Doi ziarişti din Giurgiu sînt tîrîţi în justiţie de un primar belicos

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 10 martie 2004

Doi realizatori ai Televiziunii \"Muntenia TV\" din Giurgiu au fost acţionaţi în instanţă de primarul acestui municipiu, domnul Lucian Iliescu, sub acuzaţia de calomnie, informează un comunicat al Comitetului Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Reportajul televizat incriminat de primar are ca punct de plecare un articol apărut anterior într-un ziar central, care semnalează situa-ţia critică în care au ajuns două edificii culturale din Giurgiu.

Redacţia postului TV acuzat precizează că \"toate acuzaţiile aduse administraţiei locale sînt preluate din articolul în cauză şi redat în imagini cu citate ale autorului articolului\", adăugînd că \"implicarea reporterului «Muntenia TV» este minimă; acesta nu face decît să redea starea de fapt a celor două clădiri, o realitate pe care o poate constata oricine\".

În aceste condiţii, Comitetul Director al UZP apreciază demersul primarului de Giurgiu ca un abuz de drept şi o tentativă de şicanare şi intimidare a jurnaliştilor respectivi, întrucît numai \"simpla plimbare\", ani de zile, prin tribunale - chiar pentru o cauză ce se va dovedi pierdută de către domnul primar - reprezintă o formă de atenuare a libertăţii de exprimare a presei.

Uniunea menţionează că art.9 din Rezoluţia 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (din care face parte şi ţara noastră) prevede: \"Autorităţile publice nu trebuie să se considere proprietari ai informaţiei. Reprezentativitatea acestor organe este baza legală a eforturilor pentru exercitarea libertăţii de expresie şi a dreptului la informare, cenzura fiind exclusă\". Iar într-o foarte recentă Declaraţie, din 12 februarie 2004, a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (în care, de asemenea, România este membră cu drepturi şi obligaţii depline) se precizează, la pct.III: \"Personalităţile politice au decis, solicitînd încrederea publicului, şi au acceptat să facă obiectul unei dezbateri publice, deci sînt prin consecinţă supuse unui control public atent şi la o critică publică eventual foarte vehementă şi puternică prin media, faţă de modul în care au exersat sau exersează aceste funcţii\".

Comitetul Director al Uniunii este depărere că ignorarea de către primarul din Giurgiu a acestor prevederi elementare confirmă, din păcate, justeţea criticilor formulate recent de Uniunea Europeană cu privire la libertatea presei în România, dovedind cît de departe se află comportamentul unor aleşi ai cetăţenilor de spiritul european către care aspirăm cu toţii.

Semnalînd acest caz, Comitetul Director al UZP îşi exprimă încrederea într-o reacţie cores-punzătoare a tuturor celor care au, potrivit legii, o autoritate necesară spre a corecta atitudinea primarului din Giurgiu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb