Donald Trump vrea să privilegieze imigraţia pe bază de "merit"

M.I.
Internaţional / 17 mai 2019

Donald Trump (Sursă foto: Twitter)

Donald Trump (Sursă foto: Twitter)

Donald Trump a prezentat o vastă reformă a sistemului imigraţiei legale în Statele Unite, menită să selecţioneze străinii pe baza "meritului" şi să nu o mai facă pe baza legăturilor lor familiale, a cărei adoptare în Congres se anunţă delicată, relatează AFP.

"Planul nostru va transforma sistemul american al imigraţiei în mândria naţiunii şi va fi admirat de întreaga lume", a declarat preşedintele american, denunţând un sistem "disfuncţional" care "discriminează oamenii" şi "spriritele strălucitoare", scrie News.ro.

În opinia sa, aproape două trimi dintre cele 1,1 de permise de rezident permanent - faimoasele "carduri verzi" ("green card") distribuite anual de către Statele Unite - ajung la imigranţi "pur şi simplu pentru că ei au un apropiat" în ţară, iar doar 12% revin unor străini selectaţi pe baza "meritului sau competenţelor lor".

Donald Trump a promis, astfel, să le crească proporţia de la 12 la 57%.

"Asta ne va face mai competitivi", a tunat el.

Magnatul în domeniul imobiliar a schiţat un sistem de imigraţie "cu puncte", după modelul celui practicat de Canada, conform News.ro.

În opinia sa, imigranţii vor primi puncte dacă au competenţe specifice, un loc de muncă, un nivel de educaţie înalt sau un proiect în vederea înfiinţării de întreprinderi. Ei ar trebui, de altfel, să fie "independenţi financiar", "să înveţe să vobească engleza" şi "să treacă un examen civic" înainte să fie primiţi pe teritoriul american, a adăugat el.

Miliardarul republican, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei - ilegale - un marker al preşedinţiei sale, a denunţat, de asemenea, "cereri de azil fanteziste" şi a dat asigurări că va implementa un mecanism de selectare mai rapidă a cererilor.

Marile linii ale reformei - concepută de către ginerele şi consilierul său Jared Kushner - au fost dezvăluite în presa americană, iar democraţii nu au aşteptat discursul preşedintelui pentru a o denunţa, informează News.ro.

"Pentru fiecare imigrant pe care sistemul îl va lăsa să intre, va trebui ca unul să plece", a comentat liderul democraţilor în Senat Chuck Schumer - o reformă "crudă şi inumană".

"În mod şocant", a continuat el, reforma nu prevede nimic cu privire la "cele 11 milioane de persoane fără acte instalate în Statele Unite" - sau "dreamers" - veniţi în mod ilegal înainte să împlinească 16 ani.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a denunţat, la rândul său, o propunere "condescendentă", care presupune că "familiile nu au niciun merit".

În tabăra republicană, unii congresmeni, care militează în favoarea unei scăderi a numărului cardurilor verzi atribuite anual, riscă de asemenea să fie dezamăgiţi.

În acest context, planul Casei Albe are toate şansele să rămână literă moartă.

"Având în vedere controversele actuale cu privire la imigraţie, este puţin probabil ca Congresul să adopte o reformă anul acesta, mai ales cu alegerile prezidenţiale din 2020 la orizont", a subliniat preofesorul de drept al imigraţiei Stephen Yale-Loehr.

Poate că miza este altundeva, scrie News.ro.

Politica în domeniul migraţiei a lui Donald Trump a fost denunţată cu regulaitate de către mediile de afaceri, mai ales în Silicon Valley, care angajează mii de ingineri străini, sau de către agricultori, care depind de o mână de lucru sezonieră ieftină.

În 2017, CEO ai Apple, Microsoft, Google, Facebook, Airbnb sau Netflix au denunţat drept "contrare valorilor americane" măsuri care interzic intrarea în Statele Unite a cetăţenilor unui număr de şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană.

Ca pentru a le da asigurări, Donald Trump a revendicat joi aceste valori. "În cursul Istoriei noastre, noi am primit noi sosiţi pe malurile noastre", "ei au forjat un popor" şi "noi suntem mândri de asta", a declarat el.

Este exclus, însă, să renunţe la măsurile represive la frontieră, aflate în centrul mesajului prezidenţial

Proiectul reformelor vizează, de asemenea, potrivit preşedintelui, "să securizeze în totalitate frontiera de sud" a Statelor Unite, pe care o consideră poroasă faţă de "traficul de droguri" şi "criminali".

Pentru a le bloca, el şi-a reafirmat dorinţa de a ridica un zid între Mexic şi Statele Unite.

Refuzul democraţilor de a finanţa această construcţie l-a determinat să declare o "urgenţă" la frontieră, ceea ce îi permite să ia bani din bugete militare. "Ar trebui să avem aproape 400 de mile (650 de kilometri) construiţi până la sfârşitul anului viitor", a dat el asigurări.

Potrivit unor date oficiale, peste 100.000 de migranţi au fost arestaţi după ce au traversat în mod ilegal frontiera din Mexic, în marrie şi în aprilie.

Aceste fluxuri importante au fost mai mari în trecut, însă ele cuprind în prezent mult mai multe familii şi minori neînsoţiţi care fug din calea violenţei şi sărăciei din guatemala, Honduras şi El Salvador.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb