel ca în primăvară, ar putea să apară o nouă tendinţă de închidere a graniţelor în interiorul UE, ceea ce ar putea avea un efect major asupra economiei, dar şi asupra libertăţii de circulaţie a cetăţenilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Auzi la ei sunt îngrijorați de dreptul la liberă circulație. După ce au introdus restricții peste restricții, demne de dictaturile din filmele SF, vin și dau Ungariei lecții privind

    "libera circulație".  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb