Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat, astăzi, până la 5 februarie pronunţarea soluţiei în dosarul referendumului din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, informează site-ul instanţei supreme.
Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că amânarea a fost hotărâtă pentru că mai trebuie audiate părţile vătămate din dosar, Oana Otilia Bouroş şi Mădălina Ionelia Burlan.
Presa scrie că despre dosarul referendumului au scris şi două jurnaliste din Vrancea, care au făcut un reportaj şi i-au însoţit la secţie pe doi bătrâni, despre care presupuneau că ar fi votat la secţie, după ce îşi exprimaseră deja dreptul electoral folosind urna mobilă.
Cele două jurnaliste, Iulia Creţu şi Mădălina-Ionelia Burlan, ar fi fost agresate fizic de preşedintele secţiei de votare Vili Stan, când au intrat în secţia de votare alături de cei doi bătrâni.
Rechizitoriul procurorilor transmite: "Faţă de cele expuse mai sus, constatăm că în data de 29.07.2012, înv. Stan Vili, preşedinte al biroului electoral al secţiei votare nr. 287 comuna Suraia, judeţul Vrancea, funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a ameninţat-o pe observatoarea acreditată în secţie, partea vătămată Bouroş Oana-Otilia cu moartea şi cu pierderea locului de muncă din cauza faptului că aceasta nu a dat curs cererii acestuia de a nu se implica în observarea efectivă a referendumului, ameninţare ce a avut natura de a o alarma pe aceasta. Această faptă constituie infracţiunea de purtare abuzivă şi este prev. şi ped. de art. 250 alin. 1, 2 C.p.".
În dosarul referendumului, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de DNA că ar fi elaborat un sistem naţional de influenţă, prin care ar fi fraudat votul din 29 iulie 2012. Potrivit procurorilor, Dragnea ar fi folosit zece metode pentru fraudarea sufragiului, printre care votul multiplu, turismul electoral şi falsificarea de semnături.