Domneşti-Ţegheş, noua destinaţie rezidenţială din vestul Capitalei, impulsionată de infrastructura modernizată

M.B.
Miscellanea / 20 martie

Domneşti-Ţegheş, noua destinaţie rezidenţială din vestul Capitalei, impulsionată de infrastructura modernizată

Zona de vest a Bucureştiului se află în plină expansiune, iar Domneşti-Ţegheş devine o destinaţie rezidenţială tot mai atractivă, susţinută de investiţiile recente în infrastructură şi proiectele imobiliare moderne, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Finalizarea Autostrăzii A0 Sud - Lotul 3, programată pentru aprilie 2025, alături de lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi până la Pasajul Domneşti, va îmbunătăţi semnificativ accesibilitatea, reducând timpul de deplasare şi eliminând traficul de tranzit din localitate.

"Infrastructura modernizată transformă complet dinamica rezidenţială a Domneştiului. Autostrada A0 şi lărgirea Prelungirii Ghencea fac din această zonă o alternativă viabilă la nordul Capitalei, cu avantajul unui preţ mult mai accesibil. Observăm un interes tot mai mare din partea cumpărătorilor care îşi doresc case spaţioase, cu grădini proprii, aproape de natură şi cu acces rapid la oraş", declară Bogdan Rădulescu, dezvoltator Forest Vista, conform comunicatului.

În ultimii 15 ani, piaţa imobiliară din Domneşti-Ţegheş a crescut constant, numărul locuinţelor finalizate dublându-se, de la 3.274 în 2010 la 6.251 în 2023. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, suprafaţa autorizată pentru construcţii rezidenţiale a fost de 48.500 mp în 2023, dublu faţă de 2010, reflectând expansiunea continuă a zonei.

Cererea crescută pentru locuinţe mai mari şi mai accesibile, într-un mediu mai liniştit şi verde, contribuie la extinderea comunităţii locale. În prezent, Domneşti-Ţegheş găzduieşte peste 11.000 de locuitori, dintre care 50% sunt persoane active între 20 şi 49 de ani, iar 25% sunt copii, ceea ce face zona ideală pentru familii care îşi doresc un stil de viaţă echilibrat, departe de aglomeraţia urbană.

Preţurile competitive reprezintă un alt avantaj al acestei zone. Case moderne cu grădini proprii se vând cu preţuri între 120.000 şi 170.000 de euro, semnificativ mai mici faţă de locuinţe similare din Bucureşti. De exemplu, un apartament cu patru camere în Cartierul Latin costă 110.000 euro + TVA, în Drumul Taberei ajunge la 152.000 euro + TVA, iar în Ghencea preţul urcă la 196.450 euro + TVA.

"La Forest Vista am creat un concept care răspunde nevoilor familiilor moderne: spaţii generoase, eficienţă energetică şi un cadru natural. Inspirate de arhitectura scandinavă, vilele noastre sunt caracterizate printr-un design aerisit, cu suprafeţe vitrate mari şi finisaje premium. Oferim case la cheie de la 120.000 euro + TVA, iar clienţii beneficiază de un design interior personalizat, realizat de specialişti, pentru a amenaja casa exact aşa cum îşi doresc. Astfel, fiecare proprietar primeşte o soluţie optimizată pentru spaţiul său, fără costuri suplimentare", explică Bogdan Rădulescu, se transmite în comunicat.

Proiectul Forest Vista este amplasat la doar trei minute de nodul rutier A0 şi la un minut de noua grădiniţă din Ţegheş, localitate integrată administrativ în Domneşti. Grădiniţa, cu o capacitate de opt grupe preşcolare şi o suprafaţă de 1.000 mp, este o investiţie de aproximativ 6,2 milioane de lei.

În paralel, se lucrează la realizarea unui drum expres care va conecta Domneşti cu Militari, parte a unui plan extins de dezvoltare a drumurilor radiale ale Bucureştiului, ce va facilita accesul între zonele periferice şi centrul oraşului.

Domneşti-Ţegheş devine tot mai atractiv datorită investiţiilor în infrastructură, accesibilităţii îmbunătăţite şi preţurilor competitive, oferind un echilibru între liniştea mediului natural şi facilităţile urbane. Cererea crescută pentru astfel de zone reflectă tendinţa naţională, România având cea mai mare rată de proprietari de locuinţe din Europa (94,5% în 2023) şi cele mai mici credite restante per capita.

În acest context favorabil, preţurile imobiliare au crescut cu 11,7% între 2023 şi 2024, iar Ilfov şi Bucureşti au unul dintre cei mai buni indici de accesibilitate, cu un cost de aproximativ 1,4 salarii medii net pe metru pătrat. Astfel, Domneşti-Ţegheş nu doar atrage noi rezidenţi, ci devine şi o oportunitate strategică pentru investiţii imobiliare pe termen lung.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2010
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9407
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.0466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb