Dolarul a revenit pe curs ascendent

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 ianuarie 2008

Dolarul s-a apreciat în raport cu euro vineri, pe pieţele externe, pentru prima oară în ultimele patru zile de tranzacţionare, în condiţiile în care declinul acţiunilor societăţilor americane i-a determinat pe investitori să se orienteze către titluri de stat, considerate plasamente relativ sigure. Moneda americană a fost impulsionată şi de faptul că traderii şi-au redus pariurile pe reducerea dobânzii de către banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) cu 0,50%, în această săptămână. Amintim că, săptămâna trecută, Fed a intervenit de urgenţă, reducând dobânda pentru creditele overnight de la 4,25% la 3,50%, ca să vină în sprijinul economiei.

Analiştii sunt de părere că am putea asista la o apreciere uşoară a dolarului pe termen scurt.

Pe pieţele din Europa, dolarul a avut un curs de 1,4665 unităţi/euro la finele zilei de vineri, faţă 1,4725 unităţi/euro dimineaţa. La New York, dolarul a crescut cu 0,6%, la 1,4673 unităţi/euro, de la 1,4755 unităţi/euro joi.

După momentul la care Fed şi-a redus dobânda (22 ianuarie), dolarul a pierdut 1,5% faţă de euro. În perioada 21-25 ianuarie, moneda SUA s-a depreciat cu 0,4% în raport cu cea europeană.

Aurul şi platina - preţuri record

Cotaţiile aurului şi platinei au înregistrat noi recorduri la finele săptămânii trecute, cererea pentru aceste metale preţioase fiind mare în urma opririi producţiei de la minele din Africa de Sud. Companii importante, precum "AngloGold", "Harmony" şi "Gold Fields" Ltd., şi-au suspendat operaţiunile, mai puţin cele de urgenţă, la unele dintre cele mai mari mine din lume, din cauza unor probleme în sectorul electricităţii.

În aceste condiţii, vineri, la New York Mercantile Exchange, uncia de aur cu livrare în februarie a avut un preţ de 924,30 dolari - nivel record, iar la finalul zilei a ajuns la 910,70 dolari, în creştere cu 4,90 dolari faţă de ziua anterioară.

Platina cu livrare în aprilie a avut un preţ record de 1.694,90 dolari/uncie, încheind ziua cu 1.670 dolari uncia (în creştere cu 57 de dolari). În ultimii patru ani, preţul platinei s-a dublat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb