Dolarul s-a apreciat la finele săptămânii trecute, pe pieţele externe, traderii evitând euro şi lira sterlină, în condiţiile în care există semnale că recesiunea din Europa se adânceşte.
Moneda americană a închis sesiunea bursieră de vineri, de la New York, cu un curs de 1,3292 unităţi/euro, după ce, în cursul zilei, ajunsese la 1,3257 unităţi/euro, înregistrând o creştere de 2% faţă de ziua anterioară. Aceasta a fost cea mai puternică ascensiune înregistrată de dolar după data de 9 ianuarie. Pe întreaga săptămână trecută, moneda SUA a urcat cu 2,1 procente.
Evoluţia negativă a euro a fost influenţată de publicarea datelor oficiale din care rezultă că, în ianuarie 2009, comenzile
Lira sterlină s-a depreciat cu 1,3%, la 1,4269 dolari (cel mai slab curs de după 19 martie). Moneda britanică a pierdut 1,7% faţă de dolar, în primul trimestru din acest an.
Dinamica lirei a avut de suferit de pe urma publicării datelor oficiale privind evoluţia economiei Marii Britanii. Aceasta a scăzut peste aşteptări în ultimul trimestru din 2008 (-1,6%).
Dolarul s-a apreciat faţă de majoritatea valutelor importante, iar unii analişti cred că trendul său ascendent ar putea continua.
La IntercontinentalExchange (ICE), indicele Dollar
1. pai atunci
(mesaj trimis de mistocaru în data de 30.03.2009, 09:00)
cum se explica scaderea cursului dolarului pe piata valutara din Romania? Noi suntem deja rromania? Leul functioneza altfel sau piata noastra nu e piata?