Donald Trump nu va mai putea candida în 2024, consideră fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley

J.P.
Internaţional / 13 februarie 2021

Donald Trump nu va mai putea candida în 2024, consideră fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley

Donald Trump nu va putea candida pentru un mandat în 2024, a estimat fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley, într-un interviu publicat vineri, deoarece acesta "a lăsat baltă" Partidul Republican prin încăpăţânarea cu care a refuzat să îşi recunoască înfrângerea în alegeri, transmite AFP, citată de Agerpres.

Fosta guvernatoare a statului Carolina de Sud, o susţinătoare loială a lui Donald Trump, a mai spus că este "tulburată profund" de atitudinea fostului preşedinte, care nu a încetat să conteste rezultatul alegerilor din 3 noiembrie.

"Nu va candida pentru un mandat federal", a declarat Nikki Haley într-un interviu acordat Politico, realizat la câteva zile după asaltul susţinătorilor lui Donald Trump asupra clădirii Capitoliului din 6 ianuarie.

"Nu cred că va fi prezent, nu cred că poate, a mers prea departe", a explicat ea.

Fosta ambasadoare a criticat, de asemenea, Partidul Republican pentru că a susţinut acuzaţiile lui Donald Trump, care a denunţat, fără a furniza nicio dovadă, o fraudă masivă înainte şi după alegerile câştigate de democratul Joe Biden.

"Trebuie să recunoaştem că ne-a lăsat baltă", a spus Nikki Haley, în această primă critică publică la adresa lui Donald Trump, de care era foarte apropiată.

"A luat-o pe un drum pe care nu ar fi trebuit să o ia şi noi nu ar fi trebuit să-l urmăm şi nu ar fi trebuit să-l ascultăm. Şi nu trebuie să lăsăm niciodată ca aceasta să se întâmple din nou", a adăugat Haley.

"Nu-l mai recunosc", a spus ea despre fostul preşedinte. "Persoana cu care am lucrat nu este cea pe care am urmărit-o de la alegeri".

În opinia acesteia, "toată lumea a minţit" alegătorii republicani pentru a-i convinge că democraţii au furat alegerile.

Nikki Haley a confirmat că se gândeşte să candideze la preşedinţie în 2024.

Fiică a unor imigranţi indieni, cu un caracter puternic, ea devenise cea mai proeminentă femeie din executiv şi unul din cei mai populari membri ai administraţiei republicane înainte de a-şi da demisia, în octombrie 2018.

Procesul de destituire în Senat, iniţiat de democraţi pentru a-l împiedica pe Donald Trump să revină în politică, "este o pierdere de timp", a mai opinat Haley.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce frica au de Tramp

    madam , toti va ccati de frica pe voi!

    prea tarziu! 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb