DOSARUL ROMPETROL DIICOT cere încetarea procesului penal pentru Patriciu, Pantiş şi Roşca Stănescu

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 10 septembrie 2014

Procurorul DIICOT a cerut, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

La dezbaterile finale din dosarul Rompetrol, procurorul DIICOT prezent la şedinţa de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a arătat, în pledoaria sa, că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată.

El a cerut ca Victor Eros (comisar CNVM) şi Gabriela Anghelache (fost preşedinte CNVM) să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru fapta de care este acuzat, iar Alexandru Bucşă şi Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare, informează Mediafax.

Victor Eros a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, Paul Gabriel Miclăuş şi Elena Albu sunt acuzaţi de favorizare a infractorului şi aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Gabriela Victoria Anghelache - de fals intelectual, favorizarea infractorului şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

La rândul lor, avocaţii inculpaţilor au susţinut că faptele persoanelor judecate în acest proces s-au prescris din octombrie 2011.

Instanţa a audiat inculpaţii care nu au făcut până acum declaraţii, între aceştia fiind şi Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş.

"Anterior datei de 4 aprilie, au apărut în presă informaţii cu privire la scoaterea la licitaţie a acţiunilor Rompetrol. Am cumpărat şi eu acţiuni la preţul de 300 de lei acţiunea, în condiţiile în care preţul de pornire al unei acţiuni era de 116 lei. Nu am primit niciun fel de informaţii speciale cu privire la preţul iniţial de pornire, m-am bazat doar pe informaţiile din presă", a spus Sorin Roşca Stănescu în faţa instanţei, conform sursei citate.

Referitor la relaţia pe care a avut-o cu Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu a spus că a fost cununat de omul de afaceri, dar nu a discutat niciodată cu el despre preţul acţiunilor în momentul scoaterii la licitaţie.

Acelaşi lucru l-a punctat şi Sorin Pantiş, care a spus în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că nu a ştiut de existenţa vreunui grup care să fi participat la acţiunea bursieră referitoare la Rompetrol.

"Eu nu am cumpărat nicio acţiune al Rompetrol, eu am fost doar consilier al Cameliei Voiculescu, care a fost martor în dosar", a spus Pantiş.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. gata , fratilor!mortul a luat cu el toate pedepsele celorlalti...ca intotdeauna, mortul e de vina

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb