Doi oameni de afaceri braşoveni - Neculaie şi Costan - vor "Tractorul"

Ovidiu Vrânceanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iulie 2007

Doi oameni de afaceri braşoveni - Neculaie şi Costan - vor "Tractorul"

Pe lista ofertanţilor nu se află Mahindra, Becali sau Păunescu

Potrivit unor surse apropiate Casei de Insolvenţă de Transilvania Cluj-Napoca, lichidatorul societăţii Tractorul SA, aproape 25 de investitori s-au arătat interesaţi de achiziţia uzinei bra­şovene, achiziţionând caietul de sarcini al licitaţiei pentru vânzarea bunurilor societăţii, licitaţie care va avea loc astăzi. Printre cei 25 se află şi doi oameni de afaceri braşoveni, Ion Neculaie, proprietarul societăţii Roman SA, şi Călin Costan, proprietarul grupului de firme Icco. Potrivit aceloraşi surse, deşi iniţial îşi exprimaseră interesul, concernul Mahindra&Mahindra, omul de afaceri Gigi Becali sau George Constantin Păunescu, fost director al uzinei înainte de 1989, nu se află pe lista celor care au achiziţionat caietele de sar­cini.

Strategia de valorificare propusă de CITR a fost aprobată de AVAS, care controlează, în calitate de acţionar majoritar şi principal creditor bugetar, tot procesul de lichidare voluntară. În cazul în care lichidatorul uzinei nu va primi nicio ofertă pentru întregul activ funcţional sau pentru ansamblul de bunuri mobile, activele Tractorul vor fi vândute pe cele două module viabile, iar restul bunurilor vor fi scoase la vânzare activ cu activ.

Principalul activ, modulul de fabricaţie tractoare şi utilităţi energetice, este scos la vânzare la un preţ de 43 milioane de euro. Al doilea activ este alcătuit din sectoarele calde şi va fi scos la vânzare separat pe cele trei componente. Preţul de pornire pentru turnătoria de fontă este de 8,1 milioane de euro, pentru forjă 4,4 milioane de euro, iar pentru turnătoria de neferoase 1,5 milioane euro.

Al treilea modul are în componenţă 33 de active, vândute ca ansamblu sau pe patru pachete, la un preţ de pornire de 2,43 milioane lei. Creanţele deţinute de către companie împotriva terţilor pornesc de la 6,18 milioane lei.

Societatea Tractorul a intrat în lichidare voluntară în luna februarie, cei 1.900 de salariaţi fiind disponibilizaţi până în luna mai. La mijlocul lunii mai, AVAS a selectat pentru lichidarea uzinei de tractoare Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL Cluj-Napoca. Reprezentanţii acesteia au precizat într-o conferinţă de presă sus­ţinută la sfârşitul lunii aprilie că toate activele uzinei vor fi vândute până pe 15 august, iar în luna septembrie din banii încasaţi din vânzări vor fi achitate salariile restante şi plăţile compensatorii ale salariaţilor disponibilizaţi, ur­mând ca în această toamnă să se reia activitatea în uzină.

Neculaie: "Eu vreau modulul de tractoare şi turnătoria"

Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie ne-a declarat că nu este interesat de toate cele 140 de hectare ale uzinei, deoa­rece "nu urmăresc să fac o afacere imobiliară, ci să relansez producţia de tractoare". Neculaie a mai spus că, la planul său de reactivare a producţiei, "statul român ar trebui să mă sprijine, nu să îmi ceară 77 de milioane de euro pe activele respective".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb