Retragerea trupelor americane din Siria se va efectua într-un 'ritm adaptat', iar abordarea Statelor Unite în regiune va fi una 'prudentă', a asigurat luni preşedintele american Donald Trump, citat de France Presse.
'Noi vom părăsi Siria într-un ritm adaptat, continuând în acelaşi timp să combatem Statul Islamic şi să facem ceea ce este prudent şi necesar pentru toţi ceilalţi', a scris Donald Trump pe Twitter.
Anunţul făcut luna trecută privind retragerea celor 2.000 de soldaţi americani care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria a provocat îngrijorarea aliaţilor SUA.
În postarea sa, Donald Trump critică din nou New York Times, acuzând publicaţia că a scris 'expres' un 'articol extrem de inexact cu privire la intenţiile sale în Siria'.
Mesajul său intervine după ce, într-un articol publicat de acest cotidian, consilierul său pentru securitatea naţională John Bolton a 'dat înapoi' cu privire la decizia sa privind o retragere rapidă a trupelor americane din Siria.
Bolton a subliniat duminică, în Israel, că retragerea americană trebuie să se facă după 'asigurarea' protecţiei aliaţilor Washingtonului.
'Vom discuta despre decizia preşedintelui Donald Trump cu privire la retragere, dar aceasta trebuie să se facă în aşa fel încât gruparea Statul Islamic să fie învinsă, iar protecţia Israelului şi a altor prieteni din regiune să fie asigurată pe deplin', a declarat John Bolton cu ocazia întâlnirii cu premierul Benjamin Netanyahu.
Poziţia lui Donald Trump cu privire la ritmul retragerii armatei americane din Siria a fluctuat de la anunţul făcut de el la 19 decembrie.
'Am câştigat împotriva grupării Statul Islamic, este timpul să revenim acasă', a afirmat el într-o scurtă înregistrare video postată pe contul său de pe Twitter. 'Băieţii noştri, tinerele noastre femei, oamenii noştri, toţi se întorc acasă şi toţi revin acum', spusese Trump atunci.
Dar la începutul lunii ianuarie, preşedintele american s-a arătat mai evaziv faţă de calendarul retragerii din Siria. 'Ne retragem,', a declarat el, nuanţând: 'Aceasta se va face într-o anumită perioadă de timp'. 'N-am spus niciodată că ne vom retrage peste noapte', a adăugat el.