Dosarul în care Adrian Năstase este acuzat de primire de foloase necuvenite va fi trimis în instanţă

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 14 septembrie 2006

Dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Adrian Năstase este acuzat de primire de foloase necuvenite va fi trimis în instanţă, a anunţat, ieri, la ieşirea din Direcţia Naţională Anticorupţie, avocatul altui învinuit în dosar, administratorul firmei "Eurografica", Cristian Vasile.

Avocatul administratorului, Gheorghiţă Mateuţ, a spus că procurorii i-au prezentat clientului său materialul de urmărire penală, adică probele de la dosar. Învinuirile care i se aduc lui Cristian Vasile sunt: fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la folosirea creditului societăţii contrar scopului acesteia, participaţie improprie la fals intelectual în înscrisuri oficiale şi instigare la mărturie mincinoasă. La sfârşitul lunii iunie, Adrian Năstase a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie pentru primire de foloase materiale, în timpul campaniei electorale din 2004, în valoare de peste 26 de miliarde de lei vechi. Suma reprezintă contravaloarea unor materiale electorale primite de la reprezentanţii a două firme - Vertcon Bacău şi Eurografica SRL Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb