Omul de afaceri Stelian Gheorghe a declarat în faţa anchetatorilor că i-ar fi dat 10 milioane euro lui Dorin Cocoş, în tranşe, după ce acesta ar fi intervenit pe lângă factori de decizie din ANRP privind acordarea de despăgubiri pentru un teren din Capitală, se arată în motivarea arestării preventive a altei inculpate din dosar, Crinuţa Dumitrean, citată de surse din presă.
Stelian Gheorghe a mai afirmat că persoana care ar fi intermediat obţinerea despăgubirilor ar fi Sergiu Diacomatu, în acel moment vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
"În cursul anului 2010, am cumpărat de la Dino Sinigalia drepturi litigioase pentru suprafaţa de teren în zona lacului Plumbuita, sector 2, Bucureşti. După ce am achiziţionat acele drepturi, am discutat cu Dorin Cocoş despre posibilitatea obţinerii de la ANRP a unor despăgubiri constând în acţiuni la Fondul Proprietatea. (...) Dorin Cocoş mi-a garantat că totul va fi bine şi să am încredere în el, moment în care dosarul a fost validat şi trimis către ANRP. (...) Cu toate acestea Dorin Cocoş nu a menţionat numele persoanei la care urma să intervină pentru soluţionarea dosarului. (...) Ulterior deciziei de restituire, în momentul în care am vândut o parte din acţiunile primite, i-am remis lui Cocoş Dorin, în mai multe tranşe, suma de aproximativ 10.000.000 euro, conform înţelegerii avute. Tot după soluţionarea dosarului, în anturajul lui Dorin Cocoş l-am întâlnit pe Diacomatu Sergiu, vicepreşedinte ANRP, despre care am înţeles că era persoana la care a intervenit Dorin Cocoş", se arată în declaraţia lui Stelian Gheorghe.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2014, 18:29)
Sustine, dar trebuie sa si dovedeasca.....